Doamna Popescu nu știe definiția inflației, dar știe foarte bine ce este inflația, că doar ce și-a făcut cumpărăturile pentru postul Crăciunului. Câteva kilograme de cartofi, ulei, ceapă, fasole, deh, ce mâncă oamenii în post. A pus și pentru iarnă niște gogoșari la murat, dar mai puțini ca anul trecut, că s-au scumpit ai naibii. Și are dreptate doamna Popescu: la cei 3000 de lei pe care îi ia în mână, cumpără mai puține lucruri decât lua anul trecut cu aceiași bani. Iar când aude de creșterea economică cu care se laudă politicienii la televizor, îi vine să înnebunească, nu alta.

AlimenteFoto: Captura video

Salariul ei a crescut față de anul trecut cu 5%. Dar prețurile au urcat cu viteză mai mare. Asta pe medie, că dacă te uiți la prețurile din piețele agroalimentare, lucrurile arată și mai rău.

Sursa grafic: Buletinul statistic de prețuri al INS (nr 9/2021 și 9/2020)

În Arad, Deva sau la Baia Mare, prețul cartofilor a urcat cu peste 50%. Gogoșarii s-au scumpit tot cam pe-atât la Miercurea-Ciuc, Arad, Deva, potrivit prețurilor culese de Institutul Național de Statistică. E drept, sunt și orașe în care scumpirile au fost de mai mică amploare (Drobeta Turnu Severin, sau Slatina), dar dacă nu ai norocul să locuiești acolo...

Mai ține post la prețurile astea!, zise doamna Popescu, numărându-și banii din portofel. Fără să vrea, și-a schimbat comportamentul de consum. ”Mănânc mai puțin, că bani de medicamente și pentru facturi trebuie să pun deoparte. Mai ales cu scumpirile astea la căldură! Nu mai fac o oală de iahnie de post, fac doar o crăticioară, că-mi ajunge. Rația de țigări și-a înjumătățit-o, iar de la două ieșiri pe săptămână cu prietenele în oraș la o cafea, a rămas cu o singură ieșire.

Sursa grafic: Buletinul statistic de prețuri al INS (nr 9/2021 și 9/2020)

Refăcând ponderile în coșul de consum ale cheltuielilor cu mâncarea de post a doamnei Ponescu, inflația resimțită de aceasta e de 12%, mult mai mare decât cea afișată de oficialități. Iar lucrurile nu par să se oprească aici.

Vorbim despre inflație ca despre un număr unic care se aplică întregii economii. Dar fiecare dintre noi resimte altfel creșterile de prețuri, din simplul motiv că fiecare cheltuim banii pe lucruri diferite. Prețul țigărilor este foarte important pentru fumători; prețul scutecelor îi afectează mai ales pe cei care au copii mici, iar prețul benzinei reprezintă un cost semnificativ pentru un locuitor din Voluntari care face zilnic naveta în Capitală.

Una peste alta, când prețurile cresc mai mult decât salariile, creșterea economică e doar o cifră scrisă pe hârtia de pe care îți citesc seara la știri politicienii invitați prin studiourile tv.