​Riscurile la stabilitatea financiară: o noutate - nerespectarea angajamentelor din PNRR O femeie din Iași cere instanței să o declare bărbat ●.Cum îți dai seama că ești infectat cu Omicron? Trei dintre cele mai aglomerate școli din București au elevi cât populația orașului Lehliu-Gară. Cum s-au descurcat în pandemie Emil Boc exclude organizarea petrecerii de Revelion și focul de artificii, fără certificat de vaccinare: ”Eu zic pas!” Căpitan Costache Chioru’, cel mai corupt polițist din București Cum și de ce au vândut rușii Alaska americanilor Cati bani ati pierdut doar in 2021? Povestea vaporului cu comandant român care a venit din America de Sud în Europa cu cocaină de 120 de milioane de euro Marius Tudosiei. Cum să fim împreună cu sens. Și să folosim puterea de a conecta a mâncării Cum ne-am luat prima țeapă Liberalii ieșeni, nemulțumiți de cedarea funcției de prefect către PSD. Cîțu, somat „să caute soluții de îndreptare a situației”.

Business reportFoto: Colaj foto

​Riscurile la stabilitatea financiară: o noutate – nerespectarea angajamentelor din PNRR. Nerespectarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și criza energetică induc noi riscuri pe harta celor care amenință stabilitatea financiară a României, potrivit raportului pe această temă al Băncii Naționale a României (BNR), publicat vineri. Este „ridicat și în creștere” riscul legat de „întârzierea reformelor și a absorbției fondurilor europene, în special prin PNRR”, spune BNR. De asemeni, argumentul crizei energetice se adaugă la cel al pandemiei în cazul riscurilor privind tensiunile „la nivelul echilibrelor macroeconomice”, respectiv privind incertitudinile globale. Toate cele 4 riscuri identificate de BNR în raportul din decembrie sunt ridicate, spre deosebire de raportul din iunie, când al patrulea era moderat, scrie cursdeguvernare.ro.

O femeie din Iași cere instanței să o declare bărbat. Un proces ieşit din comun are loc la Iaşi. O tânără, absolventă de universitate, s-a adresat instanţei pe motiv că s-a născut într-un corp greşit. Practic, chiar dacă ea este trecută în actele oficiale ca femeie, tânăra gândeşte şi trăieşte ca un bărbat. Ea a solicitat astfel să îi fie schimbat sexul, oficial, şi să devină persoană masculină şi în faţa oamenilor, nu numai în forul interior. Vom folosi un nume oarecare, pentru a proteja identitatea tinerei. De altfel, chiar ea a cerut instanţei din Iaşi să îi fie protejată identitatea. „Este primul caz de acest tip în cadrul instanţelor ieşene, şi printre puţinele cazuri la nivel naţional. Este important ca cei aflaţi în astfel de situaţii să îşi cunoască drepturile şi să le şi fructifice pe calea justiţiei”, a spus avocata Gianina Vera Poroşnicu, cea care o va reprezenta pe Dani în faţa judecătorilor, scrie Ziarul de Iași.

Cum îți dai seama că ești infectat cu Omicron? Simptomul specific acestei variante. Directorul executiv al companiei Discovery Health, cu sediul în Africa de Sud, a declarat recent, în cadrul unei şedinţe de informare, că medicii au observat un set uşor diferit de simptome în rândul celor testaţi pozitiv. Cel mai frecvent semn a fost disconfortul în gât, a declarat directorul executiv Dr. Ryan Noach, urmat de congestie nazală, tuse uscată şi mialgie care se manifestă prin dureri lombare. Cele mai multe dintre aceste simptome sunt uşoare, a spus Dr. Noach, dar a subliniat că acest lucru nu înseamnă că Omicron este mai puţin virulent. Un important expert britanic în domeniul sănătăţii a fost, de asemenea, de acord cu Dr. Noach şi a declarat că datele preliminare sugerează că Omicron se comportă „destul de diferit” în comparaţie cu tulpinile anterioare de coronavirus. „Simptomele pe care le au oamenii din cauza acestui virus particular sunt diferite faţă de variantele anterioare”, a declarat Sir John Bell, adăugând că nasul înfundat, durerile în gât, mialgia şi scaunele moi sunt simptomele la care trebuie să fim atenţi, scrie Aleph News.

Trei dintre cele mai aglomerate școli din București au elevi cât populația orașului Lehliu-Gară. Cum s-au descurcat în pandemie. În București sunt peste 222 de mii de elevi, iar 10% dintre aceștia se îngrămădesc în doar 13 școli. Am mers la trei dintre cele mai aglomerate instituții preuniversitare, cu aproape 2000 de elevi și peste, din sectoare diferite, însumat, cât populația unui oraș ca Lehliu Gară din Călărași. Doar că elevii sunt adunați cel puțin patru ore pe zi pe o suprafață de 8000 de ori mai mică. Am întrebat conducerea școlilor și mai mulți părinți cum au făcut față în vremea coronavirusului. Măsurile de igienă se respectă, distanțarea în bănci, mai greu. Dar oricare ar fi fost situația, cei mai mulți părinți spun că și-ar fi adus oricum copiii la orele cu prezență fizică, scrie Scoala9.ro.

Emil Boc exclude organizarea petrecerii de Revelion și focul de artificii, fără certificat de vaccinare: ”Eu zic pas!” Clujul ar putea fi unul dintre puținele orașe din România în care să nu fie organizată petrecerea de Anul Nou în aer liber, și nici tradiționalul foc de artificii. Primarul Emil Boc exclude din start așa ceva, dacă statul român nu va impune prezentarea Certificatului Verde la astfel de manifestări. Primarul Emil Boc cere Parlamentului României să nu permită activități publice de niciun fel, inclusiv petreceri de Revelion, fără certificat de vaccinare, cu toate condițiile incluse în acesta. ”De Revelion, nu voi propune organizarea unei petreceri în centrul orașului, dacă nu se va cere acest certificat. La liber eu nu organizez, spun pas la așa ceva! Îmi asum ceea ce cred, chiar dacă unii mă critică și mă înjură. Știu că ceea ce fac este în interesul cetățenilor. Clujul are cea mai mare rată de vaccinare. Am avut multe evenimente organizate, dar numai cu certificat de vaccinare. Nu sunt de acord să facem un pas înapoi”, a declarat Emil Boc, scrie Transilvania Reporter.

Căpitan Costache Chioru’, cel mai corupt polițist din București. “Zbirul samavolnic și sinistru” batjocorea femei și era spaima bucureștenilor. “Senzația Bucureștiului de altădată” este serialul B365.ro în care voi pune cele mai pitorești și senzaționale știri pe care le-am descoperit în cărțile vechi care povestesc istoria orașului. “De prin carte adunate și pe internet redate”. Senzația poate fi un personagiu, un haiduc nebun care teroriza Bucureștiul, o crimă din amor, o cârciumă care făcea senzație, un lăutar faimos, un politician foarte iubit sau urât de bucureșteni, un amantlâc scandalos care ținea prima pagină a gazetelor. Astăzi vă spun cine a fost Costache Chioru', căpitan în serviciul Agiei (Poliției) Bucureștiului pe la 1820. Timp de peste 20 de ani a furat de la tâlhari, dar și de la negustorii cinstiți. Viola “podanele” și a participat cu “gârbaciul” (bulanul acelor timpuri) la înăbușirea revoluției de la 1848, acțiune mai teribilă decât violentul zece august din 2018, de pe vremea Agiei doamnei Carmen Dan când mare Logofăt era Dragnea. Despre “Căpitan Costache Chioru’, spaima Bucureștilor” povestește George Potra în cartea sa “Din Bucureștii de ieri”, dar și fruntașii Revoluției de la 1848. Până și Nicolae Bălcescu zice de el, atât de sinistru și de samavolnic a fost copoiul Agiei. Personajul real Costache Chioru’ a intrat în folclorul urban prin ticaloșiile pe care le făcea în calitate de comandant al dorobanților agiești. Adică al Corpului de Polițiști ai Agiei, 50 la număr, care asigurau ordinea și paza în București. Chioru’ era mai mult decât un polițist local, era dracu’ gol care tăia și spânzura în București. Un caraliu corupt până în măduva oaselor, scrie b365.ro.

Cum și de ce au vândut rușii Alaska americanilor. M-am apucat să povestesc pe Facebook (pe pagina Mica Doză de Cultură Generală) despre colonia aia rusească, uitată de toată lumea, din California… Fort Ross. Vă mai spusesem și că ea avusese o soartă similară cu a Alaskăi, căci și ea fusese vândută pe o sumă infimă, doar ca să descopere cumpărătorii aur în timp record. Ei bine, eu intenționez să vă povestesc câte ceva și despre vânzarea Alaskăi, ca să nu rămâneți nelămuriți și ca să fiți bine informați. Așadar, când au ajuns primii ruși în Alaska nu se știe foarte clar. Unii istorici spun că în 1648 ar fi acostat acolo exploratorul rus Semion Dejniov. Omul ar fi ajuns întâmplător, după ce mica flotă pe care o comanda ar fi fost împinsă pe țărmul Alaskăi de o furtună. Unii dintre marinarii săi ar fi înființat prima așezare. Una pe care inclusiv rușii ar fi uitat-o. Dar treaba asta nu e sigură, căci nu există decât o singură sursă care să spună așa ceva. Este vorba despre un alt explorator rus, Nikolai Daurkin, care spunea el că ar fi dat prin Alaska, pe la 1764, de un sat uitat de lume, în care trăiau bărbați bărboși care se rugau la icoane. Iar ăștia, concluziona Daurkin, nu puteau fi decât urmașii marinarilor lui Dejniov, scrie pictofapte.ro.

Cati bani ati pierdut doar in 2021? De un deceniu, cei care economisesc au fost pedepsiti in mai toate tarile dezvoltate, dar si in cele ale UE. Perseverenta cu care bancile centrale au tinut dobanzile ultra-scazute pentru a sprijini relansarea economica, pentru a ajuta guvernele sa isi finanteze ieftin deficitele bugetare a facut ca dobanzile sa ramana mult in urma inflatiei. Fie ca vorbim de titluri de stat, fie ca vorbim de dobanzi bancare, acestea au furnizat randamente negative in termeni reali (dupa ajustarea pentru inflatie), iar in unele tari ele au fost zero sau negative chiar si in termeni nominali. In felul acesta, pe de o parte sectorul privat a subventionat, vrand nevrand, bugetele statelor si, in acelasi timp, populatia s-a dorit a fi incurajata sa consume mai mult si sa economiseasca mai putin. Fara doar si poate, punctul culminat al acestei discrepante dintre remunerarea economisirii si nivelul inflatiei a fost atins in 2021, avand in vedere puseul infaltionist prezent in SUA dar si in Europa. Iar consecinta dobanzilor real negative este aceea ca, de fapt, economiile populatiei si companiilor se devalorizeaza in termeni reali, scrie Radu Craciun pe blogul personal.

Povestea vaporului cu comandant român care a venit din America de Sud în Europa cu cocaină de 120 de milioane de euro. Peste o tonă și jumătate de cocaină a fost descoperită pe un vapor cu comandant român - o parte într-un port francez, cealaltă, într-unul olandez. Povestea cargoului care a transportat droguri în valoare de peste 120 de milioane de euro a fost relatată de cotidianul francez Le Journal de Dimanche. Cazul a fost tratat pe larg și de Maritime Executive, cea mai citită platformă online de știri din domeniul maritim din lume. Dincolo de cantitatea uriașă de cocaină confiscată și de valoarea acesteia, peste 120 de milioane de euro la revânzare pe piața drogurilor, traseul navei și implicarea căpitanului român și a echipajului sunt scoase în evidență. Povestea capturii a-nceput pe 6 octombrie 2021, când autoritățile franceze au raportat o captură-record de mai mult de o tonă de cocaină, 1.127 kg, în valoare de zeci de milioane de euro, pe cargoul Trudy, la intrarea în Canalul Mânecii. A fost cea mai mare captură din apele franceze, din 2018 încoace, scrie Libertatea.

Marius Tudosiei. Cum să fim împreună cu sens. Și să folosim puterea de a conecta a mâncării. Conversația de azi e mai puțin obișnuită. L-am invitat pe Marius Tudosiei, unul dintre prietenii mei dragi și cel care a fondat și conduce Băcănia Veche, să vorbim despre ce înseamnă ospitalitate, să fii gazdă și să aduci oameni împreună. E momentul din an în care ne gândim la Sărbători, la unde, cum și cu cine ne întâlnim. De multe ori, e o perioadă de agitație frenetică. Și uităm adesea că sensul nu este să facem totul perfect, ci să fim împreună. Uităm că mesele de sărbători pot fi prilejuri de povești, conectare, de sens și de bucurie a reîntâlnirii și al lui împreună. Marius a creat Băcănia Veche în 2009, ca loc în care să adune mâncare bună și oameni care o pot aprecia. Gătește pentru sute de copii de grădiniță, organizează nunți și evenimente, a deschis recent un bistro cu grădină și îl cunoașteți, poate, din emisiuni de televiziune. Eu una, când intru în Băcănia Veche, am adesea sentimentul că intru într-o lume de povești despre oameni și locuri unde se prepară mâncare așa cum se făcea odată. Și unde întâlnesc gusturi care mă reconectează cu oameni și locuri uitate, scrie Andreea Roșca pe blogul personal.

Cum ne-am luat prima țeapă. După lansarea celor 10 episoade ale podcastului „Cel Mai Bun Film Prost” deschidem o discuție despre începuturi: cum te simți la primul fail dat sau la prima țeapă luată la job, cum mergi mai departe, cum e să ai așteptări depășite sau neîmplinite și ce poți să-nveți din toate lucrurile astea. Nu ne vine ușor să vorbim despre țepe, eșecuri, dezamăgiri profesionale etc., dar poate fi eliberator să-ți dai seama că nu ești singurul care a rămas cu un gust amar sau cu buza umflată după o experiență de muncă. Din fericire, eu, una, nu mi-am luat foarte multe țepe, profesional vorbind. Din păcate, alea care au fost au rămas puternic undeva în mine. Unul dintre momentele astea a fost acum vreo 5 ani, când am avut ocazia să lucrez design grafic pentru un client, la recomandarea cuiva. Puțină experiență și (mai) puțină încredere. Am făcut, am refăcut și am răsfăcut până a ieșit ok. La final, el n-a mai zis niciodată nimic de bani. Nici eu n-am mai zis. Ce e ciudat e că amintirea asta e foarte blurry. Nu știu dacă ne-am mai văzut după (e foarte posibil), dacă a zis măcar „mulțumesc” (și asta e la fel de posibil) și ce s-a întâmplat exact. Știu însă că a fost un punct în care mi-a fost extrem de clar că n-o să-mi iau niciun ban pe asta. Ce m-a enervat e că n-am avut tupeul să zic nimic. Mi-a fost super jenă, super rușine și m-am simțit ultimul om pentru că n-am avut curajul să-l confrunt în niciun fel, scrie Scena9.

Liberalii ieșeni, nemulțumiți de cedarea funcției de prefect către PSD. Cîțu, somat „să caute soluții de îndreptare a situației”. Liberalii ieșeni sunt nemulțumiți de ușurința cu care Florin Cîțu a cedat funcția de prefect de Iași către PSD. Organizația transmite că îl susține în continuare pe actualul prefect, Marian Grigoraș și îi cere lui Cîțu să „caute soluții de îndreptare a situației”. „Întrunit astăzi, 19 decembrie 2021, Biroul Politic Județean al PNL Iași, a adoptat o rezoluție referitoare la modul în care conducerea Partidului Național Liberal a negociat postul de prefect al județului Iași. Luând act de recentele informații apărute în mass-media, BPJ al PNL Iași constată că principiile negocierii stabilite în interiorul Partidului Național Liberal au fost încălcate și solicită președintelui partidului care a condus si conduce echipa de negociere remedierea modului în care postul de prefect al județului Iași a fost negociat de către PNL. În discuțiile interne s-a insistat și a solicitat ca mandatul de prefect să revină formațiunii politice care deține conducerea Consiliului Județean Iași, datorită caracterului echitabil și a conservării relației de armonie și echilibru între instituții. Din păcate, aceste mandate au fost negociate arbitrar, constatând că în alte județe cu o situație similară, mandatul de prefect a fost revendicat de PNL, acolo unde partidul deține Consiliul Județean, scrie ReporterIS.

”Consumul individual efectiv” – bunăstarea românilor a ajuns la 80% din media UE. Observații. România a urcat în 2020 la 80% din nivelul de trai mediu al UE27, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată datele publicate de Eurostat. Suprinzător, suntem plasați pe locul 20, desaupra Estoniei (77%) și imediat după Polonia (83%) sau Cehia (84%). În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, adică PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am situat anul trecut la 72% din media UE, adică peste pragul avansat ca minim pentru adoptarea euro. La acest indicator apar în urma noastră „doar” Slovacia, Letonia (ambele cu 70%), Croația (64%), Grecia (62%) și Bulgaria (55%), potrivit cursdeguvernare.ro.