BCE ar putea majora dobânzile în 2023

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 30 decembrie 2021, 21:28 Economie | Finanţe & Bănci


Sediul BCE
Foto: Martti Kainulainen / Shutterstock Editorial / Profimedia
Banca Centrală Europeană ar putea majora ratele dobânzilor în zona euro la începutul lui 2023, a afirmat joi Klaas Knot, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, într-un interviu acordat publicaţiei olandeze Trouw.

Toate achiziţiile de bonduri ar urma să se încheie până la finalul lui 2022, iar după aceea ratele pot creşte, a declarat Knot, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Olandei, relatează Agerpres.

Întrebat dacă alţi membri ai Consiliului guvernatorilor BCE au în minte un moment similar, el a replicat: „Va trebui să aşteptăm şi să vedem, dar cred că da”.

Multe vor depinde de evoluţiile economice din 2022, a explicat Knot, considerat un adept al înăspririi politicii monetare.

În noiembrie, rata inflaţiei a urcat la 4,9%, cel mai ridicat nivel de la introducerea euro. Este un nivel al inflaţiei mai mult decât dublu faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2% pe termen mediu.

Extinderea răspândirii variantei Omicron a coronavirusului ar trebui să aibă un impact limitat asupra preţurilor în acest moment, a apreciat Knot. Totuşi, dacă impactul va fi mai mare, BCE este pregătită să-şi schimbe rapid politica monetară.

La şedinţa de politică monetară din 16 decembrie, Banca Centrală Europeană a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1610 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by