​Avem niște licitații foarte mari în derulare, care sunt cu precalificare, fiind licitații restrânse, a declarat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, într-o conferință organizată de News.ro. „Există o fază de emitere a candidaturilor. Apoi se selectează un shortlist. Aici vorbim de Sibiu – Pitești loturile 2 și 3, cele cu adevărat foarte grele în Valea Topologului și Valea Oltului. Sunt fiecare în valoare de 1 miliard de euro. Sunt niște proiecte gigantice pentru România. Suntem în faza finală. S-au cerut documentele pentru cei selectați din shortlist”, a spus el.

Catalin DrulaFoto: Hotnews

Drulă a precizat că vorbea cu colegii dimineață să vadă dacă această procedură „prin care se cer caziere peste caziere, deși urmează încă o fază de depunere de oferte și evaluare tehnică e una care ar putea fi corectată”.

Potrivit acestuia, la nivelul Guvernului se lucrează la mai multe propuneri de eficientizare a legislației de achiziții publice.

Am lansat studii de fezabilitate și proiectul tehnic pentru:

• Autostrada A8, pentru sectorul dintre Târgu Neamț – Iași până la podul peste Prut de la Ungheni.

• București – Alexandria, un sector extrem de aglomerat cu trafic foarte mare

• Brașov – Făgăraș, parte din Autostrada A13, un sector care e făcuse parte din Autostrada Transilvania. A fost un contract cu Bechtel care a rămas foarte mult timp în sertar

• Zilele acestea iese licitația pentru Craiova – Lugoj, a cincea din cele trei treceri ale Carpaților care consider că sunt foarte importante.

• Finalizăm documentațiile tehnice pentru Autostrada A7 între Ploiești și Pașcani. Primul proiect de la Ploiești la Buzău va fi scos zilele următoare la licitație pentru execuție. De dacă aceasta avem proiectul tehnic. În august probabil va fi sectorul următor: de la Buzău la Focșani. De la Focșani la Bacău și de la Bacău la Pașcani ar urma la sfârșitul anului.

• În iunie am vrea să finalizăm, așteptăm acordul de mediu, Sibiu – Făgăraș, un proiect la care se lucrează la partea de studiu de fezabilitate de 5-6 ani.