Conectarea caselor de marcat electronice fiscale la serverele Ministerului Finanțelor – ANAF a început pe 31 martie. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat pentru HotNews.ro că în acest moment sunt conectate 60.000, iar distribuția este egală. “Nu sunt toți mari contribuabili. Sunt și mijlocii și mici. Sunt distribuiți aproape egal”, a spus el.

Casa de marcatFoto: ANAF

Alexandru Nazare a precizat că acestea sunt conectate pe o aplicație nouă, dezvoltată începând din ianuarie de Centrul Național de Informații Financiare (CNIF).

Aplicația de anul trecut nu este funcțională.

Potrivit ministrului, au fost testate în paralel și a fost aleasă cea făcută anul acesta de CNIF, din cadrul Ministerului Finanțelor.

Reamintim că termenul limită de conectare a caselor de marcat este 30 iunie 2021 pentru marii contribuabili și 30 noiembrie pentru cei mici și mijlocii.

Cei care vor achiziționa case de marcat după 1 decembrie 2021, se vor conecta la data instalării.

Lunar, ANAF va transmite prin SPV mesaje despre eventuale disfuncționalități privind fișierele transmise de casele de marcat.