Bugetul pe 2022 cu estimări umflate. Ce e diferit față de proiectul inițial, de la Biserică, care ia peste un miliard, la Fondul de rezervă al Guvernului

de F.B.     HotNews.ro
Joi, 30 decembrie 2021, 10:46 Economie | Finanţe & Bănci


Buget 2022
Foto: Monitorul Oficial
Vine un nou an, 2022, iar de data asta avem bugetul adoptat la timp. Deja e și în Monitorul oficial. În Parlament au fost făcute anumite modificări, le vom scrie mai jos, dar poate cea mai importantă este opinia Consiliului fiscal care a spus, cu alte cuvinte, că estimările de venituri sunt mult umflate. Cum spun unii economiști în general, dacă ai deficit, înseamnă că nu ai bani. Prin urmare, în 2022 avem o estimare de 5,84% din PIB a deficitului bugetar. Adică bani pe care trebuie să-i împrumutăm.

În primul rând, până să ajungem la banii în plus pe care îi va primi Biserica, din textul legii au fost eliminate anumite paragrafe în Parlament - la articolul 47 (care a devenit 48). Nu intrăm în detalii, ca să nu vă plictisiți, dar acea modificare permite CFR și altor companii de stat să crească salariile, chiar dacă au o situație financiară proastă.

Biserica, peste un miliard în 2022


Pentru că am pomenit de Biserică. În varianta inițială (de proiect), pentru culte se alocau 885,3 milioane lei. Ei bine, în Parlament a fost modificată finanțarea. Acum depășește un miliard de lei (1,04 miliarde lei mai exact), adăugându-se o sumă în plus la programul pentru lăcașuri de cult: 160 milioane lei.

Prin urmare, bugetul total pentru acel program (lăcașuri de cult) este acum de 285 milioane lei.

• Programul este destinat susținerii cultelor religioase recunoscute din România pentru restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult care sunt monumente istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural național mobil aparținând cultelor religioase recunoscute din România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreținerii și funcționarii unităților de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, pentru achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității unităților de cult și de asistență socială susținute de acestea, pentru spijinirea activităților de asistență socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni și alte forme de asistență, pentru susținerea unor acțiuni cu caracter intern și internațional realizate de cultele religioase din România.

Pe celelalte două programe au rămas aceleași sume:

• Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult, acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte: 751,2 milioane lei

• Alocații bugetare pentru salarizarea personalului din învățământul teologic: 9,1 milioane lei

Cei care doresc să știe ce fac aceste programe, vedeți textul inițial privind banii pentru Biserică.

Dacă facem o comparație cu 2021, suma pe care o primește Biserica în 2022 este mai mare cu 20,8%.


Ce instituții au bugete mai mari în 2022


Mai jos arătăm principalele bugete ale instituțiilor. Păstrăm aceeași structură ca în varianta de proiect, cu excepția faptului că menționăm acolo unde au fost modificări.

*ne referim strict la alocarea de la buget, nu și veniturile proprii


Administrația Prezidențială va primi 74,5 milioane lei, în creștere cu 24%

Senatul: 217,7 milioane lei, mai mare cu 1,76%

Camera Deputaților: bugetul instituției a fost mărit în Parlament la 563,2 milioane lei, de la 505,6 milioane (care era oricum mai mare cu 15% decât în 2021)

Secretariatul General al Guvernului: bugetul a fost mărit în Parlament pentru că s-a decis alocarea unei sume mai mari la Biserică. Așadar, acum se ridică la 2,4 miliarde lei.

Ministerul Afacerilor Interne: 23,3 miliarde lei (13,5%)

Ministerul Afacerilor Externe: 1,21 miliarde lei (10,3%)

Ministerul Agriculturii: 24,58 miliarde lei (3,7%)

Ministerul Apărării: 23,1 miliarde lei (15,6%)

Ministerul Culturii: 1,29 miliarde lei (46,8%)

Ministerul Transporturilor: 17 miliarde lei (20,5%)

Ministerul Educației: 29,98 miliarde lei (7,25%)

Ministerul Sportului: 521,5 milioane lei (1,94%)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: 12,79 miliarde lei (355%)

Ministerul Familiei (cel al Gabrielei Firea):183 milioane lei (e o instituție nouă ce se desprinde din Ministerul Muncii)

Ministerul Economiei: 447,9 milioane lei (68%)

Ministerul Muncii: 56,5 miliarde lei (6,7%)

Ministerul Mediului: 2,36 miliarde lei (18,3%)

Ministerul Cercetării: 1,78 miliarde lei (0,61%)

Servicii

SRI – 3,17 miliarde lei (8,29%)
SIE – 600,2 milioane lei (44,7%)
SPP – 366,9 milioane lei (26%)

STS – 938,2 milioane lei (37%)

Alte instituții cu creștere:

Acțiuni generale – Ministerul Finanțelor: a fost puțin diminuat în Parlament pentru că s-au făcut alocări către alte instituții. Acum e de 44,2 miliarde lei. Anterior, în varianta adoptată de Guvern, era o sumă de 44,5 miliarde, ce era cu circa 17% mai mare decât în 2021.

De menționat, aici, poate, ar fi și banii pentru agențiile de rating, respectiv o alocare de 9,8 milioane lei, cu aproape 25% mai mare decât în 2021.

Tot aici, Fondul de rezervă al Guvernului are în 2022 o sumă de 1,248 miliarde lei. Inițial era vorba (în proiectul adoptat de Guvern) despre 500 milioane lei, dar se pare că au dat mult mai mult.

Academia Română: 452,4 milioane lei (1%)
Institutul Cultural Român: 32,5 milioane lei (14%)
Academia Oamenilor de Știință din România: 9,9 milioane lei (232%)
Curtea de Conturi: 428 milioane lei (23%)
Consiliul Concurenței: 79,8 milioane lei (0,77%)
Avocatul Poporului: 24,8 milioane lei (10,7%)
CNA: 14,4 milioane lei (1,5%)

Consiliul Legislativ: 13,5 milioane lei (1%)

Inspecția Judiciară: 38,9 milioane lei (4%)

ANSVSA: 1,46 miliarde lei (8%)

AGERPRES: 24,8 milioane lei (1,63%)

Radioul public: 370 milioane lei (2%)

TVR: 380 milioane lei (1,88%)

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului: 32,1 milioane lei (84%)

Instituții cu bugete mai mici decât în 2021


Ministerul Energiei: 3,342 miliarde lei (-7,9%)

Ministerul Finanțelor: 5,87 miliarde lei (-16%)

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: 2,57 miliarde lei (-44%)

Ministerul Justiției: 4,96 miliarde lei (-8%)

Ministerul Dezvoltării: 7,72 miliarde lei (-21,6%)

Ministerul Public: 1,54 miliarde lei (-18,7%)

Ministerul Sănătății: 23,5 miliarde lei (-0,1%)

ANI: 33,5 milioane lei (-6,9%)

Autoritatea Electorală Permanentă: 298,7 milioane lei (-36,6%)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5008 vizualizari

  • +5 (21 voturi)    
    executia bugetara NU preocupa (Joi, 30 decembrie 2021, 11:20)

    un domn [utilizator]

    mai exact, ma astept ca celebra inepta comisie buget finante din parlament sa urmareasca executia bugetara, macar la trimestru, sa oblige Guvernul sa publice o sinteza care sa contina explicatii si motivatii pentru realizat/ nerealizat Buget aprobat de parlament
  • +10 (22 voturi)    
    Împrumutăm iar teoretic 6% adică 7% real (Joi, 30 decembrie 2021, 11:39)

    relax4 [utilizator]

    Plus dobânzi, sume pe care guvernările viitoare or să trebuiască să le plateasca. Ditamai coaliția PSDPNLUDMR nu a găsit nici o soluție decât sa indatoreze România.
    • +5 (21 voturi)    
      ZERO lei pt spitale NOI (Joi, 30 decembrie 2021, 13:34)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui relax4

      Cladirile bisericilor nu ajuta populatia cu nimic, nu poti nici sa inveti si nici sa te tratezi la biserica

      in afara unui ONG care a cosntruit un spital NOU complet nu exista interes in PNL si PSD pt sanatate

      ei merg la privat oricum
      • 0 (12 voturi)    
        Aici Trebuie Schimbata Constitutia (Joi, 30 decembrie 2021, 15:23)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

        Daca, orice Grup, sau Organizare Umana are o astfel de i tiatova, Statul, prin Ministerul Respectiv trebuie Dizolvat. Practic cele Doua Doamne au realizat ceea ce Ministerul Sanatatii in parte sau Intreg NU a fost capabil.
      • +2 (10 voturi)    
        Asa e (Joi, 30 decembrie 2021, 18:24)

        Anarb [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

        Daca nu ai suflet, ti-e nefolositoare o biserica.
  • +7 (21 voturi)    
    bravo baieti (Joi, 30 decembrie 2021, 11:44)

    sile1 [utilizator]

    Serviciile primesc mai multi bani ,Biserica si mai multi iar Ministerul Energiei primeste mai putin bani.

    Probabil ca ne asteptam ca dumnezeu sa ne aduca mai multa caldura de la soare iar serviciile,prin spionii nostri, sa fure ceva energie de pe la altii !

    Traiasca imprumuturile externe si indatorarea tarii pe cel putin 50 de ani de acum incolo ca sa aiba ce plati si copii si nepotii nostri.

    Halal !
  • +3 (15 voturi)    
    surprind (Joi, 30 decembrie 2021, 12:04)

    zot [utilizator]

    unele alocari mereu in crestere, si inca mari, fie ca
    procent, fie ca valoare: alocarea prezidentiala, a
    serviciilor, curtea de conturi, si altele; in schimb scade la
    energie(?) si la dezvoltare.
    nu stiu unde se afla cercetarea si cat de MARE (!) este
  • +5 (21 voturi)    
    Ce sa comentezi? (Joi, 30 decembrie 2021, 12:28)

    Nonidem [utilizator]

    Ce sa comentezi?Un buget creat si votat de niste iresponsabili!Dupa ei, potopul!
    • +4 (16 voturi)    
      Potopul care ne trage si pe noi cu el (Joi, 30 decembrie 2021, 12:45)

      Boshoarca [utilizator] i-a raspuns lui Nonidem

      Macar de s-ar duce numai ei in jois, dar cadem cu totii, iar ei sunt sigur ca nu vor fi prea afectati. Solutia este emigrarea, sa sufere din lipsa de cetateni cotizanti de taxe.
  • +9 (21 voturi)    
    Aici sunt taxele dvs (Joi, 30 decembrie 2021, 12:43)

    Boshoarca [utilizator]

    Pentru asta munciti ca robii, sa fiti taxati si banii din taxele dvs. sa fie imprastiati pe salariile putorilor de la stat. Cetatenii acestei tari sunt robi pe plantatie, batjocoriti si umiliti. Imi pare rau, dar cea mai buna solutie ramane emigrarea si plata taxelor in alte state unde este respectat ca si cetatean, nu tratat ca animalele precum in Romania.
    • 0 (18 voturi)    
      Stai liniștit ... (Joi, 30 decembrie 2021, 13:15)

      bubalacap [utilizator] i-a raspuns lui Boshoarca

      .... că nici dacă lucrezi in alt stat din UE nu scapi de taxele impuse de statul român/administrațiile locale. Un prieten mi-a zis acum doi ani că are 2 proprietați in municipiul Calarasi, nelocuite deoarece locuiește de 15 ani in Spania, plătește impozit pentru ele, dar desi nu locuiește in acestea plătește o taxă de gunoi/ persoană pentru ambele, in virtutea unei hotărâri de consiliu local. Ăștia sunt mafioții locali.
      Ai dreptate, cea mai bună soluție este emigrarea, ruperea de rădăcinile bolnave din statul român!
      Sper să nu se incheie publicarea.
  • +2 (14 voturi)    
    Este un proiect de buget. (Joi, 30 decembrie 2021, 12:57)

    asavreau [utilizator]

    Vom trăi și vom vedea. Bugetul anului 2021 va fi cel actualizat prin lunile iulie-august, care se va actualiza funcție de execuția bugetară. Acum ,bugetul se face pe baza unor estimări , date de niște funcționari care au tendința să crească cheltuielile(mai bine mai mult decât să nu ajungă) și implicit veniturile. Legea bugetului anual ser adoptă anual .dar nu există o lege care să impună un cadru pentru întocmirea bugetului ,lege care să oblige și clarifice cum ser preiau în bugetul anual lucrări de investiții mulți anuale, cum se încep noi lucrări. Lipsa acestei legi permite politicienilor să ne promită fără să poată fi întrebați dacă se poate face.
  • -8 (24 voturi)    
    Deci (Joi, 30 decembrie 2021, 13:10)

    idealogul [utilizator]

    Biserica primeste 0.0025% din buget!
    Asta e prima si cea mai importanta stire pentru hotnews.
    Restul conteaza mai putin. Acesti 0.0025% sunt miezul din dodoasca, totul se invarte in jurul acestei catastrofe intergalactice. De aia Germania merge bine pentru ca nu aloca 0.0025% din buget catre BOR.
    Plus ca acum 2 ani cand PSD se apropia de 3% deficit bugetar erau urlete isterice pana la Bruxelesex.
    Acum din start sunt cam 7% si e perfect asa!
    • +3 (19 voturi)    
      Cetatene Bula, in Germania platesti (Joi, 30 decembrie 2021, 13:56)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Catre biserica DOAR daca te declari religios, daca nu, NU platesti.
      • -1 (19 voturi)    
        Deacord cu tine (Joi, 30 decembrie 2021, 14:31)

        idealogul [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        Am o lista foarte lunga de aberatii atee pe care as dori sa nu platesc din banii mei. Cum ar fi operatiile de schimbare de sex sau avorturile. Deci unde pot sa bifez si eu ceea ce nu vrea sa platesc.
      • +2 (10 voturi)    
        Ca nuca-n perete (Joi, 30 decembrie 2021, 18:36)

        ids [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        Ce spui tu ar avea logica intr-un stat majoritar ateu sa cu un % foarte mare de atei. Din pacate pentru tine la ultimul recensamant doar 0,2% din romani s-au declarat fara religie.
        Asta face ce spui o birocratie fara sens, dar cu costuri de colectare suplimentare.
        S-a incercat acelasi lucru si cu religia in scoli; introducerea unei bariere birocratice care sa blocheze sau limiteze accesul copiilor la religie. Rezultatul a fost usturator pentru miscarea ateista si partidul care o sustine: peste 90% din parinti au mers special la scoala si au optat in mod expres pentru studierea religiei.
        • -4 (8 voturi)    
          fals (Vineri, 31 decembrie 2021, 11:10)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui ids

          La recensamant nu te intreaba la ce cult vrei sa-ti vireze statul contributia din impozite. Daca ar face asta... ;)
          Te intreaba daca esti botezat si in ce religie. De parca te-ar fi intrebat cineva cand ai fost botezat cum il cheama pe prietenul tau imaginar.. Minciuna clasica.

          La fel si cu ora de religie. Le-au spus parintilor ca pot alege, dar daca nu aleg religia trebuie sa vina la scoala sa-si ia copilul, ca scoala nu are grija de el.

          Faptul ca Romania nu este o tara majoritar crestina este usor observabil. Religia crestina are la baza invatatura lui Iisus - "iubeste-ti aproapele". Maxim 1% din romani sunt crestini. Restul doar mimeaza ritualuri ca papagalii.
          • +4 (8 voturi)    
            Cum spunea cineva mai sus (Vineri, 31 decembrie 2021, 12:40)

            Anarb [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            Te faci de ras la fel ca prietenul un domn. Am fost vizitat de-a lungul anilor la recesamant si nimeni nu te intreaba de botez, ci doar ce religie ai, daca ai. Romanii care citesc au trecut prun proces si stiu care e adevarul, asa ca las-o balta.
            La fel si cu inscrierea la scoala; nu doar ca nu s-a spus ce zici tu (oricum media a reflectat intens subiectul si trebuia sa fii orb sa crezi ce zici tu), dar parintii au fost chiar intrigati ca un acord telefonic sau pe mail nu erau acceptate, trebuia neaparat semnatura pe hartie! Totul doar doar sa mai blocheze din parinti.
            Altfel multumesc pentru declaratia cu taxele. In sfarsit progresismul isi da arama pe fata; nu e important cate persoane religioase sint fara nicio constrangerr; important e sa le taxezi direct pentru asta ca poate asa se mai reduce numarul… Qed - de fapt despre asta sint comentariile!
            • -5 (5 voturi)    
              Ai o judecata stramba (Vineri, 31 decembrie 2021, 17:33)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui Anarb

              Sunt Crestin, Ortodox, am copii botezati Ortodox. Biserica din randurile tale este Alta, nu cea Smerita si Dedicata !

              La Multi Ani !
    • +5 (11 voturi)    
      Ai perfecta dreptate (Joi, 30 decembrie 2021, 18:21)

      Anges [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Nu inteleg minusurile pe care le-ai luat decat daca au venit de la sustinarorii fanatici ai unui partid anti-religios.
      Ar mai trebui adaugat ca bugetul pentru culte (incorect politic spus biserica, pentru ca aici intra si moschei, si sinagogi, si case de rugaciune) nu s-a modificat din cate inteleg; e acelasi si a crescut doar cel pentru lacasuri de cult de patrimoniu si de ajutor social. Adica le place sau nu ateilor bisericile din Maramures, din Bucovina, cele fortificate din Transilvania si manastirea Horezu sint in patriomoniul UNESCO si nu cred ca trebuie lasate sa cada pentru ca reprezinta istoria noastra. Sau poate unii asta isi doresc; sa nu avem istorie si identitate, doar o pepiniera de emigranti.
      Si ar mai trebui mentionat ca sub presiunea unui partid de guvernamant bugetul pentru lacasuri de cult a scazut in 2021 cu 90%!!! Deci fata de 2020 ar trebui facuta corect comparatia.
      Nu in ultimul rand nu inteleg de ce e adus in discutie personalul teologic din invatamant; el tine de Ministerul Educatiei. E ca si cum ai spune ca banii pentru profesorii de fizica sint alocati cercetarii.
      • -4 (8 voturi)    
        Talmesh Balmesh (Joi, 30 decembrie 2021, 21:21)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Anges

        Ai Scris.
        Nota bene : sunt anti BOR SRL, nu impotriva Bisericii !
        • +3 (9 voturi)    
          Mda (Joi, 30 decembrie 2021, 21:49)

          Iomen [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Mi se pare normal. Daca distrugi BOR, distrugi ortodoxia romaneasca, daca distrugi ortodoxia romaneasca, ai distrus comuniunea religioasa a 87% din romani.
          Ce sens are sa-ti mai bati capul cu restul!?
          Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei.
          • -4 (8 voturi)    
            BOR SRL nu Inseamna Ortodoxia (Joi, 30 decembrie 2021, 22:45)

            un domn [utilizator] i-a raspuns lui Iomen

            Biserica = Oamenii si Credinta Lor, NU managementul care pupa ghiulul de Intai Decembrie la Kiril al URSS

            Incearca sa vezi Adevarata Valoare ! nu straiele si CLSfinte de la Stuttgart !
            • +3 (7 voturi)    
              Opreste-te (Vineri, 31 decembrie 2021, 10:32)

              Iomen [utilizator] i-a raspuns lui un domn

              Ca te faci de ras. In afara de lozinci politice nu aduci nimic la discutie.
              BOR e in conflict cu Biserica ortodoxa rusa pentru ca deschis Mitropolia Basarabiei in R. Moldova unde rusii au Mitropolia Moldovei. BOR este un vector al romanismului in aceasta provincie istorica romaneasca (la fel ca peste tot in lume), iar rusii nu pot inghiti asta.
              Asa ca sint cel putin absurde lozincile tale si pana una alta tu faci jocul rusilor atacand BOR.
              • -3 (7 voturi)    
                de pe sitetul BOR SRL (Vineri, 31 decembrie 2021, 11:45)

                un domn [utilizator] i-a raspuns lui Iomen

                ca sa nu avem glume cu Feic Niuz.
                Tu, @altiro, @setalcott resprezentati Oastea Domnului Putin. As vrea, sa nu te agiti Inutil. Este cunoscuta Legatura Indestructibila intre Biserica din URSS si BOR SRL. Daca, Capii Bisericii de la Bucuresti s ar fi pupat cu cei din Grecia era ceva Normal ! insa NU ! ei tanjesc la Valorile Religioase ale URSS !

                link ul urmator este dovada :

                https://basilica.ro/patriarhul-daniel-vizita-istorica-in-rusia-invitatia-a-fost-adresata-la-bucuresti-de-patriarhul-kirill/
                • +5 (7 voturi)    
                  Asa si!?!? (Vineri, 31 decembrie 2021, 12:46)

                  Iomen [utilizator] i-a raspuns lui un domn

                  Cu ce contrazice asta ce spun eu si cu ce sustine ce spui tu!?
                  Si americanii se intalnesc cu rusii sau cu talibanii sa negocieze. Bravo BOR ca Moscova ii ia in seama cand apara drepturile romanilor in R. Moldova, Bugeac si Bucovina de Nord.
                  Asa vrea sa putem spyne acelasi lucru si despre presedentia sau guvernul Romaniei.
                  • -5 (5 voturi)    
                    Emigrează la ei (Vineri, 31 decembrie 2021, 14:14)

                    un domn [utilizator] i-a raspuns lui Iomen

                    Lasaneee
                    • +5 (5 voturi)    
                      Ia d-aici de pe RFI (Vineri, 31 decembrie 2021, 19:39)

                      ids [utilizator] i-a raspuns lui un domn

                      https://m.rfi.ro/special-paris-103544-emmanuel-macron-vizita-la-sankt-petersburg
                      P-asta cum o joci cu Macron? Sau si el e filo-rus!?
                      Tare prosti ii mai credeti voi marxistii pe romani daca v-asteptati sa puna botul la propaganda asta ieftina.
                      Era o vorba cand eram eu copil: cine zice, ala e! Asa ca lasa-ne tu gospodin!
    • -3 (7 voturi)    
      Deci nu ti-a placut scoala.. (Vineri, 31 decembrie 2021, 11:03)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Ce bine ar fi sa fie doar 0.0025% cat zici tu. La ~300mld lei cheltuieli ar insemna vreo 7.5 milioane lei.

      1,04 miliarde lei este bugetul alocat direct de guvernul FSN pentru burtosii de la BOR. Asta nu inseamna ca burtosii renunta la "cutia milei", la banii in plic pentru acatiste (zeul te asculta doar daca platesti!), la incasarile cu chitanta pentru inmormantari sau la generoasele facilitati fiscale pentru afacerile bisericesti.

      Pentru 2022, acelasi guvern FSN estimeaza un PIB nominal de 1.317 mld lei si un deficit ESA de 6.24% din PIB. Adica 82.8 mld lei cheltuieli care nu au acoperire. Si FSN va imprumuta acesti bani in numele Romaniei ca sa-i dea pe biserici, pensii marite si salarii umflate la bugetari.

      Cine va plati imprumutul?... Pensionarii? BOR? Nu. Copiii fraierilor care refuza sa emigreze. 82mld impartite la ~4 milioane de familii care inca mai contribuie cu ceva la buget. Fiecare familie se va indatora cu vreo 20,000 lei + dobanzi. Doar in 2022. Asta lasati mostenire copiilor vostri. Sa se roage in catedrala prostiei neamului, poate plateste zeul atotputernic ratele..
      • +5 (7 voturi)    
        Da’ nici tie (Vineri, 31 decembrie 2021, 12:25)

        Anges [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        …nu ti-a prea placut. Daca stiai sa citesti ai fi vazut ca 1,04 mld merg la CULTE, nu la BOR. Daca mai si intelegeai ce citesti ai fi vazut ca 285 sint pentru lacasuri de cult de patrimoniu si asezaminte sociale, deci nu burtosi, ca poate si tu intri la Curtea de Arges si vrei sa nu cada pe tine. Restul de 750 sint SPRIJIN pentru salarizare CULTE. Asta inseamna ca doar vreo 425 mil mai raman (ca restul se intorc la stat prin impozit si contributii). Mare minune daca nu si astia sint compensati cu taxele din restul salariilor, dar oricum, chiar si asa, procentul din bugetul pentru CULTE care ajunge efectiv la “burtosi” si pe care se depune atata efort in dezbateri reprezinta practic 0,09%.
        Sint convins ca restul de 99,cat vrei tu % sint perfect alocati. Din cele 30-40 mld care merg in sanatate anual avem dezinfectant suficient si de calitate procurat de managerii numiti politic, din zecile de miliarde de investitii cumparam avioane noi nu noute la armata nu investim in stadioane si echipe de fotbal si tot asa….
        • -6 (6 voturi)    
          Alt Taliban (Vineri, 31 decembrie 2021, 13:21)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Anges

          Pro URSS
          • +3 (7 voturi)    
            hilar (Vineri, 31 decembrie 2021, 15:47)

            996 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

            rad in hohote cand cineva care se declara anti rusnac si anti stanga implicit, ajunge sa dea in religie.. pai fratilor astea s invataturi direct de la tatucii LEnin si Stalin, cum dormiti noaptea? Cred ca se rasucesc in morminte Bratienii si Maniu and Co. cand vad cine a ajuns sa reprezinte "dreapta" in Romania..
            Asta e ca basmul ala ca banii pentru Catedrala Neamului au tinut in loc constructia de spitale si autostrazi in Romania.. penibil, mai incercati cu cifrele, ca probabil numai vilele din Primaverii pe o luna cheltuie mai mult decat bugetul ala, lol. Din pacate ceea ce lipseste cu adevarat in Ro e un partid adevarat de dreapta, sa dea de pamant pt totdeauna cu neocomunistii care conduc de 30 de ani tara aia, fara discriminare, strict dupa fapte, sau macar un Tepes ceva..ehe.. ce vise..
            • -4 (6 voturi)    
              Ai grija ce-ti doresti.. (Vineri, 31 decembrie 2021, 16:59)

              pehash [utilizator] i-a raspuns lui 996

              Un partid de dreapta nu strange taxe sa le dea la biserici. In tarile cu guverne de dreapta fiecare cotizeaza la parohia lui, daca doreste.

              Ar fi ideal sa adoptam si noi modelul german - plateste cine vrea, procent fix din venituri.
              Sa vedem atunci daca mai sunt 99.8% bisericosi in Romania.
              • +3 (7 voturi)    
                Ai o gandire comunista (Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, 10:40)

                Anarb [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                Optiunea reala a unui om se exprima atunci cand n-are nicio constrangere. Daca acum cand nimeni nu-i obliga sa faca ceva pentru a-si exprima alegerea religioasa au iesit 99,8% inseamana ca atatia sint.
                Accepta realitatea!
                Introducerea taxelor nu ar fi decat masura de a constrange oamenii care nu-si permit sa o plateasca sa nu-si recunoasca sau sa nu-si practice religia. Este fix ceea ce face comunismul, sa constranga oamenii sa faca anumite lucruri in consens cu ideologia de stanga, ascuzand de fapt realitatea sub pres.
                • -5 (5 voturi)    
                  bietul ortodox ;) (Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, 13:15)

                  pehash [utilizator] i-a raspuns lui Anarb

                  Eu zic sa plateasca fiecare cat vrea, tu zici ca trebuie sa plateasca toti. Cine are gandirea comunista?..

                  Dar imi place ca recunosti esentialul - ortodoxia e pe bani. Esti credincios doar daca platesti!
                  Stiu ca nu are nici o legatura cu religia crestina, dar asta este realitatea in care cresc copiii ortodocsi, deci iti inteleg disperarea cu care te agati de banii altora.. ;)
                  • +5 (5 voturi)    
                    Vorbesti mult si fara rost (Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, 14:13)

                    ids [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                    Am citit postarile si nu a spus nimeni ca ortodoxia se bazeaza pe bani si e despre bani. E concluzia ta personala, in fapt o lozinca tocita neo-marxista pe care au mai repetat-o si altii in postari.
                    Esti si pe langa subiect: vorbim de buget, ceea ce inseamna ca banii sint deja colectati de la contribuabili; ce are sens, e ca in conditiile in care 99,8% din contribuabili sint religiosi o mica parte macar din aceasta suma sa fie alocata si pentru culte.
                    Ceea ce vrei tu in schimb este o supra-taxare a religiei, adica oamenii sa mai plateasca ceva in plus pentru a-si sustine dreptul constitutional la exercitarea libera a credintei. E clar o aberatie de stanga, asa cum ti s-a zis.
                    Mai mult, esti si ipocrit, pentru ca intr-o alta postare pe HN sustii finantarea partidelor politice din banii contribuabililor, in loc sa se finanteze din banii membrilor de partid. Suma e fix similara cu cea pentru intretinerea lacasurilor de cult.
                    Pai, cum ramane cu obligarea unor oameni (mult mai multi decat cei 0,2% atei) sa sustina ceva in care nu cred sau nu mai cred!?
            • -5 (5 voturi)    
              Mah, breh (Vineri, 31 decembrie 2021, 17:35)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui 996

              E vorba de BOR SRL

              Biserica Sunt / Constitue Marea de Oameni !

              Nu straiele Aurite ! Am in familie Un Martir, Preot, ucis de Comunisti la Canal. Lectii din partea ta nu primesc. Esti vandut Kremlinului. Eu Woke Niciodata. Tu, bolshevick, Intotdeauna!
              • +5 (5 voturi)    
                Te incurci in minciuni (Vineri, 31 decembrie 2021, 19:57)

                Anges [utilizator] i-a raspuns lui un domn

                Pai si martirul tau din familie nu facea parte din BOR!?!? Sau de fapt esti de alta religie? Si daca esti, cat corect e sa te legi de biserica altora!?
                Ia-te de mana cu ceilalti fanatici care au explodat la inaugurarea catedralei ca l-au vazut pe preafericit in S Klasse…asta pana a iesit SPP si a zis ca era masina lor pentru ca Bartolomeu are rang echivalat cu sef de stat.
                Concret, de acuzi BOR!? Ca foloseste banii in interesul enoriasilor? Ca daca ii foloseste in alt scop ar trebui sa ai si dovezi. Pana una alta afla ca bilanturile episcopiilor sint publice si auditate de Curtea de Conturi. Deci putin probabil sa scape ceva…dar asteptam dovezi.
                Nu stiu daca acelasi lucruri le putem spune si despre ONG-urile progresiste care primesc bani de la stat, dar stai lupta trebuie data cu BOR, pentru ca asa cum spune Marx religia e opiul popoarelor.
        • -3 (5 voturi)    
          vorbe goale (Vineri, 31 decembrie 2021, 16:41)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Anges

          Deci nu m-ai lamurit.. 0.0025% ce sunt?

          La Curtea de Arges platesti bilet de intrare. Sau tu ai intrat pe usa din spate, ca asa se poarta la scolile teologice, mai pe din dos..

          Intre timp spitalele si scolile le fac privatii, din donatii. 2 femei construiesc un spital in 3 ani. BOR nu se milogeste la stat si primarii de 10 ani sa ridice catedrala.
          Probabil vi se pare normal. BOR SRL nu castiga bani de la oamenii educati si sanatosi.
          • +3 (5 voturi)    
            Tu stii sa citesti!? (Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, 10:25)

            Anges [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            Am scris 0,09%, nu 0,0025%. Zi-mi daca tie ti se pare un % care merita discutat si disecat! N-o mai da cotita.
            Si daca chiar iti pasa de spitale ia bugetul de la sanatate care de ani buni se invarte in jurul a 6-7 miliarde de EURO (!!!) si afla de ce nu se construiesc spittle noi (si trebuie sa faca privatii), de ce in alea cate sint se moare cu zile si unde se duc de fapt banii astia.
            Doar ca pe tine nu te intereseaza rezolvarea problemei, ci scandalul si desfintarea BOR. Atata stii, atata faci.
            • -5 (5 voturi)    
              ai memoria scurta, specifica BOR (Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, 13:18)

              pehash [utilizator] i-a raspuns lui Anges

              Eu nu am raspuns la comentariul tau, initial. Am raspuns la unul care a zis "Biserica primeste 0.0025% din buget!".

              Spor la rupt bilete la intrarea la manastire. Iti vor asigura un bilet garantat in rai!..
              • +4 (4 voturi)    
                Aha (Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, 16:37)

                Anges [utilizator] i-a raspuns lui pehash

                Sigur. Vezi ca te incurci in minciuni ca orice stangist sau ai memoria scurta, specifica BOR; ai scris in acelasi comentariu de 0,0025% si Curtea de Arges.
                :p


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by