Unii angajați ANAF au prejudiciat statul cu 28 milioane lei, anul trecut. Suma, de peste 5 ori mai mare decât în 2019

de F.B.     HotNews.ro
Miercuri, 2 iunie 2021, 14:12 Economie | Finanţe & Bănci


Sediu ANAF
Foto: Hotnews
Fiscul încearcă, în general, să prevenină faptele de încălcare a eticii şi integrităţii de către angajați pentru ca statul să nu fie prejudiciat. Conform unui raport al ANAF consultat de HotNews.ro, în 2020 au fost 350 de acte de control. Este vorba despre rapoarte de control intern, note de control intern, de soluționare a petițiilor etc. În urma controalelor realizate la nivel teritorial s-a estimat un prejudiciu privind fondurile publice de 28,1 milioane lei, anul trecut.

De precizat că astfel de controale se desfășoară anual. În 2019, de exemplu, au fost 387 acte de control intern și au fost estimate prejudicii de aproximativ 5 milioane lei. Deci suma din 2020 este de 5,6 ori mai mare.

În 2018, prejudiciile descoperite erau de 15,7 milioane lei.


Conform ANAF, politica de integritate pentru anul 2020 a avut ca principal obiectiv prevenirea faptelor de încălcare a eticii şi integrităţii.

La nivelul Direcției generale de integritate și a serviciilor de control intern din cadrul structurilor teritoriale:

• au fost efectuate peste 7.700 de verificări, în creștere față de numărul celor din anul 2019,

• au fost organizate şi desfășurate 45 de sesiuni de prevenire prin informare şi instruire, la care au participat 1.073 de funcționari publici, din toate structurile Agenţiei

• au fost aplicate chestionare de evaluare pentru determinarea gradului de cunoaştere a legislației privind măsurile preventive anticorupţie, unui număr de 2.236 persoane, din care 1.521 persoane cu funcţii de execuţie și 715 persoane cu funcţii de conducere.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5772 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Prejudicierea !!! (Miercuri, 2 iunie 2021, 14:33)

    tedycv [utilizator]

    Sunt un simplu cetățean. Dar atunci când citesc un titlu gen “unii angajați ai ANAF au prejudiciat statul cu 28 milioane de lei, NUMAI ANUL TRECUT, suma de 5 ori mai mare decât 2019” îmi pun si eu o întrebare retorica: ce face guvernul, atunci când citește acest raport al ANAF?
    In articol se vorbește de rapoarte ale fiscului, sau sunt eu o “baba comunista” si nu pricep.
    • +2 (2 voturi)    
      guvernul face cu bolta in capul nostru (Miercuri, 2 iunie 2021, 15:18)

      cristi_an [utilizator] i-a raspuns lui tedycv

      asta face. Guvernul are altele mai importante pe cap...cum sa fure fondurile PNRR - ATAT! :)
  • +1 (3 voturi)    
    daca adunam (Miercuri, 2 iunie 2021, 15:30)

    mos ion roata [utilizator]

    cat ne costa veniturile nejustificat de mari ale celor din ANAF cu prejudiciile care le aduc si vom compara cifra cu sumele recuperate de aceiasi institutie ,putem trage concluzia ca este mai ieftin sa lasam borfasii sa fure cat vor de la buget si vom fi mai castigati.
  • 0 (2 voturi)    
    Prejudicii (Miercuri, 2 iunie 2021, 15:48)

    eugen6215 [utilizator]

    Balarii!!
    Prejudiciul in general se refera la sume care ar fi trebuit incasate si care de obicei, de fapt nu se pot incasa.Nu este un prejudiciu real.La fel arunca si Curtea de Conturi fumigene, care sa le justifice salariile uriase si pensiile speciale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by