Sari direct la conținut

BNR: Această criză poate fi și o ocazie de a scoate din economie firmele care nu au reușit să aibă un management adecvat, multe fiind ținute în viață pentru motive mai puțin legate de performanță (raport)

HotNews.ro
Banca Nationala a Romaniei - BNR, Foto: Hotnews
Banca Nationala a Romaniei - BNR, Foto: Hotnews

Companiile au intrat în criza curentă cu o serie de vulnerabilități care vor îngreuna posibilitățile acestora de răspuns, se arată în Raportul BNR privind stabilitatea financiară, publicat joi. Companiile cu un grad ridicat de îndatorare au o importanță semnificativă în economie (41% din total firme). Această criză poate fi și o oportunitate de a scoate din economie firmele care nu au reușit să aibă un management adecvat al activității de-a lungul timpului, multe fiind ținute în viață pentru motive mai puțin legate de performanță, mai precizează autorii raportului.

Ce mai punctează documentul:

  • Impactul pandemiei COVID-19 a fost cel mai semnificativ asupra profitabilității companiilor, rezultatul net pentru primele șase luni ale anului 2020 diminuându-se cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
  • Autoritățile pot contribui semnificativ la această curățenie a economiei, atât prin amendarea cadrului legal privind capitalizarea și insolvența, cât și prin sprijinirea țintită, cu prioritate, a acelor domenii care pot contribui la schimbarea structurală a economiei către agenda europeană, precum și a acelor firme care au demonstrat în anii anteriori că au avut un management financiar adecvat.
  • Disciplina financiară a companiilor s-a menținut laxă, ceea ce va influența negativ evoluțiile economice viitoare.
  • Deși la nivel agregat disciplina la plată s-a îmbunătățit, riscul de translatare a problemelor întâmpinate către partenerii comerciali, dar și către sectorul bancar, se menține ridicat.
  • Inițiativele guvernamentale (…) trebuie calibrate cu mai mare atenție, țintit către zonele care au perspective de dezvoltare sustenabilă. Altfel, există riscul ca sprijinul acordat sub formă de garanții de stat să majoreze în final datoria publică, fără ca efectele benefice să fie palpabile.
  • Creditorii ar trebui să inițieze de timpuriu procesul de evaluare a capacității debitorilor de a-și rambursa creditele după expirarea moratoriului. În afara evoluțiilor pe segmentul firmelor cu credite suspendate la plată, incertitudinea cu privire la rata de vaccinare a populației, cât și riscul apariției unor mutații virale cu un grad ridicat de transmisibilitate, sunt de natură să sporească riscul de credit, în special în cazul companiilor ce au fost sever afectate de către restricțiie de distanțare socială, precum cele din serviciile adresate populației.

Citeste aici Raportul în variantă integrală.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
[deleted] • 2021-07-22 17:57:36
Acest comentariu a fost șters.
1 6
2021-07-22 18:31:59
2 6
patrunjel • 2021-07-22 19:14:53
Ca sa continuam citatul e de asemenea o posibilitate sa mutam tot profitul la Amazon si multinationale.
2 6
stefan • 2021-07-22 19:39:56
In loc sa ajute capitalizarea firmelor romanesti, prin coborarea robor-ului si relaxarea conditiilor de creditare, el vrea sa le curete :( gata, am facut curatenie, pot sa le ia locul multinationalele.... Ce nu intelege insa BNR este ca fara firme romanesti care sa creeze o concurenta pe piata strainilor, vom avea doar produse de foarte proasta calitate la pret mare pentru ca nu va exista alternativa.
5 4
bardiCristi • 2021-07-22 22:04:55
ca aceste firme sunt defectuos conduse, nu fac concurenta si ca atare sunt degeaba. Mai mult sunt abonate la scheme de ajutor financiar cat si a creditelor. Cine crezi tu ca suporta acele pierderi? Nu administratorii si asociatii acelor firme, ci noi.
1 1
ucun • 2021-07-22 20:13:39
BNR in postura de angajator al Vioricai nu cred ca este in masura sa mai foloseasca cuvinte gen PERFORMANTA.
2 3
Arminius • 2021-07-23 11:07:07
Niste baieti dau legi despre cum sa-ti aprobe ei dreptul de a trai, de a munci. Pentru aprobari iti iau bani si se parcurge obligatoriu un proces de umilire, cozi, documente fara numar (ca sa traiasca toti cei care au grija de noi), etc Daca n-au reusit sa te dovedeasca, dau comunicate de presa in care-ti spun cat de prost esti tu, contribuabilule.Cat de inadecvat si incapabil esti. In timp ce tu astepti o pensie amarata si zile de odihna, imbuibatul nu mai vrea sa se pensioneze. De dragul muncii, desigur. Sau este asa de bine la munca incat pensionarea pare un chin?
0 2
haicasepoate • 2021-07-23 11:58:18
Acest gardian al inflatiei isi da cu parerea, 50% din restaurante sunt falimentate, deci ce vor sa zica domnii astia? ca jumate din managerii de restaurante sunt boii In locul lor as tacea din gura si mi-as da demisia. Dar stai asa ... cursul merge perfect? cat e cursu isarescule? ia zii ? ee parfum ,,, bine domnilor atunci va las in troaca voastra
0 2
[deleted] • 2021-07-24 08:24:46
Acest comentariu a fost șters.
0 1
INTERVIURILE HotNews.ro