În 19 sectoare economice, salariații au pierdut din puterea de cumpărare, creșterea salarială fiind ”mâncată” de inflație, potrivit datelor transmise marți de Institutul Național de Statistică. Cele mai mari erodări ale puterii de cumpărare le-au suferit angajații din Sănătate, administrație publică și Învățământ, potrivit datelor transmise de INS. La polul opus stau angajații din transportul aerian și cei din extracția petrolului. În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învățământ (-1,9%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), administrație publică, respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-0,5% fiecare).

HotNews.roFoto: Hotnews

Cum arată topul creșterilor salariale (ceea ce e deasupra liniei roșii marcând inflația din august- luna pentru care INS a calculat salariile au câștigat putere de cumpărare. Cei care sunt sub line, au pierdut)

Ce mai arată datele INS:

Salariul net a fost în august de 3.487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei (-1,6%).

Valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1957 lei).

Cele mai semnificative scăderi ale salariului net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 20,9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior;

• între 10,5% și 11,5% în fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice;

• între 5,0% și 7,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi industriale n.c.a.;

• între 3,0% și 4,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poștă şi de curier, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Cele mai semnificative creșteri ale salariului net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 8,2% în alte activităţi extractive;

• între 3,0% și 5,0% în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi pe apă, transporturi aeriene, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;

• între 2,0% și 3,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, hoteluri şi restaurante, activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

Mai jos, topul salariilor din august (lei)