Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu peste 30% în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 3.076 de insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 604, în creştere cu 42,79% faţă de intervalul ianuarie - iunie 2020.

Oficial National al Registrului Comertului (ONRC)Foto: AGERPRES

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj - cu 266 insolvenţe (plus 9,37%) şi Bihor - 244 (plus 6,16%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita (8), Vaslui (12) şi Tulcea (13).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 932 (plus 37,87%), în construcţii - 509 (plus 36,83%) şi în industria prelucrătoare - 384 (29,29%).

În iunie 2021 au fost înregistrate 556 insolvenţe, cele mai multe în Capitală (101) şi în judeţele Cluj (51) şi Iaşi (35).