Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât marți majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021; extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,75 puncte procentuale, de la ±0,50 puncte procentuale, păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Mugur IsarescuFoto: Captura Facebook

Rata anuală a inflației a continuat să crească deasupra limitei superioare a intervalului țintei în luna septembrie, urcând la 6,29 la sută, semnificativ peste nivelul prognozat, de la 5,25 la sută în august și 3,94 la sută în iunie.

Accelerarea creșterii ei pe parcursul trimestrului III a fost antrenată mai cu seamă de componente exogene ale IPC, similar evoluțiilor din prima parte a anului. Principala contribuție a aparținut, de această dată, majorării considerabile a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice în luna iulie, căreia i s-au alăturat influențe venite din continuarea scumpirii combustibililor și din creșterea semnificativă a prețurilor legumelor în luna septembrie.

Noile date statistice arată creșterea cu 1,9 la sută a economiei în trimestrul II 2021 – ritm trimestrial relativ încetinit față de trimestrul anterior, dar ceva mai alert decât s-a estimat anterior –, precum și majorarea mai pronunțată a dinamicii ei anuale, la 13,9 la sută, de la -0,2 la sută în trimestrul I, pe fondul efectului de bază asociat contracției severe suferite în perioada similară a anului trecut. Evoluția implică depășirea mai evidentă în acest interval a nivelului PIB pre-pandemie, precum și mărirea ușor peste așteptări a excedentului de cerere agregată.

Evoluțiile și analizele recente indică o încetinire mai pronunțată a creșterii PIB non-agricultură în a doua parte a anului curent față de previziunile anterioare, ce face probabilă o restrângere a excedentului de cerere agregată în acest interval, contrară creșterii ușoare anticipate în luna august. La nivelul de ansamblu al economiei este totuși de așteptat o reaccelerare a creșterii acesteia în trimestrul III, datorită performanțelor foarte bune ale agriculturii, precum și o scădere relativ mai temperată a dinamicii ei anuale, care rămâne la o valoare deosebit de înaltă din perspectivă istorică.

În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2021, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

Prognoza actualizată evidențiază o semnificativă înrăutățire suplimentară a perspectivei inflației pe aproape întregul orizont de prognoză, sub impactul puternic al șocurilor pe partea ofertei, în condițiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent, mai cu seamă pe termen scurt.

Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să-și prelungească trendul pronunțat crescător până spre mijlocul anului viitor, implicit să urce mai mult deasupra intervalului țintei și peste valorile previzionate anterior, în principal ca efect al majorărilor ample anticipate a fi consemnate de prețurile produselor energetice în trimestrele IV 2021 și I 2022, în contextul ascensiunii abrupte a cotațiilor internaționale. Ulterior, ea va cunoaște însă o ajustare descrescătoare relativ alertă, revenind în trimestrul III 2023 în interiorul intervalului țintei, pe fondul unor ample efecte de bază, precum și în condițiile creșterii probabil mult mai lente a excedentului de cerere agregată, pe o traiectorie sensibil mai joasă decât cea prognozată în august.

Măsurile privind compensarea creșterii și plafonarea prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație prezumate a fi aplicate temporar în cursul acestei ierni imprimă un caracter fluctuant evoluției prognozate a ratei anuale inflației pe orizontul scurt de timp - creștere în octombrie 2021, urmată de scădere în noiembrie și apoi de o altă majorare în aprilie 2022, odată cu revenirea prețurilor la nivelurile prevăzute în contracte. Modul de includere în calculul IPC a impactului acestora este încă incert. Incertitudini și riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluția cotațiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice și agroalimentare, precum și din blocaje în lanțurile de producție și aprovizionare, de natură să accelereze inflația pe plan mondial.

Surse importante de incertitudini și riscuri rămân, totodată, conduita politicii fiscale, precum și absorbția fondurilor europene, prioritar a celor aferente programului Next Generation EU, inclusiv în contextul crizei politice, date fiind, printre altele: i) necunoscutele privind cea de-a doua rectificare bugetară din acest an și coordonatele proiectului de buget pentru 2022, care să certifice accelerarea în perspectivă a consolidării fiscale, conform angajamentelor asumate în contextul procedurii de deficit excesiv; ii) procedurile de natură juridică și tehnică ce se cer a fi finalizate pentru obținerea prefinanțării din fondurile aferente Planului național de redresare și reziliență, alături de țintele și jaloanele ce condiționează primirea ulterioară a tranșelor de finanțare.

Valul patru al pandemiei și măsurile restrictive asociate continuă, de asemenea, să genereze incertitudini și riscuri mari la adresa previziunilor, cel puțin în perspectivă apropiată, în contextul crizei grave de sănătate publică provocate pe plan intern și al potențialelor implicații asupra activității economice și a pieței muncii, dar și pe fondul extinderii acestuia în alte state europene, afectate puternic și de criza energetică și de persistența blocajelor în lanțurile de producție și aprovizionare.

Citește aici comunicatul integral al BNR