Dan Vîlceanu: E bine să menținem Autoritățile de Management pe care le-am avut până în prezent și să preia din programele operaționale care vor veni în acest exercițiu financiar 2021-2027/ Aviz favorabil în Comisii

de F.B.     HotNews.ro
Miercuri, 24 noiembrie 2021, 12:43 Economie | Finanţe & Bănci


Dan Vilceanu
Foto: AGERPRES
România are o mică întârziere în ceea ce privește exercițiul financiar 2021-2017, acest lucru din cauza situației politice de la noi, potrivit lui Dan Vâlceanu, propunerea PNL pentru Fonduri Europene. El a fost audiat în cadrul comisiilor reunite pentru afaceri europene din Parlament.

UPDATE: Dan Vîlceanu a primit aviz favorabil în comisii având 18 voturi pentru, opt împotrivă şi o abţinere.

Există trei mari direcții de acțiune în cadrul ministerului, a spus el.

1. „În primul rând închiderea exercițiului financiar 2014-2020. Mai trebuie să vină în România sume consistente. Nu suntem în pericol de a nu putea absorbi aceste sume”, a afirmat Vâlceanu.

• România a contractat cam 54% din sumă. Având în vedere perioada de pandemie lucrurile nu sunt deloc rele. Să știți că în toate țările au fost momente în care nu s-a putut desfășura activitatea, așa cum trebuia. La nivelul Europei rata medie de absorbție este la 56%. Dacă luăm și Politica Agricolă Comună am atras cam 62%.

2. „Îmi doresc ca până la finalul primului trimestru să avem programele operaționale deja deschise pe cadrul 2021-2027. Au fost făcuți pași”, a mai spus el.

• Dacă există o întârziere mică, ea poate fi recuperată. Se datorează și situației politice din România din aceste luni care a dus la diverse întârzieri și în alte ministere.

„E bine să menținem Autoritățile de Management pe care le-am avut până în prezent și să preia din programele operaționale care vor veni în acest exercițiu financiar 2021-2027”, a mai afirmat Vâlceanu.

3. A treia direcție majoră o reprezintă PNRR.

„Dincolo de bani, vine cu 64 de reforme. Sunt reforme cu adevărat importante pentru România. Vor conduce spre stabilitatea economică, spre dezvoltare”, a mai arătat el.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





859 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by