Căderea Coaliției de guvernare din România ar putea perturba eforturile de consolidare fiscală care sunt esențiale pentru rezolvarea perspectivei negative a ratingului BBB-, spune agenția de rating Fitch. „Creșterea economică susținută și fondurile Next Generation EU oferă o cale potențială de reducere a deficitului, dar perspectivele pentru o abordare pe termen lung a rigidităților fiscale s-ar putea deteriora”, menționează sursa citată.

Fitch RatingsFoto: www.solvencyiiwire.com

Fitch remintește că USR-Plus a anunțat pe 7 septembrie că părăseste coaliția, în urma demiterii ministrului USR-Plus Stelian Ion, din funcția de ministru al Justiției pe 2 septembrie. Asta lasă guvernul fără majoritate parlamentară.

• USR-Plus a depus o moțiune pentru a pune presiune pe PNL ca să-l înlocuiască pe Florian Catu (nu e o greșeală, așa i-au scris numele n.r.) din funcția de premier – ceea ce PNL a refuzat.

Fitch mai spune că USR-Plus a primit susținerea AUR, iar PSD a semnalat inițial sprijinul său tacit.

„Aceste partide au destule voturi pentru a trece o moțiune, ceea ce l-ar forța pe președinte să desemneze un nou premier și să formeze un nou guvern. Președintale Iohannis ar putea să-l numească pe Cîțu din nou, în încercarea de a forma un guvern minoritar PNL, cum a mai fost în 2019-2020”, scrie Fitch.

• Două încercări eșuate de a forma un guvern, ar declanșa alegeri anticipate. Sondajele recente pun PSD într-o poziție puternică să formeze următorul guvern dacă ar avea loc alegeri. Asta ar pune presiune pe celelalte partide să facă compromisuri pentru a-și păstra puterea.

• Ambițioasa agendă de reformă a coaliției, ancorată în PNRR s-a confruntat deja cu obstacole mari din cauza dificultăților în implementarea măsurilor în timpul pandemiei.

• Nu este sigur cât de departe ar putea merge, un guvern minoritar PNL sau unul al PSD, pentru a promova reforme sensibile din punct de vedere politic în domeniile sănătății, salariilor, pensiilor și justiției.

• Acest lucru ar putea întârzia și mai mult aprobarea de către Comisia Europeană a PNRR, lucru pe care Guvernul îl aștepta la până la finalul lunii septembrie.

• Turbulențele politice nuanțează, de asemenea, perspectivele fiscale. Guvernul a planificat reforme ambițioase pe venituri și cheltuieli pentru a reduce deficitul sub 3% din PIB în 2024 de la 9,3% în 2020.

Nerespectarea traiectoriei de reducere a deficitului estimat este principalul risc pentru proiecțiile Fitch asupra datoriei.

Fitch a afirmat constant că evoluția finanțelor publice reprezintă principalul motor al ratingului României.

Următoarea revizuire a ratingului României, de către această agenție, este programată pe 22 octombrie.