Nu, nu este niciun fel de ironie în modul în care Andrei Popescu și-a început notificarea către creditor. În cazul de față, Andrei îi scrie tatălui său, iar afecțiunea filială dintre debitor pentru creditorul său este de necontestat. Dar Andrei acum se vede nevoit să apeleze la legea falimentului personal, în încercarea de a se pune la adăpost de executările silite și de furia unora dintre cei care l-au împrumutat și pe care nu i-a mai putut plăti.
Așadar, poate vă mai amintiți de Andrei Popescu, eroul nostru de anul trecut. La un an distanță, Andrei a ajuns în colaps financiar și a tras după el și pe alții în aceeași prăpastie a datoriilor.
Andrei are acum 34 de ani, are un apartament și un SUV, ambele luate pe credit. Anul trecut s-a îndatorat peste putința de a mai achita din datorii atunci când a cumpărat, iar mai apoi a renovat apartamentul ca să se mute la casa lui cu soția și copilul. Înainte locuiau cu părinții lui și nu era o soluție comodă, astfel că, la începutul lui 2020 au făcut un credit pentru apartament. Mai înainte, prin 2019 cu banii de la nuntă și cu un împrumut de la bancă cumpăraseră un SUV nou-nouț. Apoi…a venit pandemia.
În pandemie au început renovarea apartamentul cu banii câștigați de Andrei din cele câteva luni de muncă în străinătate pe un șantier. Dar, pe la jumătatea renovării au terminat banii și nu avea nici o speranță să găsească din nou de muncă în domeniul lui: construcția de ambarcațiuni de agrement.
Ca să-l ajute să iasă din impas și să se mute în propriul apartament, tatăl a făcut un credit de nevoi personale cu ipotecă pe apartamentul în care locuiau cu toții
Între timp, ca să-l ajute să iasă din impas și să se mute în propriul apartament, tatăl lui Andrei Popescu a făcut un credit de nevoi personale cu ipotecă pe apartamentul în care locuiau cu toții. Ajungeau banii și ca Andrei să termine renovarea și pentru acoperirea ratelor neplătite la casa și mașina lui Andrei. Era cam riscant, dar … ce nu face un părinte pentru fericirea copilului său? Andrei s-a angajat să-i returneze banii. Doar așa a reușit Andrei să-și finiseze apartamentul și să mobileze o cameră din cele trei și să utileze bucătăria și băile. Dar nu a plătit pe nimeni altcineva dintre prietenii și rudele la care se mai împrumutase. Să tot fie vreo 10-15 persoane, iar acum trebuie să le notifice despre starea lui de insolvență.
Așa zice Legea 151/2015: se face o cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Pentru aceasta, debitorul notifică intenția sa de deschidere a procedurii fiecărui creditor cunoscut, prin orice mijloc de comunicare ce asigură confirmarea primirii conform art. 13, alin. (4) din Legea nr.151/2015, cu cel puțin 30 de zile înainte de data depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor/procedurii simplificate de insolvență.
Mai departe, debitorul obține, și anexează cererii de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor/ procedurii simplificate de insolvență, dovada faptului că este angajat sau că desfășoară o activitate producătoare de venituri ori, după caz, documente care să ateste lipsa/reducerea capacității sale de muncă, iar, dacă este șomer, dovada faptului că nu a fost concediat din motive imputabile și că a făcut toate demersurile specifice unei persoane diligente pentru obținerea unui loc de muncă potrivit art. 13, alin. (6), litera a) din Legea nr. 151/2015….
Andrei a tot căutat de muncă anul trecut pe șantiere navale similare din străinătate
Andrei a tot căutat de muncă anul trecut pe șantiere navale similare din străinătate și doar cu mare greutate a reușit să găsească la sfârșit de an un contract de două luni, cu salariu mai mic decât cel pe care-l avusese în contractele precedente. Spera ca măcar să poată ține pasul cu ratele. Dar nu a fost chip. După acest contract, a urmat iarăși o pauză foarte mare când nu a găsit de lucru și a stat în țară. În țară, nu a găsit de lucru aproape de casă, ar fi trebuit să se munte în alt oraș, la mare depărtare.
Între timp, fratele lui, care-l împrumutase cu câteva mii de euro ca să-l ajute pe Andrei să facă nunta s-a îmbolnăvit grav și a avut nevoie de returnarea banilor pe care tot amânase să-i ceară înapoi. Și tatăl lui Andrei s-a văzut pus într-o situație destul de neplăcută, pentru că ar fi vrut să-l ajute și pe celălalt fiu, dar nu avea prea multă marjă de manevră. Mama lui Andrei abia câștiga câte ceva la un magazinaș de cartier care s-a închis în 2021, după ce patronul a murit infectat cu Covid – 19. Și când tocmai încercau să găsească o sursă de finanțare pentru celălalt băiat, tatăl lui Andrei a fost disponibilizat. Lucra la o fermă de animale, era plătit bine, numai că ferma a fost închisă din cauza pestei porcine, după ce tot șeptelul a fost ucis.
Acum domnul Popescu senior primește ajutor de șomaj din care trebuie să achite ratele la împrumutul cu ipotecă făcut pentru Andrei. Andrei s-a străduit din greu să-i mai returneze din bani tatălui său, dar de curând banca a început executarea silită pentru apartamentul lui Andrei. Nici tatăl lui Andrei nu vede un viitor mai senin: ultima rată la bancă a plătit-o doar parțial, iar acum încearcă să vândă niște parcele de teren moștenite într-un sat. Dar, nici măcar nu a făcut toată procedura succesorală, fiind greu să se strângă la notar toate rudele risipite în lume și blocate de pandemie te miri unde.
Cum știți de anul trecut, Andrei primise la pachet, odată cu împrumutul ipotecar și un card de credit de 10.000 de lei, pe care i-a folosit la renovare și care inițial îl încântase foarte mult, pentru că-i facilita discounturi speciale în unele magazine și acces la săli de așteptare VIP pe aeroport. Numai că s-a pomenit curând cu niște note de plată de la bancă pentru niște sume în care dobânda era cea mai mare parte. Când a verificat costurile și tarifele acestui card, a aflat că dobânda se apropia de 20% pe an, la care se mai adăugau și penalizări de întârziere și taxe anuale.
A rămas în urmă și cu plățile pentru acest card, pentru că nu reușea niciodată să se încadreze în perioada de returnare a sumei care să-l scutească de dobânzi și penalități. Și mai are de returnat și tatălui său măcar parțial ratele la creditul făcut de acesta pentru el, mai are și întârzieri la facturi la utilități. E mare mirare că s-a strecurat atâta timp de la o lună la alta, dar când banca a început executarea silită împotriva lui și-a dat seama că a ajuns la fundul sacului.
Acum câteva luni, Andrei, prins în datorii și hărțuit de creditori a încercat să dea în plată apartamentul, luând în calcul să se mute înapoi la părinți. A făcut o cerere la bancă, iar banca, aparent, a fost interesată. Ba chiar a trimis un evaluator, înainte să intre în negocieri. Numai că evaluatorul a început să se plimbe nedumerit prin casă: nu înțelegea de ce nu mai există un perete de rezistență și cum de există două balcoane mai mici în locul celui mare, inițial pe toată lungimea apartamentului din planul cadastral. Nu mai existau nici bucătăria, nici cămara. Era un open space cu două dormitoare. Dar nu semăna nicicum cu bunul descris în actul de ipotecă și în actul de vânzare. Orice discuție cu banca s-a oprit aici, chiar dacă Andrei a și anunțat că are să atace în instanță decizia băncii , deși … nici pentru avocat nu are bani.
Sfătuindu-se cu soția, au încercat de la începutul lui 2021 să vândă apartamentul
De altfel, sfătuindu-se cu soția, au încercat de la începutul lui 2021 să vândă apartamentul. Auzise că prețurile sunt în creștere. Numai că apartamentul lor luat pe credit, în care investiseră atât de mult cu amenajarea și decorarea era un pic în contradictoriu cu gusturile potențialilor cumpărători. Se pare că e greu să găsești într-un orășel atât de mic precum al lor și cu o populație destul de îmbătrânită prea mulți admiratori pentru logo-urile Versace și Luois Vuitton încastrate și zugrăvite pe te miri unde și oameni dornici să dețină deasupra patului, în dormitor, tavane extensibile luminoase cu orgă de lumini. Niciun vizitator nu a oferit prețul cerut. Dimpotrivă, vorbeau de posibile cheltuieli cu amenajarea.
De la foștii colegi de șantier care încă mai lucrau în străinătate prin diverse țări, aflase că pe acolo este posibilă declararea falimentului personal, Andrei s-a hotărât să apeleze la această modalitate în România. L-ar fi tentat să introducă o cerere în Marea Britanie, unde a auzit că există un sistem bine pus la punct, numai că el a lucrat în UK acum câțiva ani, cu contracte temporare, niciodată nu a avut acolo rezidență de cel puțin șase luni. Iar odată cu Brexi-tul, un contract de muncă în UK devine un vis frumos. Se va limita așadar la posibilitățile din România.
A aflat că deși există Legea încă din 2015, aceasta a intrat cu greu în vigoare, comisiile de insolvență nu sunt complete și așa mai departe. Dar, a făcut primul pas, iar acum se află în etapa preliminară în care pregătește cererea de deschidere a procedurii pentru comisia de insolvență și-și notifică toți creditorii: atât persoane fizice, cât și juridice. Nu trebuie să omită pe niciunul, pentru că se poate considera că le-ar frauda interesele în favoarea celorlalți creditori și nu ar mai fi considerat de bună-credință. Iar acum, când Andrei face lista celor cărora le datorează, își dă seama că nu a fost câtuși de puțin cumpătat cu cheltuielile în trecut și că nu și-a constituit niciodată un fond de rezervă. Speră, însă, să poată convinge că merită o a doua șansă…
Legea 151/2015 are prevederi discutabile în ceea ce privește criteriile de admitere a cererilor de deschidere a procedurii insolvenței
Legea 151/2015 are prevederi discutabile în ceea ce privește criteriile de admitere a cererilor de deschidere a procedurii insolvenței, posibilitatea dovedirii unei insolvențe neimputabile celor care vor să se pună sub protecția ei și lentoarea procedurii în sine. Optica legii pare a fi aceea a culpabilizării cu ușurință a debitorului pentru comportamentul lui financiar pe câțiva ani înaintea intrării în insolvență, astfel încât pare a fi ca o plasă cu ochiuri foarte înguste, iar de un faliment din motive neimputabile debitorului ar putea beneficia doar foarte puțini datornici în România, de aceea ar trebui revizuită și pusă în acord cu condițiile actuale, iar comisiile de insolvență puse rapid pe picioare.
Dacă luăm în considerare efectele pe care le-au avut asupra multor consumatori din România practicile de marketing a băncilor comerciale, lipsa educației financiare și modelul unei societăți de consum, prea puțin înclinată spre planificarea viitorului financiar, vedem de ce mulți debitori au colapsat în criza din 2008.
Din păcate, prea puține s-au schimbat până la pandemie, iar odată cu terminarea ajutorului adus de amânarea plății ratelor la credite, vom vorbi din ce în ce mai des despre insolvența persoanelor fizice.
1
2
