Este deconcertant cum în Europa se avansează cu rata de vaccinare în timp ce în România ne-am plafonat și unii se grăbesc să declare că am câștigat acest război, a afirmat profesorul Daniel Dăianu, cu ocazia lansării cărții “Economia și pandemia. Ce urmează?”. „Pentru mine asta este stupefiant. S-ar putea să avem în toamnă foarte probabil un nou val și atunci ar trebui să fie mult mai bine pregătiți”, a spus Dăianu.

Daniel DaianuFoto: Hotnews

Declarațiile pe scurt:

  • Noi nu avem o rată de vaccinare care să ne protejeze.
  • Doamne ferește ca lucrurile să meargă într-o direcție foarte rea și să fim nevoiți să impunem restricții majore fiindcă nu am avea ce să facem. Atunci să vedem reacția socială și chiar politică
  • Cred că mulți subestimează faptul că va trebui să trăim (cu virusul n.r.)
  • Din păcate s-a stricat relația omului cu natura și suferim acum nu numai în ceea ce privește schimbarea de climă, dar și cu agresorii, acești viruși
  • Schimbarea e climă care mi se pare un pericol mult mai mare.
  • Cu pandemiile te mai poți lupta, poți purta și războaie, dorite să fie totuși pașnice.
  • Nu este un accident că noua Comisie Europeană, în toate declarațiile, dar și în Planul European de Redresare vorbește despre nevoia de a înverzi economiile, de a reduce emisiile de carbon, de a digitaliza
  • Avem nevoie de schimbări majore în ceea ce privește conduita oamenilor. Nu e simplu. Aici va fi foarte greu.

S-a stricat relația omului cu natura

“Eu cred că mulți subestimează faptul că va trebui să trăim (cu virusul n.r.)... din păcate s-a stricat relația omului cu natura și suferim acum nu numai în ceea ce privește schimbarea de climă, dar și cu agresorii, acești viruși. Nu este vorba numai de Covid-19. Va trebui să găsim resurse pentru a face față dușmanilor care pot să provoace mari pierderi de vieți omenești”, a explicat Daniel Dăianu.

• Vedem stresul la care sunt supuse sistemele medicale chiar și în țări dezvoltate. Și acolo a existat o dificultate majoră în a mobiliza resurse.

„Îmi aduc aminte că doamna Ursula von der Leyen spunea că: We’re going to live în an age of pandemics. Cu alte cuvinte, nu se spune prea des așa ceva pentru că există și o reticență în a tensiona și mai mult o viață politică, relațiile sociale. Oamenii oricum suferă. Să vii cu o asemenea știre că va trebui ne acomodăm în anii viitori cu agresiuni similare și va trebui să fim pregătiți nu este o știre... Aduce sufragii, și așa tehnocrații, eurocrații, au fost implicați și în criza financiară, de aici și discuțiile privind nevoie de a democratiza Uniunea Europeană. Viitorul Uniunii europene este gândit și din prisma acestui deziderat de a asculta ce vor cetățenii. Nu este suficient”, a spus Dăianu.

Potrivit acestuia, trebuie să luăm decizii inspirate, lucide, care să se bucure de susținere socială, politică, a cercurilor de afaceri să ieșim la liman.

Schimbarea de climă, un pericol mult mai mare. Cu pandemiile te mai poți lupta

„Schimbarea de climă care mi se pare un pericol mult mai mare. Cu pandemiile te mai poți lupta, poți purta și războaie, dorite să fie totuși pașnice. Chiar și tensiunile geopolitice nu trebuie să conducă la mari dispute care să se tranșeze pe câmpul de luptă”, a spus profesorul.

• Lupta împotriva pandemiei sau atenuarea consecințelor nefaste ale schimbărilor climatice nu se poate face fără o colaborare între cei mari, între cei care vor domina spațiul global.

• Sunt oameni, eu sunt surprins că sunt unele nume respectabile, vorbesc de peisajul românesc, care contestă mâna omului, acțiunea omului în schimbarea de climă și consecințele care pot să se întâmple.

„Unii gândesc în termeni de cicluri lungi în care nu avem ce să facem... mie mi se pare că oamenii sunt aerieni, nu sunt cu picioarele pe pământ și nici nu înțeleg că chiar și dacă probabilitatea de a remonta, diminua emisiile de carbon, este în raport cu structuri de rezistență. „Nu se poate face mare lucru și în continuare să mizăm pe tehnologii și că oricum ne vom descurca”: eu cred că asta este o atitudine iresponsabilă”, a afirmat Dăianu.

Potrivit acestuia, poți în mediul academic să gândești așa ceva, dar ca un om care trebuie să se gândească la viețile tuturor și că trebuie să iei decizii lucide, nu-ți meriți locul și nu ai ce căuta acolo.

„Aceasta este o amenințare existențială. Nu este un accident că noua Comisie Europeană, în toate declarațiile, dar și în Planul European de Redresare vorbește despre nevoia de a înverzi economiile, de a reduce emisiile de carbon, de a digitaliza”, a explicat el.

• Eu cred că avem nevoie de schimbări majore în ceea ce privește conduita oamenilor. Nu e simplu. Aici va fi foarte greu.

• Dacă noi nu am fost în stare să convingem populația că e bine să se vaccineze, este clar că avem că ne confruntăm cu... n-o să spun un eșec. Dar este deconcertant cum în Europa se avansează cu rata de vaccinare în timp ce în România ne-am plafonat și unii se grăbesc să declare că am câștigat acest război. Pentru mine asta este stupefiant.

• S-ar putea să avem în toamnă foarte probabil un nou val și atunci ar trebui să fie mult mai bine pregătiți. Noi nu avem o rată de vaccinare care să ne protejeze. Doamne ferește ca lucrurile să meargă într-o direcție foarte rea și să fim nevoiți să impunem restricții majore fiindcă nu am avea ce să facem. Atunci să vedem reacția socială și chiar politică.

Joi a avut loc lansarea volumului "Economia și pandemia. Ce urmează?", de Daniel Dăianu, recent apărut la Editura Polirom.