Din dorința de a se îmbogăți rapid și a curiozității, Generația Millennials din India a dus țara pe primul loc în privința numărului de persoane care dețin criptomonede, potrivit The Straits Times. Un studiu realizat în 50 de țări de BrokerChooser a constatat că India e pe primul loc (peste 100 milioane), urmată de SUA și Rusia.

Bitcoin-ethereum-criptomonedeFoto: dreamstime.com

Mulți dintre ei au intrat în universul cripto anul trecut, când numărul a urcat de 7 ori, iar investițiile au urcat de la aproximativ 923 milioane dolari în aprilie 2020, la 6,6 miliarde dolari în mai 2021.

Un alt studiu al companiei britanice Kantar spune că 16% din indienii din mediul urban dețin criptomonede, în special bărbați sub 35 de ani care au un apetit mai mare la risc.

“Am fost fascinat de faptul că am putut intra în lumea financiară înainte de a împlini 18 ani”, spune Gajesh Naik, un elev de 14 ani din Goa.

Elevul de clasa a 8-a a învățat despre această tehnologie la un seminar online în aprilie anul trecut, iar acum gestionează milioane de dolari - bani digitali.

„După ce am învățat despre asta prin Yotube și Twitter în 3 luni, am început să fiu consultant freelancer”, spune el, ai cărui părinți sunt funcționari publici.

Gajesh își face acum propria platformă cripto care să accepte milioanele investitorilor și creează și una pentru NFT-uri.

Alți indieni nu sunt mult în urmă.

În al treilea an de studiu la inginerie, Arish Patel din Valsad, Gujarat, a petrecut mult timp pe forumurile Bitcoin și a urmărit fiecare tutorial disponibil timp de 2 ani înainte de a investi primul ban.

În vârstă de 22 de ani, a văzut prețurile criptomonedelor urcând în 2017 și a învățat riscul atunci când s-au prăbușit.

În 2019, Patel a investit echivalentul a 133 dolari pe care i-a împrumutat de la tatăl său, un fermier care cultivă mango și trandafiri. El a ajuns la un portofoliu de 6 cifre acum.

În timp ce rudele mai în vârstă ale sale sunt convinse că „cripto este o înșelătorie financiară”, tinerii sunt gata oricând să cumpere criptomonedele care sunt la modă.

Răspunsul său este că răbdarea și planificarea pe termen lung sunt cheia unor tranzacții cripto de succes și sigure.

Deprecierea activelor tradiționale a îndreptat oamenii către criptomonede

În timpul pandemiei, când activele tradiționale s-au depreciat, oamenii și-ai pierdut locurile de muncă și interesul pentru economisire a căzut, mulți indieni au descoperit criptomonedele, ca alternativă investițională, spune Abhishek Jain, fondator rBitex, un exchange de cripto.

„Bitcoin se schimbă în cash mai repede decât în majoritatea țărilor pentru că mulți care au adoptat tehnologia o folosesc pentru a face bani rapid”, spune Jain.

Criptomonedele preferate de indieni sunt Bitcoin, Dogecoin, Ethereum și Binante Coin.

Locuri de muncă create de criptomonede

Cripto oferă oportunități pe piața muncii din India având în vedere starea economiei, potrivit lui Vaibhav Gupta, 26 de ani, care deține Desi Crypto, ce oferă servicii de marketing proiectelor noi blockchain și cripto.

El spune că în general companiile din domeniu au nevoie de graphic designers, developeri și manageri de marketing și comunitate.

O altă sferă este cea a consultanței.

Chiar înainte de a-și termina studiile în economie, în iulie anul trecut, Samatak Saha, 22 de ani, a început să lucreze pentru WazirX, un exchange de cripto.

El este plătit să facă cripto accesibil maselor în India, folosindu-se de rețelele de socializare. Practic învață lumea cum să folosească tehnologia, cum să evite țepele, organizează discuții, face tutoriare video și creează meme.

El câștigă din treaba asta echivalentul a 934 de dolari/lună, de două ori mai mult decât speră colegii săi să câștige dacă se angajează ca analiști financiari.

Cripto este peste tot unde te uiți în India acum.

Ziarele au pagini întregi despre noi monede. Două platforme indiene de crypto au devenit unicorni. Starurile de la Bollywood, precum Salman Khan și Amitabh Bachman, au lansat o platformă săptămâna trecut în care vin dialoguri din filme, postere și opere de artă în schimbul criptomonedelor.

„Pericolul este că indienii investesc în tot ceea ce este la modă, bun sau rău. În timp ce piața crește și reglementarea guvernamentală întârzie, cel mai bine pentru începători este să învețe și să investească doar ceea ce își permit să piardă”, a spus Gupta.