Ar putea să se vadă în curând o stagflație și, bineînțeles, asta va crea noi probleme, a declarat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, într-un interviu acordat lui Adrian Asoltanie. El a vorbit în cadrul acestuia și despre ce ar însemna asta la nivel personal.

Lucian CroitoruFoto: Hotnews

“Stagflația e un termen care a apărut în anii ‘70. Guvernatorul Mugur Isărescu, la un seminar la Banca Centrală spunea că odată, când a fost la Salzburg și a participat ca tânăr cercetător la un seminar unde făcea Hayek (Friedrich n.r.) o prezentare, acesta din urmă a fost introdus și spunea: E un nou fenomen acum, mi se pare că i se spune stagflație”, a spus Croitoru.

• Părea nou termenul. El (Hayek n.r.) știa, bineînțeles, ce înseamnă asta.

Ce înseamnă stagflația

„Înseamnă o creștere economică foarte joasă sau chiar recesiune în timp ce inflația crește”, a spus Croitoru.

• Era un fenomen pe care societatea nu era pregătită să-l explice. Toate teoriile anterioare care se refereau la cererea agregată, cum a fost keynesismul, după aceea monetarismul, după aceea teoriile anticipațiilor raționale ale lui Lucas puneau accentul foarte mult pe cerere, ceea ce înseamnă că politica monetară sau politica fiscală poate să explice de ce se întâmplă o inflație și de ce dacă combați inflația atunci începe să crească șomajul, acum trebuiau să explice de ce cresc amândouă împreună. Nu era chiar așa de bine pregătită teoria.

• Atunci s-a reapelat la teoria clasică și ciclul real de afaceri a avut explicație care a prins atunci. A avut un context favorabil în faptul că la nivel global înclinația politicului spre a da mai multă libertate piețelor pentru că se văzuse că o intervenție prea mare rezultă în inflație, a fost sprijinită în America de Ronald Reagan, în Marea Britanie de Thatcher și atunci asta a prins în societate foarte bine.

„Din păcate, acum trăim o perioadă care este mult mai confuză decât atunci. Este mai confuză în ceea ce privește modul în care ar trebui să intervină Guvernul. Atunci era clar că trebuie să stimuleze oferta prin eliminarea constrângerilor din fața ofertei. Astăzi este din nou acea privire pe cererea agregată și, din păcate, este neglijată oferta. În prezent multe evoluții seamănă cu acest lucru și ar putea să se vadă în curând o stagflație și, bineînțeles, asta va crea noi probleme”, a afirmat Lucian Croitoru.

Cum te poate afecta stagflația

Implicația este foarte profundă și dură pentru că, în măsura în care nu sunt poziția să ajustez fluxul meu de venituri la inflație, încep să pierd în termeni reali din aceste venituri, spune el.

Pe de altă parte, Croitoru precizează: chiar dacă n-ar fi inflație acolo, o creștere economică joasă sau o recesiune înseamnă pierdere de locuri de muncă.

„O combinație între cele două produce foarte multe efecte în societate”, a mai afirmat el.

• De aceea este un fenomen la care toate Băncile Centrale se uită cu maximum de atenție, pentru că odată instalată, soluția împotriva acestei maladii este destul de dură. Ea se referă creșterea ratelor dobânzii care momentan va produce și mai multă încetinire a creșterii sau chiar adâncirea recesiunii, dar atunci va începe să scadă inflația și se creează condițiile pentru reluarea unei activități în mod normal. Fără a trece prin această durere, va fi greu.

„Problema este că atunci când Băncile Centrale fac acest lucru, pentru că sunt nevoite, va trebui să fie sprijinite. Depinde foarte mult de condiții. Dacă există o mare flexibilitate pe partea ofertei, sarcina Băncii Centrale va fi ceva mai ușoară. Dacă nu, va fi cu atât mai complicată”, a mai arătat consilierul guvernatorului.