Cristian Popa, BNR: Trebuie să strângem cureaua / În loc să punem piciorul pe frână s-a preferat să se toarne gaz pe foc

de DP     HotNews.ro
Marţi, 26 octombrie 2021, 11:42 Economie | Finanţe & Bănci


Cristian Popa- BNR
Foto: Hotnews
”Când la 4 lei încasați mai cheltui încă un leu, care se adaugă datoriilor pe care le ai deja, cred că mai trebuie să strângi cureaua. Dacă nu faci asta atunci când crești cu 7-8% atunci când o s-o faci? Știm că nu e ușor, că ar fi trist să se taie iar de la investiții, dar e nevoie de disciplină. Am văzut și cea mai recentă corecție bugetară, care și ea e evident prociclică. Venituri bugetare suplimentare semnificative, pe fondul revenirii mai puternice a economiei, s-au dus în totalitate în cheltuieli, acestea crescând nominal mai mult decât veniturile, în loc să meargă către reducerea deficitului”, a spus marți Cristian Popa, membru în CA al BNR, în cadrul unei conferințe organizată de Financial Intelligence.

Ce a mai spus marți membrul CA al BNR:
  • Atunci când vin alegerile, disciplina fiscală scade, cum sublinia dl. Guvernator. Dar dacă noi nu practicăm această disciplină nici când nu avem alegeri, atunci unde vom ajunge?
  • În loc să punem piciorul pe frână s-a preferat gaz pe foc.
  • Până la această rectificare le spuneam investitorilor că avem o strategie fiscal credibilă. Acum prefer să tac în speranța că poate nu mă întreabă.
  • În acest mix de politici ar trebui să fie un tandem, să nu tragem în direcții diferite.
  • Nici criza politică nu ajută. Noi am spus și în minuta CA al BNR: creșterea relativ pronunțată consemnată de cursul de schimb leu/euro la mijlocul lui august, în condițiile restrângerii diferențialului ratelor dobânzilor pe termen scurt – ca urmare a noilor majorări ale ratelor dobânzilor-cheie efectuate de către două bănci centrale din regiune –, iar, mai apoi, a venit pe fondul tensionării mediului politic intern.
  • PNRR cere reforme. Pentru reforme trebuie majoritate politică și asumare. Dacă nu ai niciuna, e normal să te întrebui cum vom lua banii din PNRR?
  • Peste jumătate din creșterea prețurilor vine din creșterea prețurilor energetice. Noi pe acestea nu le controlam, nici măcar nu le influentam. Însă influentam restul prețurilor din coșul de consum, cele ce sunt în aria politicii monetare. Cu aceasta inflatie suntem hotărâți să luptăm
  • Piețele libere au adus cel mai mare nivel de bogăție din istorie. Dar apar situații cum e cea din piața de energie. Tot timpul cerem Statului să intervină. Dar poate că aceste crize vin ca urmare a unor decizii luate anterior. Și vin să întreb: faptul că s-au închis minele pe cărbuni și centralele care utilizau ca sursă cărbunele nu este un factor generator al acestei crize energetice? Trebuie să lăsăm piețele să funcționeze. Te mai întrebi cum de nu avem reguli de exploatare a gazelor din Marea Neagră, dar ne plângem că sunt gazele scumpe.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





8884 vizualizari

  • +2 (14 voturi)    
    . (Marţi, 26 octombrie 2021, 11:58)

    Simbad [utilizator]

    Nu, zău? Să mai strângem cureaua? Până când, neghiobule, până ne vom sugruma?
  • +9 (9 voturi)    
    sunt pregatiti corifeii BNR... (Marţi, 26 octombrie 2021, 13:19)

    demaGOGU [utilizator]

    ..."sa stranga cureaua" (nefericita formulare...)?

    la 10k eur pe luna pe medie de corifeu, ai spune, ca nu ar avea motive sa nu urmeze sfaturile pe care chiar ei le ofera (sic).
  • +6 (6 voturi)    
    He-he (Marţi, 26 octombrie 2021, 13:44)

    JustinCase [utilizator]

    Veorika a strâns și ea cureaua? De gât sau cu mătura?
  • +4 (4 voturi)    
    la BNR (Marţi, 26 octombrie 2021, 15:27)

    young_e [utilizator]

    luati-va om de PR, luati lectii de comunicare, faceti ceva ca sunteti varza. Suciu si Vasilescu (care se mai da si analist) iau banii de pomana
  • +5 (7 voturi)    
    Cristian Popa (Marţi, 26 octombrie 2021, 15:48)

    Ibit [utilizator]

    Ar trebui sa ne explice de ce salariile la BNR trebuie sa fie la nivel de zeci de mii de Euro pe luna si nu de zece mii de LEI pe luna .
    Trag oare la plug ?
    • +4 (6 voturi)    
      Si zece mii pe luna e prea mult (Marţi, 26 octombrie 2021, 17:55)

      VOX. [utilizator] i-a raspuns lui Ibit

      Intr-o tara in care salariul minim e 1400. Dar, de, camataria e tot camatarie...
  • +4 (6 voturi)    
    Domnu',da' (Marţi, 26 octombrie 2021, 17:21)

    persuasiv [utilizator]

    ce ziceti matale daca am incepe cu voi,care incasati salarii de zeci de mii de euro,platite de amaratul ala cu minim pe economie care e asteptat acasa de 3 prunci flamanzi???
    Probabil ca ati putea supravietui si cu un salariu mai mic,gen 2-3000 de euro.Hm???
  • +2 (2 voturi)    
    Daca nu vorbea (Miercuri, 27 octombrie 2021, 10:42)

    all23 [utilizator]

    Nu stiam cati prosti , in afara de Veorica , are BNR-ul .... auzi : piata libera la energie ! Cat de idiot poate sa fie ?
  • +1 (1 vot)    
    Ca tot a venit vorba (Miercuri, 27 octombrie 2021, 10:54)

    Rdu [utilizator]

    de salariile de zeci de mii euro ale unor competenti:
    "Peste jumătate din creșterea prețurilor vine din creșterea prețurilor energetice. Noi pe acestea nu le controlam, nici măcar nu le influentam. Însă influentam restul prețurilor din coșul de consum, cele ce sunt în aria politicii monetare. Cu aceasta inflatie suntem hotărâți să luptăm"
    Cele din "piata libera" de energie nu le controlam dar celelate, tot din "piata libera" le influentam si asfel 'pietele libere" au adus cel mai inalt nivel de bogatie! pt unii !
    Pai e cam putin zeci de mii !!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by