Astăzi ar fi trebuit ca, dacă un contribuabil a fost abuzat de ANAF, de exemplu, să nu facă contestația la "colegul de birou" al acelui inspector care a făcut respectivele verificări și a interpretat cum a dorit legislația. Mai mult, nu am mai fi avut situații în care ANAF dintr-un județ sa interpreteze diferit legislația de cel din alt județ. Ei bine, asta nu se întâmplă pentru că până astăzi Guvernul a amânat trecerea Direcției de Soluționare a Contestațiilor de la ANAF la Ministerul Finanțelor. Termenul de 1 octombrie și l-a dat chiar Guvernul printr-o OUG anul acesta. Explicăm în ultima parte a textului de ce este bună pentru contribuabili această schimbare, adică rezolvare a acestei aberații.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe înțelesul tuturor, Guvernul inițial a primit termen, printr-o lege în Parlament (295/2020), să treacă Direcția de Soluționare a Contestațiilor de la ANAF la Ministerul Finanțelor. Acest lucru este cerut de multă vreme (cu ani înainte) de experți în fiscalitate și de mediul de afaceri pentru că nu e normal ca după un control abuziv să faci contestație la „colegul de birou al acelui inspector”.

Inițial, termenul dat prin acea lege era jumătatea anului. Ei bine, în Guvern a ajuns un proiect de reorganizare în timp util (la vremea aceea trimis de fostul ministrul Alexandru Nazare – cu toate avizele și termenele respectate) prin care se întâmpla acest lucru.

Acel proiect nu a fost adoptat, ci a rămas blocat la Secretariatul General al Guvernului.

După câteva săptămâni a urmat o OUG prin care s-a amânat termenul pentru 1 octombrie. Ei bine, vineri este 1 octombrie și pe site la Ministerul Finanțelor nu există niciun proiect de Hotărâre de Guvern pentru a se realiza această trecere a direcției de soluționare a contestațiilor. Ar fi stupid să apară o nouă OUG cu amânare de termen.

Nu se poate spune că nu este pregătită ANAF, deoarece la începutul acestui an șefa instituției spunea, în câteva conferințe, că sunt pregătiți și că așteaptă să se întâmple.

Practic, ar fi vorba să treacă, de la ANAF la Ministerul Finanțelor, 220 de persoane, plus alte 62 de posturi vacante.

De ce e bună această schimbare

Toți experții în fiscalitate au spus că reprezintă un lucru bun. Cornel Grama, consultant fiscal, explica pentru HotNews.ro, în decembrie anul trecut, ce însemna de fapt trecerea acestei direcții la minister.

“Cum este acum:

Inspecția fiscală se derulează de cei de la ANAF. La sfârșit se emite decizia de impunere cu obligații suplimentare stabilite, contribuabilul depune contestația. Unde? La ANAF. Nu-s aceiași inspectori, sunt alții, dar tot de la ANAF, probabil de la camera vecină. Depune contestație ca să fie soluționată tot de către niște inspectori de la ANAF. Nu e ok. De multe ori, decizia de soluționare a contestației este un copy/paste la considerentele avute în raportul de inspecție fiscală. E o formalitate, dar trebuie să o completezi pentru că până atunci nu te poți adresa instanței de judecată.

Cum va fi dacă în final se va întâmpla asta:

Decizia de soluționare a contestației se va muta la Ministerul Finanțelor. Acolo este direcția de legislație fiscală din Minister. Se dau actele normative referitoare la aspectele fiscale. Se poate asigura o interpretare unitară a legii pe tot teritoriul României.

În prezent, fiecare unitate de la ANAF dintr-un județ pe o anumită speță au anumite opinii, uneori opuse, diferite. Interpretarea unitară va fi mult mai bună”.

Așa cum am spus mai sus, 1 octombrie este săptămâna aceasta. Rămâne de văzut dacă Guvernul a uitat să rezolve aberația asta și vine cu o nouă amânare, ori adoptă o reorganizare, ceea ce ar fi corect în fața contribuabililor.