​”Referitor la așteptările cu privire la evoluția cursului de schimb al monedei naționale față de euro în următoarele 6 luni, majoritatea companiilor nefinanciare (45%) previzionează creșterea într-o anumită măsură a acestuia, 18% consideră că rata de schimb va crește substanțial, iar circa 22% dintre firme mizează pe menținerea relativ constantă a raportului leu/euro. Companiile importatoare și corporațiile sunt ușor mai pesimiste în ceea ce privește evoluția cursului de schimb, estimând într-o mai mare proporție deprecierea într-o anumită măsură (57%, respectiv 59%) sau substanțială (14%, respectiv 12%) a monedei naționale”, arată BNR într-un sondaj privind finanțarea companiilor. Pentru o firmă din zece, o majorare între un punct procentual și 3 puncte procentuale a ratei dobânzi la creditele luate de la bănci ar putea conduce la deteriorarea capacității de rambursare sau chiar a activității companiei.

Banca Nationala a Romaniei - BNRFoto: Hotnews

Presiunile asupra cursului de schimb al leului față de euro s-au amplificat în perioada recentă pe fondul tensiunilor politice interne, precum și ca urmare a unor episoade de volatilitate pe piețele financiare internaționale declanșate de îngrijorările investitorilor legate de evoluția pandemiei și impactul acesteia asupra economiei, de criza energetică, precum și de blocajele în lanțurile de aprovizionare și producție, se mai arată în document.

  • Cele mai afectate de deprecierea monedei naționale sunt companiile importatoare, care în proporție de 64% au indicat un impact negativ într-o anumită măsură sau ridicat asupra situației financiare în eventualitatea modificării cursului de schimb în această direcție.

În acest context, de o importanță deosebită sunt metodele de protecție împotriva fluctuațiilor cursului de schimb (hedging). Conform sondajului, circa 24% dintre companii au expuneri la riscul valutar, însă nu utilizează nicio metodă de acoperire a acestuia, proporția atingând peste 53% în cazul companiilor importatoare.

Prin urmare, se conturează necesitatea sporirii educației financiare în rândul companiilor nefinanciare și încurajarea utilizării metodelor de acoperire a riscului valutar. Mai puțin de 1% dintre firme utilizează instrumente derivate de tipul contractelor forward, futures, opțiuni sau swap și 10% în cazul companiilor importatoare și exportatoare.

Dobânda, cât e dobânda?

O proporție mai ridicată a companiilor (12%, față de 9% cu un an în urmă) consideră că nivelul costului de finanțare nu ar afecta capacitatea de rambursare a împrumutului și nici activitatea companiei, în timp ce 28% dintre firme (comparativ cu 36% în ediția din februarie 2021) estimau că impactul costului de finanțare ar putea periclita activitatea companiei sau capacitatea de a-și achiuta ratele. În același timp, peste jumătate din firme declară că nu au nevoie de finanțare de la bănci.

În ceea ce privește tipul de rată a dobânzii pentru care companiile au optat sau ar opta pentru finanțarea externă de la bănci sau instituții financiare nebancare, cele mai multe întreprinderi preferă ratele fixe de dobândă (33%), circa 7% dintre firme aleg ratele variabile sau mixte de dobândă, iar 3% dintre companii ar fi dispuse să acceseze un credit indiferent de tipul dobânzii.

Dintre sectoarele de activitate, companiile din agricultură preferă în cea mai mare măsură ratele fixe de dobândă (41%) și prezintă, de asemenea, cea mai mică pondere a companiilor care nu ar fi dispuse să acceseze credite indiferent de tipul dobânzii (48%, față de 57% pentru întreg segmentul de companii).

De remarcat este faptul că peste trei sferturi dintre companii nu au credite în lei, iar 86% nu au credite în euro. Dintre companiile cu împrumuturi, cele mai multe au asociate rate ale dobânzii de până la 5% pentru creditele în lei (61% pe total companii, 57% în cazul IMM și 78% pentru corporații) și sub 4% pentru creditele în euro (66% pe total companii, 61% pentru IMM și 79% pentru corporații).

În cazul unor majorări ale ratelor de dobândă, cele mai multe firme (70%) declară că nu ar fi afectate de modificarea dobânzilor la lei, în timp ce circa 5% dintre companii sunt deja afectate de nivelul ratelor dobânzii.

Pentru 11% dintre firme, o majorare între un punct procentual și 3 puncte procentuale a ratei dobânzii ar putea conduce la deteriorarea capacității de rambursare sau a activității. Corporațiile, care au credite într-o proporție mai crescută comparativ cu IMM, sunt într-o mai mare măsură afectate de modificarea în sensul creșterii a ratei dobânzii la lei, respectiv 23% dintre acestea ar putea întâmpina dificultăți în cazul majorării ratei de dobândă cu pană la 5 puncte procentuale.