​Potrivit datelor oficiale, un sfert dintre salariații din România sunt plătiți cu salariul minim pe cartea de muncă, urmați ca număr de cei care iau între 3.000 și 4.000 de lei lunar. Avem peste 300.000 de conaționali plătiți cu salariul minim din construcții (3000 de lei) și doar 7.000 care trăiesc într-un paradis al lefurilor, unde salariul depășește 30.000 lunar. Asta arată datele ITM la nivelul anului 2020.

Un sfert dintre romani sunt platiti cu salariul minimFoto: sxc.hu

Discuțiile care au apărut în aceste zile în spațiul public legate de schimbarea fiscalizării salariilor țin nu atât de economie cât mai ales de politică. Stânga politică vrea impozitare progresivă ca să reducă inegalitățile și polarizarea socială, în vreme ce dreapta ține cu dinții de cota unică (atâta cât a mai rămas din ea).

Reamintim că în noiembrie 2020, un parlamentar ex-PSD a depus un proiect de lege privind impozitarea progresivă, dar care nu a fost asumat de partid. Vezi aici textul proiectului de lege.

Chiar și sistemele aparent progresive ale perioadei 1991-2004 erau prea puțin redistributive

Impozitarea progresivă nu ar fi desigur, vreo noutate în politica noastră fiscală. Dar revenirea la un asemenea mecanism fiscal este dificilă politic și procedural. Unii se întreabă dacă, de pildă, actualele servere ale ANAF ar fi capabile ”să țină” un astfel de mecanism stufos.

Evoluția cotelor reale de impozitare în România post-decembristă arată că acestea s-au tot diminuat în timp, arată o analiză privind cotele reale de impozitare: salariul minim pe economie a văzut o scădere a cotei reale de la 21% în diferite perioade ale anilor ’90 la cca. 7,3% în 2018, pe un trend ascendent spre 10% chiar și după reforma sistemului de deduceri din 2018. Pentru venituri salariale medii, descreșterea a fost și mai mare atât în termeni procentuali, cât mai ales în termeni reali. Cea mai mare scădere a fost pentru cei cu venituri cu mult peste medie, de la cote de cca. 40% și peste la 10%. De asemenea, o altă concluzie importantă a analizei este că sistemele aparent progresive ale perioadei 1991-2004 erau prea puțin redistributive: diferența dintre raportul salariilor brute și cel al salariilor post-impozit, un indicator simplist al progresivității, a fost minusculă cu foarte mici excepții în perioada 1991-2018. Cu alte cuvinte, inegalitățile de venit după scăderea impozitului au fost doar nesemnificativ mai mici decât inegalitățile veniturilor brute cu excepția perioadei 1995-1997.

Două tabere ireconciliabile, fiecare cu argumentele ei

Unul din promotorii trecerii la impozitarea progresivă, se știe, este primul viceguvernator Florin Georgescu, care a fost și un foarte bun ministru de Finanțe în Guvernul Văcăroiu (1992-1996) și pentru câteva luni și în Guvernul Ponta. În cartea sa ”Capitalul în România post-comunistă”, Georgescu scrie: ”​Creşterea economică obţinută de România, relativ consistentă în ultimii ani, nu se reflectă în puterea de cumpărare a cetăţenilor decât în mică parte şi tot mai slab pe măsură ce se coboară pe scara veniturilor, din cauză că arterele repartiţiei valorii nou create sunt obturate de indisciplină financiară şi ilegalităţi. Pentru păstrarea stabilităţii macroeconomice se impune activarea mai accentuată a fazei de redistribuire din cadrul repartiţiei valorii nou create, prin utilizarea instrumentelor fiscale moderne, eficiente, destinate creşterii transparenţei veniturilor individuale. Parametrii fiscal‐monetari actuali ne indică faptul că, pe de o parte, s‐a epuizat spațiul generator de impuls fiscal stimulativ (reduceri de taxe și sporirea cheltuielilor bugetare) pentru creșterea economiei și a bunăstării populației, iar pe de altă parte, perspectivele de menținere a unei politici monetare acomodative sunt reduse. Beneficiile din înlocuirea impozitării progresive cu regimul cotei unice au fost distribuite profund inegal, agravând disparitățile sociale deja ridicate din societatea românească. Mai mult, în anul 2005 (primul an de introducere a cotei unice pentru persoanele fizice și juridice), încasările bugetului statului din impozitarea veniturilor populaţiei şi a profitului firmelor au scăzut în termeni reali, această comprimare fiind compensată prin majorarea veniturilor din TVA, ca urmare a creşterii consumului. Un sistem de impozitare progresiv, care ar avantaja cetăţenii mai săraci, ar fi condus la scăderea inegalităţii şi totodată ar fi acţionat ca un stabilizator automat pentru preţuri şi profituri”.

Reamintim că în vara trecută, într-un material publicat de economistul șef al BNR, Valentin Lazea pe blogul Băncii Naționale, acesta oferea „Trei motive pentru revenirea la impozitarea progresivă”: economic, socio-politic, cultural. Însă, chiar și în BNR opiniile rămân împărțite. Directorul Direcției de Stabilitate Financiară, Eugen Rădulescu nu vede cu ochi buni trecerea la impunerea progresivă. ”Vom reveni la impozitare progresivă, dar atunci când vom fi bogați. Asta e diferența mare dintre noi. În momentul de față vorbim de 2,3% din PIB care reprezintă impozitul pe venit. Cât să-l faci ca să conteze? La ora actuală, 47% din ce încasăm noi se duce la stat. Cât să-l facem? 98% e bine? Din motive tehnice nu e momentul să trecem la impozitarea progresivă. Avem în jur de 4 milioane de salariați, tot pe ăștia vrem să-i batem? Hai să ne uităm la toate excepțiile care sunt. La toate tipurile de impozite avem zeci de excepții. Avem 30.000 de IT-iști care nu plătesc impozit. Avem 300.000 în construcții care nu plătesc impozit. Unde ajungem? Deschidem Cutia Pandorei. Hai să o închidem. Să nu mai avem excepții. Nu să ne apucăm acum să fim siguri că ăia care muncesc sunt ăia în care dăm cu ciomagu în cap, ca să nu cumva să mai muncească”, a arătat Rădulescu, alături de alți economiști de prim rang. Potrivit acestuia, impozitul progresiv nu este pentru o țară care vrea să se dezvolte. (Vezi aici o altă opinie a lui Rădulescu, tot pe blogul BNR).

”Când ajungem în dilema ”cotă unică sau impozitare progresivă”, toată lumea ideologizează foarte mult. Și dacă ne uităm la ”culoarea” deciziilor din ultimii ani, nu cred că reușim să identificăm o culoare foarte clară. Pe partea de cheltuieli toată lumea vrea să fie de stânga iar pe partea de venituri toți vor să fie de dreapta, chiar și partidele de stânga. Cele două viziuni nu merg împreună. Discuția cotă unică sau impozit progresiv trebuie făcută cu calculele pe masă”, a explicat într-o discuție Ionuț Dumitru, economist șef Raiffeisen Bank și fost președinte al Consiliului Fiscal, răspunzându-i fosrtului său profesor, Florin Georgescu. Impozitarea progresivă, a mai adăugat Dumitru, trebuie văzută împreună cu impozitarea globală, de care vă garantez că politicienii nu vor vrea să audă vreodată! ”Întrebați-i dacă vor să plătească impozite pe averile acumulate. Pe veniturile din diverse alte forme. Marile averi în România nu s-au făcut din salarii, ca să lămurim lucrurile!”, a mai spus atunci Dumitru.

”Adevărul este că statul român are suficienți bani. El a avut tot timpul mai mulți bani decât a putut administra eficient, dovadă risipa generalizată, constatată atât de instituțiile publice de control cât și de orice cetățean. Paradoxal, introducerea cotei unice a avut tocmai acest dezavantaj: ea a impulsionat economia și, astfel, a adus la buget venituri în creștere, o „pleașcă” pe care guvernanții au primit-o cu brațele deschise și buzunarele larg desfăcute. Creșterea poverii fiscale ar duce, precum creșterea TVA, la creșterea economiei subterane și, pe termen mediu, la scăderea veniturilor bugetare, subminând astfel chiar scopul celor care susțin acest demers. Și atunci e firesc să ne întrebăm: pentru ce această intenție? Cui servește ea? Dacă pe susținătorii impozitării progresive nu-i doare de fapt de slaba calitate a educației – fiindcă atunci ar propune reforma în educație, pe linia tuturor reformelor care au creat în România întreprinderi și structuri competitive – atunci ce urmăresc ei? Care să fie scopul unor noi biruri? Din păcate, așa cum arată chiar istoria supra-accizei la care am făcut referire, obiectivul nu poate fi decât unul singur: finanțarea unor noi politici populiste. De data aceasta poate politicile vor fi parfumate „european”, pe modelul sutelor de milioane de euro risipite în POSDRU, dar ele vor aduce resurse tot în buzunarele acestei nomenclaturi a banilor publici, specializată în comerțul cu iluzii”, scrie și profesorul Bogdan Glăvan.

”Redistribuirea prin impozitare a fost redusă și a ajuns la potențial zero în 30 de ani de economie de piață”

Ca în alte țări europene, anii ’90 în România au adus simplificarea unui sistem de impozitare progresiv deosebit de complicat. În același timp, regimul de impozitare preferențial al veniturilor mici s-a erodat foarte repede, revenindu-se la reducerea nivelului de impozit pentru cele mai mici venituri temporar, în 1995-1996. În plus, creditul fiscal pentru persoane cu copii și salariați tineri a fost eliminat cu trei luni înainte de introducerea alocației universale pentru copii în octombrie 1993 (prin Legea 61/1993). Un sistem de deduceri a fost reintrodus alături de un sistem de impozitare mult simplificat începând cu 2000, fiind preluat odată cu introducerea cotei unice în 2005, însă valoarea deducerilor, în lipsa indexării regulate, s-a erodat masiv între 2005 și 2017. Deși lipsa deducerilor din anii ’90 ar fi trebuit să accentueze progresivitatea impozitării salariilor în contextului unui sistem care dădea impresia unui regim de impozitare deosebit de progresiv, de fapt lipsa lor a redus și mai mult diferențele dintre cotele reale de impozitare pentru venituri minime, medii și peste medie. Cota unică actuală, de 10%, și sistemul de deduceri, aplicabil exclusiv celor mai mici salarii la locul de muncă de bază, face ca variația veniturilor brute să fie reflectată aproape perfect în variația veniturilor nete: redistribuirea prin impozitare a fost redusă și a ajuns la potențial zero în 30 de ani de economie de piață, arată o analiză a sistemelor de impozitare din România post-decembristă.

Sursa