Scandalul falimentului ”tolerat” al City Insurance nu trebuie să se oprească aici. După falimentele asigurătorilor ASTRA și Carpatica, iată că nimeni din ASF nu pare să fi învățat nimic, iar acum ne confruntăm cu un nou caz care ne face să plătim mai mult pentru RCA din cauza ineficacității cu care ASF supraveghează piața. Practic, plătim mai mult pe asigurarea RCA pentru că cineva din ASF nu și-a făcut meseria cu competență. Asemenea falimente nu apar de azi pe mâine; semnele vulnerabilității unei companii de talia lui City Insurance apar cu cel puțin un an-doi înainte. Dar, cu toate acestea, măsurile luate au fost ineficace. Cum conducerea ASF răspunde în fața Parlamentului, HotNews.ro a stat de vorbă cu reprezentanți ai comisiilor de buget din Cameră și din Senat, pentru a vedea dacă cei care îi supraveghează pe supraveghetori își vor face măcar ei, datoria.

City InsuranceFoto: City Insurance

Sebastian Burduja, vicepreședintele Comisiei pentru Buget din Camera Deputaților, spune că ”situația City Insurance prezintă mari riscuri pentru întreaga piață de asigurări din România și, implicit, pentru protecția tuturor românilor care au încheiate polițe RCA. Această situație este sau poate deveni o problemă socială, iar soluțiile nu suportă amânare”.

Burduja a depus în Parlament o interpelare adresată Autorității de Supraveghere Financiară și Ministerului Finanțelor, prin care le solicită să răspundă la o serie de întrebări. ”Am solicitat informații despre controalele derulate și concluziile aferente, rapoartele de audit, reacțiile imediate apărute la suspiciunile de fraudă sau de nerespectare a cerințelor ASF. Dacă pe termen scurt, guvernul lucrează la două Ordonanțe de Urgență ce vizează soluții imediate, pe termen lung reglementatorul trebuie să vină cu măsuri pentru evitarea situațiilor similare. Aștept răspunsurile. Știu că toate aceste lucruri pot părea prea complicate, dar în ultimă instanță ele afectează viața tuturor românilor”, mai spune Burduja.

Potrivit acestuia, în spațiul public există o serie de informații mai mult sau mai puțin „tehnice”: de la suspiciuni de fraudă, la probleme legate de îndeplinirea cerințelor de capital minim şi de solvabilitate, neconstituirea corectă a rezervelor. Aparent, problemele au fost sau ar fi trebuit să fie cunoscute de 4-5 ani. Alte informații se referă la faptul că unul dintre cele două credite subordonate ale companiei, contractate pentru a îndeplini anumite cerințe ale ASF, ar fi fictiv. De altfel, compania nu ar fi accesat aceste linii de credit, ceea ce ar fi trebuit să declanșeze anumite semnale de alarmă, din timp. E momentul ca toate aceste lucruri să fie clarificate de urgență, spune Sebastian Burduja.

Vezi aici interpelarea vicepreședintelui Comisiei de Buget din Camera Deputaților

La rândul lui, președintele Comisiei de finanțe bănci din Senat, Claudiu Mureșan este și el categoric: ”Cazul City Insurance ne arată că ASF nu a controlat lucrurile, că nu a reușit să își îndeplinească misiunea pe acest palier al pieței asigurărilor”, a transmis el HotNews.

  • Șeful Comisiei de specialitate din Senat: Cazul City Insurance este generat de incompetența celor care, timp de 30 de ani, au gestionat politic, dar și intituțional acest domeniu

Cazul City Insurance este generat de incompetența celor care, timp de 30 de ani, au gestionat politic, dar și instituțional acest domeniu. Cazul City Insurance este rezultatul incompetenței celor care au supervizat domeniul asigurărilor prin instituții politizate maxim, a celor care s-au întors cu spatele atunci când în față s-a dezvoltat acest accident național pe piața asigurărilor, mai spune șeful comisiei de specialitate a Senatului, răspunzând unei solicitări HotNews.ro

Creșterea prețurilor pentru asigurările RCA reprezintă un subiect care ne preocupă și care va fi abordat cu conducerea ASF la întâlnirea de peste 2 săptămâni. Mă aștept să se confirme ipoteza conform căreia prețul practicat de unele companii pentru acest tip de asigurare nu reflectă costurile avute pentru emiterea polițelor, și nici acoperirea riscurilor pe care companiile de asigurare ar trebui să le garanteze. Există posibilitatea ca prețurile polițelor de asigurare să crească, dar aceasta trebuie să fie însoțită și de servicii de calitate, cu siguranță în acoperirea riscurilor, mai explică Mureșan.

”În calitate de președinte al Comisiei pentru buget, finanțe din Senat, m-am implicat direct în amendarea drastică a celebrei inițiative legislative care modifica OUG 93/2012 care, sub varii pretexte, introducea avantaje absurde pentru conducerea ASF, (imunitate absolută pentru deciziile luate, diurne și transport, pază asigurată de jandarmerie). Am eliminat toate propunerile discutabile, exprimându-mi clar așteptările pe care le am de la ASF: profesionalism, atitudine pro-activa, rezultate în normalizarea activității pe piața de asigurări. Am dat ASF tot ce avea nevoie pentru a monitoriza corespunzător piața și a lua măsurile care se impun pentru protejarea consumatorilor de produse financiare, pe de o parte, și a asigurării stabilității acestui domeniu – pe de alta.

Riscul reprezentat de concentrarea pieței asigurărilor, dar și miile de sesizări, reclamații și plângeri transmise de asigurați care au întâmpinat probleme, m-au făcut să cer explicații conducerii ASF. Am avut discuții cu președintele ASF, dar și cu persoane care s-au declarat avertizori de integritate, conform legii.

Am întocmit un chestionar pe care l-am trimis în luna iulie la ASF, ieri am primit la comisie răspunsurile la întrebarile formulate de membrii comisiei. Am propus colegilor din comisie să analizăm aceste răspunsuri și să organizăm în ultima săptămâna din septembrie o întâlnire a ASF cu membrii comisiei. Am solicitat prezentarea unui raport de activitate ASF pe ultimul an și o proiecție a acțiunilor viitoare ale instituției, cu dead line-uri clare asumate care să vizeze eficientizarea activității. Vom continua acest demers pentru a clarifica problemele apărute și, acolo unde nu putem noi să intervenim, vom cere ajutor instituțiilor statului.”, mai spune Claudiu Mureșan.

N.Red. HotNews a încercat să obțină punctul de vedere al ASF, solicitând un interviu d-lui vicepreședinte Cristian Roșu, responsabil de sectorul Asigurări-Reasigurări. Inițial, acesta a fost de acord, însă după circa două ore a contramandat întâlnirea.