Adela Jansen, membru al Consiliului de Administrație al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), va fi coordonatorul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), se arată într-un comunicat de presă. CCIFER preia această responsabilitate de la Camera de Comerț Româno-Germană (AHK), după 6 luni de coordonare realizată prin reprezentantul său, Dragoș Anastasiu.

Adela JansenFoto: Hotnews

„Pentru perioada următoare ne vom concentra asupra implementării PNRR, îmbunătățirii absorbției fondurilor europene, a priorităților identificate pe fiecare domeniu in care platforma noastră este implicata. Astăzi am transmis primului ministru un număr de 37 de măsuri pe care grupurile de lucru ale CDR le consideră esențiale pentru perioada care urmează. Mediul de afaceri are atât capacitatea cât și dorința de a contribui concret la dezvoltarea și viitorul României.” a subliniat doamna Adela Jansen, viitorul coordonator al CDR.

Conform sursei citate, cele 37 de măsuri propuse de CDR sunt subsumate celor 5 axe strategice, stabilite în 2020:

• Predictibilitatea cadrului legislativ și proactivitatea față de legislația europeană prin creșterea transparenței decizionale si a unui dialog social eficient;

• Reducerea deficitului sistemic din piața forței de munca prin scăderea migrației talentelor, atragerea românilor din diaspora, deschiderea pieței muncii către cetățenii non-UE și operaționalizarea unui sistem de învățământ modern, conectat la nevoile angajatorilor;

• Eficientizarea relației dintre companii și instituțiile publice prin digitalizare și debirocratizare;

• Stimularea absorbției fondurilor europene;

• Dezvoltarea infrastructurii de transport, sănătate și educație.