Producția de heroină a explodat în Afganistan în ultimii ani, ajutând talibanii, iar experții spun că va fi greu să se dezvețe de acest comerț profitabil, chiar dacă au promis, scrie South China Morning Post, citând AFP.

Kabul, AfganistanFoto: Acobhouse, Dreamstime.com

În prima conferință de presă de când au luat puterea, talibanii, prin purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid au spus: „Îi asigurăm pe compatrioții noștri și comunitatea internațională că că nu vom mai produce narcotice. De acum înainte, nimeni nu va fi implicat (în comerțul cu heroină), nimeni nu poate fi implicat în contrabanda cu droguri”.

Va fi greu, în special dacă noul guvern nu va avea același acces la rezerve financiare și ajutoare străine care au susținut economia fragilă din Afganistan, spune publicația, citând, de asemenea, AFP, Reuters și Bloomberg.

Unii dintre cei care susțineau țara au blocat banii, inclusiv FMI care miercuri a anunțat că va îngheța ajutorul din cauza incertitudinii asupra recunoașterii guvernului.

În 2020, fluxurile de ajutoare au reprezentat 42,9% din PIB-ul Afganistanului de 19,8 miliarde dolari, conform datelor Băncii Mondiale.

Pe lângă cash-ul disponibil, talibanii au puține fonduri pentru a le consuma, majoritatea rezervelor de stat fiind ținute în afara țării.

SUA a înghețat săptămâna aceasta active de 9 miliarde dolari care aparțin Da Afgan Bank (DAB) – banca centrală a țării. Din această sumă, circa 7 miliarde dolari este la Rezerva Federală, conform unui oficial DAB, pe nume Ajmal Ahmady, care a plecat din Kabul după ce au ajuns talibanii.

Afganistanul și drogurile susținute de talibani

Mare parte din opiul și heroina la nivel mondial provine din Afganistan, cu producție și exporturi din zonele controlate de ei.

Potrivit UNODC, Afganistan este cel mai mare producător de opiu din lume. În 2020, suprafața totală cultivată cu mac de opiu era estimată la 224.000 de hectare, fiind în creștere cu 37% comparativ cu 2019, iar producția era estimată la 6.300 de tone, dar datele sunt sub semnul întrebării, pentru că măsurătorile nu au putut fi făcute cum trebuie din cauza pandemiei, folosindu-se doar imagini din satelit.

Potrivit lui Jonathan Goodhand, expert internațional în comerțul cu droguri la SOAS University of London, ar putea apărea tensiuni.

Pe deoparte, talibanii vor să creeze imaginea asta despre ei: că sunt mai moderați și mai deschiși față de Vest. Ei realizează că drogurile reprezintă una dintre căile de a face asta.

Pe de altă parte, o astfel de măsură va lovi fermierii în zonele politice ale talibanilor, în special în provinciile Helmand și Kandahar.

Va fi complicat să abordeze agresiv problema drogurilor.

Oficiali ai Națiunilor Unite spun că talibanii au câștigat mai mult de 400 milioane de dolari între 2018 și 2019 din comerțul cu droguri. Un raport din mai 2021, citând un oficial, estima că 60% din veniturile lor anuale vin din narcotice.

Alte venituri provin din extorcarea afacerilor precum și în urma răpirilor de persoane.

Combaterea producției de droguri nu a avut succes în Afganistan

În prima conferință de presă, Mujahid a pledat pentru asistență internațională în ideea de a oferi fermierilor alternative culturilor de maci, din care se face heroina.

În ultimii 10 ani, ONG-urile și angajații Națiunilor Unite au încercat în van să rupă depedența Afganistanului de cultivarea macului. SUA a cheltuit circa 8,6 miliarde dolari din 2002 până în 2017 în eforturile de a combate comerțul cu droguri. Aceste eforturi constau și în plătirea fermierilor să crească grâu sau șofran, precum și pulverizarea defolianților pe culturi ori bombardarea instalațiilor de rafinare.

Fermierii din zonele controlate de talibani mereu au fost sub presiune să planteze mac de luptătorii și reprezentanții de top ai talibanilor, conform unor investigații.

Drept rezultat, țara a ajuns aproape monopol în privința opiului și heroinei, urcând de la 80% la 90% din producția globală, conform United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC).

Prețul heroinei ar urma să crească pe plan mondial

Noua politică asupra narcoticelor a noului guvern va afecta prețul global al heroinei, cu repercusiuni asupra țărilor vestice, asupra dependenților, precum și asupra Rusiei, Iranului, Pakistanului și Chinei – rutele majore de contrabandă dar și piețe uriașe pentru drogurile afgane.

În ultimii ani, traficanții au descoperit că o plantă care se găsește peste tot în Afganistan, denumită efedra, poate fi folosită pentru a face componenta cheie a metamfetaminei.

Trucul talibanilor „de interzicere a producției”: mai mulți bani din creșterea prețurilor

Nu este prima dată când grupul fundamentalist promite că scoate în afara legii comerțul.

Producția a fost interzisă în 2000, chiar înainte ca grupul să fie înlăturat de forțele SUA.

Gretchen Peters, care a scris cartea „Seeds of Terror: How Heroin Is Bankrolling the Taliban and Al-Qaeda” spunea că interzicearea cultivării macului a fost tactică.

„Erau sub o imensă presiune internațională. A fost un truc pentru că aveau stocat foarte mult. Au câștigat o sumă imensă odată ce prețul a urcat de 10 ori”, spune ea.

Potrivit acesteia, talibanii nu vor renunța la comerțul cu droguri pentru că sunt prea legați de el. Afganistan nu poate supraviețui fără opiu. Simultan omoară Afganistanul, dar în același timp ține un număr mare de oameni în viață, referindu-se la câștigurile pe care le au fermierii săraci.

Citește și:

Economia Afganistanului înainte si după fuga președintelui. Ce ar putea urma