Ministerul Finanțelor vrea să atragă de la populație bani prin Fidelis, titlurile de stat ce se pot tranzacționa prin piața de capital după listare, dar românii încep să le ocolească. Unii le vând sub prețul de achiziție pe cele deja achiziționate în ofertele anterioare. De vină ar fi inflația, care a ajuns în august la 5,25%. Investitorii fac investițiile în așa fel încât să acopere creșterea prețurilor, dar cum inflația a accelerat, aceștia caută alternative: în multe cazuri acțiuni.

FidelisFoto: MFP

Astăzi, inflația este peste dobânzile oferite de stat la titlurile Fidelis, iar cum va evolua este incert. Avem estimări ale BNR, dar asta nu înseamnă că va evolua în acel sens.

Acum se află în desfășurare subscrierea pe o serie de trei emisiuni care se încheie pe 1 octombrie (pe 1 și 3 ani la dobânzi de 3,25%/an, respectiv 3,75%/an. Mai este una pe euro la 5 ani cu o dobândă de 1,6%/an). Subscrierea este slabă momentan: 257,5 milioane lei (cumulat pe toate cele trei emisiuni – datele au fost colectate miercuri dimineață înainte de deschiderea pieței). Au mai rămas 9 zile până să încheie oferta.

Dacă ne uităm în spate, la celelalte subscrieri ale Fidelis, în luna iunie, suma atrasă de Ministerul Finanțelor a fost de peste 900 milioane lei. În martie, Ministerul a reușit să obțină 1,39 miliarde lei. Anterior au fost sume mai mari (2,7 miliarde lei în noiembrie 2020 și 2 miliarde în august 2020).

Mulți români nu par să zică „pas” titlurilor Fidelis, dar e încă devreme pentru a trage o concluzie. De multe ori investitorii subscriu în ultima săptămână.

Vânzări la preț sub achiziție la unele titluri

*datele au fost colectate dimineață și e posibil ca unele dintre prețuri să se fi schimbat între timp.

Ofertele din august și noiembrie 2020 sunt cele care se vând în continuare peste prețul de achiziție. Atunci au fost dobânzi foarte bune oferite de stat, peste cele actuale. Dobânzile anuale oferite la titlurile de stat, din august 2020, în lei sunt de 4% pentru scadența de 2 ani și 4,5% pentru scadența la patru ani. Cele în euro au o dobândă anuală de 2%.

În noiembrie 2020 sunt cu 3,5% pe un an (scadenta în decembrie) și 4% pe 3 ani. Cea de euro pe 5 ani are o dobândă de 1,85%.

Dacă ne uităm la titlurile emise în martie 2021, pe bursă au început să fie vândute sub prețul de achiziție. Oferta pe 3 ani cu dobândă de 3,1% pe an are acum un preț de 99 de lei, cu un leu sub titlul la subscriere. Minimul ultimelor 52 de săptămâni a fost de 98,5 lei.

Chiar și emisiunea pe euro (1,55%/ an/5 ani), tot din martie, se vinde sub prețul de achiziție, la 99,2 euro, iar minimul ultimelor 2 săptămâni a fost de 98 de euro.

Titlurile pe 1 an din iunie 2021 au același preț, de 100 de lei. În schimb, cele pe 2 ani, cu dobândă de 3,25%, au un preț de 99,75 lei/titlu, minimul fiind de 99,5 lei. Fidelis în euro din iunie 2021 (dobândă de 1%/an cu scadenta la 2 ani) este pe plus cu 100,4 euro/titlu.

Citește și:

În ce să investești în vreme de inflație. Recomandările unor manageri de fonduri