​Guvernul va bloca prin Ordonanță de Urgență creșterea alocațiilor pentru copii în acest an, în cazul în care partidele de opoziție vor contesta la Curtea Constituțională amânarea majorării. Anul trecut, Guvernul Orban, din care făcea parte și Florin Cîțu ca ministru al finanțelor, a decis prin OUG creșterea eșalonată a alocațiilor, următoarea majorare fiind prevăzută pentru 1 iulie cu 20%. Acum, actul normativ privind creșterea treptată se află în Parlament, însă Florin Cîțu dorește amânarea acestor creșteri treptate decise anul trecut. „Au fost propuse într-un context al epidemiei de anul trecut, anul acesta vorbim de un alt context", a spus premierul întrebat miercuri despre această răzgândire.

Copiii care ies de la scoalaFoto: Hotnews

"Vorbim de o reducere a deficitului bugetar, un efort la care toți trebuie să participăm. A fost o creștere anul trecut, a fost o creștere și anul acesta, când în multe țări din UE nu se făceau aceste creșteri”, a mai spus Florin Cîțu.

În acest moment, legea se află la Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat, cu un nou calendar de majorare a alocațiilor. Adică, în loc de 1 iulie 2021, următoarea majorare ar urma să fie pe 1 ianuarie 2022. "Dacă proiectul de lege chiar aprobat în această formă va fi atacat de opoziție la CCR, în aceste condiții mă văd nevoit să aprob o OUG pentru a mă asigura că menținem stabilitatea României în perioada următoare”, a spus Florin Cîțu.

Inițial, alocațiile trebuiau dublate dintr-o dată, însă, în contextul pandemiei, Guvernul de anul trecut a decis creșterea eșalonată.

Florin Cîțu susține că pe viitor vrea din 2023 o formulă de calcul al alocațiilor și poate se va ajunge chiar la triplarea lor. „Vom crea o formulă transparentă prin care vom crește alocațiile în fiecare an. Așa cum vom face și cu pensiile. În viitor mergem cu această formulă, nu înseamnă că ne oprim când alocațiile se dublează”, a afirmat premierul.

Acesta susține că vor putea crește alocațiile în fiecare an dacă va exista un plan predictibil. "O să fie și mai mult, haideți să vedem formula. De ce să ne oprim la 300 de lei, alocațiile vor crește în fiecare an în perioada următoare și se vor duce în sus. De ce să ne oprim doar la dublarea alocațiilor când pot să fie triplate? Dacă avem un plan clar, transparent, predictibil, putem să creștem alocațiile în fiecare an. Dacă nu, și facem creșteri ad-hoc, cum erau în trecut, atunci creăm probleme de sustenabilitate fiscală", a mai spus Florin Cîțu.