Autoritățile din Coreea de Sud vor tăia taxarea combustibililor cu 20% până la finalul lunii aprilie, conform Korea JoongAng Daily. Este cea mai mare scădere de când ultima dată a urcat prețul pe piața internațională în 2018 și 2019. Atunci scăderea a fost de 15%.

Trafic in centrul orasului SeulFoto: Hotnews

Guvernul și Partidul Democrat (care e la guvernare) au convenit că prețul internațional al țițeiului afectează populația și IMM-urile.

După reducerea taxelor, benzina va fi mai ieftină cu 164 won/litru, iar motorina cu 116 won.

Valoarea totală a taxelor pentru un litru de benzină este 820 won (70 cenți).

Prețul mediu la benzină în Coreea de sud era marți de 1.762 won/litru (1,5 dolari), iar la Seul de 1.838/litru (1,57 dolari).

Tăierea taxelor are un impact bugetar de 2,5 trilioane won (venituri ce nu vor fi încasate) în 6 luni.

O persoană care conduce o mașină 40 kilometri pe zi va economisi 20.000 won pe lună (17 dolari).

Între noiembrie 2018 și mai 2019, guvernul sud-coreean a tăiat taxele cu 15%.