​Costel Alexe face o „Cântare a României” de 170.000 de lei, cu 60 de oameni de la TVR veniți pe bani, cazare și masă Investitorii ascunși din presă O companie din Otopeni a oferit prime de Crăciun doar angajaților vaccinați Oamenii lui Dragnea au pus de-un nou Tel Drum BMW îți va permite să-ți schimbi culoarea la mașină prin simpla apăsare a unui buton Neștiuta și greu încercata istorie a Turului Franței Creditele nu vor fi doar mai scumpe în 2022, ci și mai greu de luat! Cu cât scad cele mai mari pensii din România. Exemple de calcul Stolojan: „Pentru cei cu pensii mici, să plătească statul contribuția la sănătate” Despre „moșteniri” de 20.000 euro pentru toți tinerii, venitul universal și alte idei de stânga Un lider al mafiei italiene, găsit după 20 de ani cu ajutorul Google Maps Pensia pentru limită de vârstă 2022: Cine poate ieși la pensie în acest an Mediile necesare obținerii burselor de merit au crescut Consumul pe locuitor a crescut mai repede decât PIB. Din import, pe datorie.

Business reportFoto: Colaj foto

​Costel Alexe face o „Cântare a României” de 170.000 de lei, cu 60 de oameni de la TVR veniți pe bani, cazare și masă. În contract, Consiliul Județean cere Televiziunii Române să asigure spectacolului o audiență de minim 5.000 de telespectatori, tot atât cât faci cu o postare pe Facebook filmată cu telefonul

* Iuliana Tudor va fi plătită cu 2.000 de euro, plus avion dus-întors

* Echipa gigant de la TVR va sta 4 zile la Iași pentru un spectacol de muzică populară de o oră și 40 de minute

* Costel Alexe visează la muzică populară ca formă de promovare a Iașului de Ziua Unirii – 24 Ianuarie. Spectacolul are un nume demn de anii ’80: „Unire-n gând și-n veșnicie”, frate Bălcescu!

* Cheltuielile sunt aiuritoare: la ținta de audiență propusă revin 7 euro/telespectator. Comparativ, la un show PRO TV, cheltuielile pentru o ediție, la 500.000 audiență, sunt de 7 cenți/telespectator, scrie ReporterIS.

UPDATE Drept la replică al Iulianei Tudor, producător SRTv: ”SRTv nu a primit nicio solicitare oficială scrisă în legatură cu propunerea de a prelua evenimentul organizat la Iasi în data de 23 ianuarie 2022, prin urmare nu există niciun contract încheiat între SRTv şi organizator;

- Personal, am primit un simplu telefon în luna decembrie din partea directorului Ansamblului "Constantin Arvinte", care şi-a exprimat dorinţa de a colabora cu SRTv şi echipa din care fac parte în vederea preluării concertului din data de 23 ianuarie;

- I-am comunicat domnului director faptul că trebuie să urmeze procedurile SRTv şi să transmită o scrisoare de intenţie oficială Televiziunii Române. De asemenea, am precizat care este necesarul de producţie de televiziune pentru înregistrarea evenimentului în condiţii profesionale tehnice şi artistice corespunzatoare unui concert muzical live;

- Am discutat necesarul de producţie (resurse umane şi tehnice), fără să ofer detalii legate de costuri concrete de producţie;

- Durata evenimentului sau a emisiei nu au fost luate în discuţie, acest lucru nu intră în atribuţiile mele;

- Nu a avut loc nicio negociere legată de această producţie;

- Ca producator al SRTv, nu am nicio implicare oficială în legatură cu preluarea evenimentului care face obiectul articolului.

Investitorii ascunși din presă. PSD ține informațiile la secret, deși plătește milioane pe lună. Partidele tind să devină cei mai mari investitori în presa din România, cu bani încasați de la bugetul de stat. Sumele au crescut într-un ritm alert în ultimii ani, dar lipsa de transparență, mai ales în cazul PSD, blochează accesul la informații. Unde ajung banii și pentru ce? „Este un cerc vicios”, spune un lider din Parlamentul României. Partidele au majorat substanțial suma pe care o încasează de la bugetul de stat, dar, totodată, au pompat și mai mulți bani în presa online, Facebook și televiziuni. Facturile au crescut permanent pentru că unii reprezentanții din mass-media au remarcat că vistieria de partid se umple în fiecare an. Astfel, în timpul campaniilor electorale, prețul unui minut de promovare electorală a depășit 10.000 de euro. Problema este că și partidele au învățat că fondurile primite de la stat pot contribui la promovarea ușoară a mesajului, scrie Europa Liberă.

O companie din Otopeni a oferit prime de Crăciun doar angajaților vaccinați. „Nu văd unde este problema”. „Primele de Crăciun pot fi acordate doar persoanelor angajate care s-au vaccinat cu cel puțin o doza împotriva COVID-19”, este anunțul unei firme care are sediul în orașul Otopeni, obținut de site-ul R3Media. Contactați de Libertatea, reprezentanții companiei au spus că o astfel de decizie este „în acord cu direcția în care merge statul român” Afișul a fost lipit pe o ușă a companiei. Angajații erau informați că „există un buget pentru prime de Crăciun, care se pot acorda de către echipa de management, la discreția acesteia”. În același mesaj era cine poate beneficia de primă: „pot fi acordate doar persoanelor angajate care s-au vaccinat cu cel putin o doza impotriva COVID-19 pana la data de 23/12/2021”. O companie din Otopeni a oferit prime de Crăciun doar angajaților vaccinați. „Nu văd unde este problema”. Contactați de Libertatea, un reprezentat al companiei a spus că nu poate să confirme sau să infirme decizia. Apoi a afirmat că „nu vede unde este problema” în a acorda prime doar celor vaccinați. „Atâta timp cât Guvernul României și politicile de stat încurajează și există o campanie pro-vaccinare a statului român, există o loterie a vaccinării cu o persoană care câștigă pentru că s-a înscris și este vaccinat, atâta timp cât Primăria Sector 2 a oferit patru mici doar la cei vaccinați, atâta timp cât există un program de recompensare a celor care se duc să doneze sânge, nu văd unde este problema dacă o companie ar decide să acorde un beneficiu unei persoane care merge într-o direcție în care și statul român este de acord”, a declarat un reprezentant al companiei pentru Libertatea

Oamenii lui Dragnea au pus de-un nou Tel Drum: Nicoleta Pene (Dan), Liviu Dobrescu și Nicoleta Panaitov prosperă din contracte cu statul. Așa cum știm cu toții, Tel Drum, compania atribuită de procurori lui Liviu Dragnea, e în insolvență. Oamenii companiei, însă, n-au stat prea mult fără bani din contracte cu statul și au fondat o firmă nouă, TEAM STAR SUD 2019, care preia contractele fostului Tel Drum de la autoritățile publice din Teleorman și nu numai. Totul se petrece în liniște și fără complicații. În anul 2020, compania TEAM STAR SUD înregistra o cifră de afaceri neobișnuit de mare: 19 599 878 lei, cu vreo 10 miliarde mai mare decât în anii precedenți, când compania purta un alt nume: SPRING ROAD CARGO și aparținea directorului Tel Drum, Florea Neda, potrivit Investigatoria.

BMW îți va permite să-ți schimbi culoarea la mașină prin simpla apăsare a unui buton. Producătorul german BMW vine cu o inovație care are potențialul de a elimina dilema clienților în ceea ce privește culoarea automobilelor pe care doresc să le cumpere. Conceptul a fost prezentat în cadrul CES 2022 (Consumer Electronics Show) și arată ambițiile companiei în ceea ce privește implicațiile tehnologiei în rândul automobilelor pe care le va produce în viitor. Conform The Verge, stratul care acoperă automobilul BMW iX Flow ce folosește tehnologia E Ink conține milioane de microcapsule, cu un diametru echivalent cu cel al firului de păr. Fiecare dintre aceste microcapsule conține pigmenți albi încărcați negativ și pigmenți negri încărcați pozitiv, iar în funcție de setarea aleasă, stimularea prin intermediul unui câmp electric face ca pigmenții albi sau negri să se adune la suprafața microcapsulei, dând caroseriei nuanța dorită. În această fază a tehnologiei, ce este doar la nivel de concept și nu va putea fi regăsită la modelele expuse de dealerii auto deocamdată, conține culorile alb, negru și gri, scrie wall-street.ro.

Ce spun un politolog, un sociolog și un consilier școlar despre votul de la 16 ani. „Când seniorii de vârstă dețin dominația economică și politică, interesele lor vor predomina”. În Europa sunt mai multe țări în care tinerii pot să voteze de la 16 ani, cum sunt Austria, Malta, Estonia. În România, scăderea vârstei de vot ar adăuga doar puțin peste 2 procente la populația totală cu drept de vot. Școala 9 a vorbit cu un politolog, un sociolog și un consilier școlar despre ce ar însemna scăderea vârstei de vot și dacă este pregătit un adolescent pentru acest tip de implicare civică. Coaliția PNL-PSD-UDMR și-a exprimat intenția de a modifica câteva prevederi din Constituție, iar una dintre ele se referă la vârsta minimă de la care se poate vota. Dintre liderii politici, mai vocal, în favoarea scăderii vârstei până la 16 ani a celor cu drept de vot, a fost președintele PNL și șeful Senatului, Florin Cîțu. „Vedem, de exemplu, în UE, că vârsta pentru cei care votează este coborâtă la 16 ani. Din punctul meu de vedere, cred că este un lucru bun”, a declarat Florin Cîțu. Acest subiect a mai fost pus în dezbatere la nivel politic și în 2013, atunci când la guvernare era Uniunea Social-Liberală (USL), iar Comisia pentru revizuirea Constituției era condusă de președintele PNL de atunci, Crin Antonescu. Andrei Tinu, în acea vreme secretar executiv al organizației de tineret din PSD, Alina Gorghiu, deputat PNL, și Cristian Preda, atunci europarlamentar PDL, au fost printre promotorii modificării. Însă, majoritatea politicienilor au respins propunerea, iar articolul 36 din Constituția României a rămas neschimbat: „Cetățenii au drept de vot la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv”, scrie Școala9.

Neștiuta și greu încercata istorie a Turului Franței. Puțini știu astăzi că Turul Franței, un eveniment sportiv de o amploare majoră și care naște pasiuni pe care mi-e imposibil să le înțeleg, a pornit de la „Afacerea Dreyfus”, o poveste pe care nu o voi detalia acum. La fel, cred că foarte puțini știu cum a pornit acest veritabil fenomen și cum se desfășura Marele Tur în primii săi ani. În ce privește „Afacerea Dreyfus”, voi spune doar că un ofițer francez cu origini evreiești, pe nume Alfred Dreyfus, fusese condamnat pentru spionaj în favoarea Germaniei și trimis la închisoare pe Insula Diavolului, în Guyana Franceză, ca să se gândească la ce făcuse. Sau, mai bine zis, la ce i se imputase, căci omul avea să fie exonerat de vină ani mai târziu. Ei bine, condamnarea lui Alfred scindase opinia publică din Franța între cei care îl credeau nevinovat pe individ și cei care aveau o problemă cu el. Printre cei din urmă se număra și milionarul francez Jules-Albert de Dion, un marchiz pasionat cam de toate mijloacele de locomoție care aveau două, trei, patru sau mai multe roți, scrie pictofapte.ro.

Creditele nu vor fi doar mai scumpe în 2022, ci și mai greu de luat! Au intrat deja în vigoare măsuri de restricționare care vizează toate tipurile de împrumuturi. Cine și în ce fel va fi afectat de deciziile BNR. Ce am învățat în ultimii doi ani? Să ne așteptăm la neprevăzut. Așa că ține cont că și în acest an economia va fi afectată de criza sanitară. Peste această incertitudine se așează inflația în creștere și dobânzile tot mai mari. Iar veștile nu se opresc aici. 2022 nu vine doar cu credite mai scumpe, ci și cu restricții în accesarea împrumuturilor. În luna octombrie a anului trecut, BNR a modificat cadrul legislativ impunând noi măsuri de prudențialitate pentru o creditare responsabilă. Temerile BNR au avut la bază pericolul creșterii neperformanței portofoliului de împrumuturi. Astfel, din 1 ianuarie 2022, crește avansul pentru creditele imobiliare destinate investițiilor, se modifică gradul de îndatorare pentru acești debitori și apar noi măsuri de prudențialitate pentru pesoanele fizice și companii, ceea ce se traduce prin atenție sporită a băncilor în acordarea de noi împrumuturi, scrie bankingnews.ro.

Cu cât scad cele mai mari pensii din România din cauza modificării legii de la 1 ianuarie 2022. Exemple de calcul. Ultimele modificări aduse Codului Fiscal, prin care se percepe contribuţia la sănătate pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei, se vor aplica în cazul a 136.684 de pensionari, inclusiv pensiilor speciale plătite de CNPP. Pe lângă foştii agricultori şi persoane care obţin pensii de urmaş sau pensii pentru limită de vârstă, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) plăteşte pensii şi pentru cele şase categorii privilegiate, respectiv foşti magistraţi, foşti angajaţi ai Corpului Diplomatic, foşti angajaţi ai Curţii de Conturi, ai Aviaţiei Civile, foşti grefieri şi personal auxiliar în instanţe şi foști funcţionari parlamentari. CNPP nu plăteşte pensiile pentru foştii militari şi foştii poliţişti sau jandarmi ori foşti angajaţi ai Serviciilor, acestea fiind plătite de casele sectoriale de pensii. Potrivit datelor centralizate de CNPP pe luna decembrie, ultima lună pentru care există date oficiale, numărul pensionarilor cu pensii mai mari de 4.000 de lei, cărora li se va aplica din această lună contribuţia la sănătate, este de 136.684 de pensionari. Dintre aceştia, 77.963 de persoane au pensii cuprinse între 4.001 lei şi 5.000 de lei, restul de 58.721 având pensii mai mari de 5.000 de lei, scrie Adevărul.

Stolojan: „Pentru cei cu pensii mici, să plătească statul contribuția la sănătate”. Liberalul Theodor Stolojan a declarat, joi, că el are o pensie de 5.000 de lei şi va plăti, de luna aceasta, contribuţia la sănătate de 10%, precizând că i se părea o aberaţie să nu plătească. El a criticat dur actualul regim fiscal, care este „total incoerent” şi a arătat că pensiile speciale sunt ”o porcărie făcută de politicieni”. „Eu sunt pensionar, am o pensie de 5.000 de lei, am fost prim-ministru. S-a introdus din 1 ianuarie 2022, că ce depăşeşte 4.000 de lei, se vor plăti contribuţiile de sănătate. Sunt perfect de acord, mi se părea o aberaţie să nu plătesc contribuţiile de asigurări de sănătate”, a afirmat Stolojan la Profit TV, precizând că ”toţi pensionarii, dacă au o pensie mică, trebuie să plătească statul pentru ei, dacă vrea să îi scutească de plata contribuţiei”, scrie Newsweek.

Despre „moșteniri” de 20.000 euro pentru toți tinerii, venitul universal și alte idei de stânga. În Germania, apare ideea unei noi variante a venitului universal. O analiză a Institutului german de cercetare economică aduce în discuție tema unei așa-numite „moșteniri pentru tineri”. Stefan Bach, economistul care a realizat studiul prezintă o serie de argumente. Concret, se propune ca tinerii de 18 ani să primească un capital de 20.000 euro, ca un patrimoniu „de start în viața activă”. Acest proiect ar costa bugetul aproximativ 15 miliarde euro pe an. Dar, autorul studiului, economistul și profesorul Stefan Bach, identifică și sursele de finanțare ale acestui program, respectiv, taxarea marilor averi și introducerea unei taxe pe moșteniri. Studiul arată că de aceste finanțări ar beneficia anual 750.000 de tineri și nu se pune problema ca aceștia să primească un cec cu 20.000 euro, ci banii vor fi alocați pentru formare profesională, pentru înființarea unei companii sau pentru un așa-numit credit pe viață, scrie RFI.

Ce face ca Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică bancă centrală, să se teamă atât de mult de inflaţie? S-au scumpit fast-foodul, benzina şi maşinile, simbolurile prosperităţii americane. În urmă cu doar câteva luni, mai marii Rezervei Federeale americane asigurau, aşa cum au făcut şi cei de la BCE, că preţurile sunt sub control şi că scumpirile sunt trecătoare. Acum au indicat că vor porni asaltul asupra inflaţiei, prin majorări de dobânzi, chiar mai curând decât credeau. Ce i-a speriat aşa de tare? În primul rând totul se scumpeşte, mai ales energia, deşi SUA sunt liderul lumii la producţia de petrol şi gaze şi sunt o ţară cu o autosuficienţă energetică de aproape 90%. Însă creşterile de preţuri au lovit produse şi servicii sensibile pentru populaţie, mai ales pentru pătura săracă, precum mâncarea de tip fast-food, autovehiculele uzate, benzina şi locuinţele. Dar chiar şi milionarii consideră că pericolul economic cel mai mare este inflaţia. Iar această teamă se manifestă pentru prima dată în istoria recentă a Americii. Pentru americanii înstăriţi şi bogaţi, scumpirile aduc ameninţarea creşterii dobânzilor, care face mai mare costul împrumutului şi pune presiune pe valoarea activelor, după cum explică CNBC, citat de ZF.

Un lider al mafiei italiene, găsit după 20 de ani cu ajutorul Google Maps. Un lider al mafiei italiene, care era fugar de ani de zile, a fost arestat după ce a fost reperat pe aplicația Google Maps. Gioacchino Gammino, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit în Galapagar, la aproximativ 40 km de Madrid, Spania, unde trăia cu numele de Manuel. O fotografie de pe Google Street View înfățișând un bărbat care seamănă cu Gammino stând în fața unui magazin alimentar a fost esențială pentru urmărirea fugarului, spun anchetatorii. Gammino a evadat dintr-o închisoare din Roma în 2002 și a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă în anul următor, scrie Aleph News.

Pensia pentru limită de vârstă 2022: Cine poate ieși la pensie în acest an. Cu condiția îndeplinirii stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, pensia pentru limită de vârstă poate fi obținută la atingerea vârstei standard de pensionare. Ținând cont de faptul că vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați, iar atingerea ei depinde de data nașterii, îți spunem astăzi cine poate ieși la pensie pentru limită de vârstă în acest an, fie femeie sau bărbat. În momentul de față, toate pensiile, deci și cea pentru limită de vârstă, sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023. Așadar, după cum spuneam mai sus, putem afla cine se poate pensiona în acest an, deoarece vârsta minimă de pensionare este raportată la data nașterii, scrie avocatnet.ro.

Criteriile pentru acordarea burselor de merit, modificate: Mediile necesare obținerii lor au crescut. Începând de marți, Ordinul ME nr. 5.870/2021, media necesară pentru acordarea bursei de merit a crescut de la 8,50, cât era anterior, la 9,50. Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare: au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult zece absențe nemotivate/ semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a V-a și a clasei a IX-a; au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult zece absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a; au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul I, respectiv au obținut media de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul al II-lea; au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor școlare naționale organizate de ME, scrie avocatnet.ro.

Consumul pe locuitor a crescut mai repede decât PIB. Din import, pe datorie. România s-a situat în anul 2020 peste alte opt state membre UE în ceea ce privește consumul pe locuitor, potrivit Eurostat. În baza cheltuielilor din gospodării ajustate cu nivelul prețurilor, a rezultat o valoare de 12.823 euro/an, cu care am depășit Slovenia (12.749 euro/loc.) și am ajuns imediat în spatele Cehiei (12.839 euro/loc.). Pentru referință, menționăm că în spatele nostru se mai aflau Malta (12.681 euro/loc.), Slovacia (12.269 euro/loc.), Estonia (12.203 euro/loc.), Letonia (11.778 euro/loc.), Croația (11.005 euro/loc.), Ungaria (10.500 euro/loc.) și Bulgaria (9.650 euro/loc.). Ceea ce arată o surprinzătoare diferență între percepția publică și realitatea măsurată econometric, scrie Curs de Guvernare.

Un sfert dintre tinerii între 18 și 24 de ani la nivel mondial și-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei. Automatizarea este următoarea amenințare. Aproape un sfert dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani la nivel mondial, însemnând circa 325 milioane de persoane, și-au pierdut locurile de muncă sau au veniturile diminuate din cauza pandemiei, iar pe termen mediu și lung automatizarea este următoarea amenințare, relevă raportul ”Reaching YES. Addressing the youth employment and skilling challenge”, realizat de PwC, UNICEF și Generation Unlimited. Raportul notează că, deși numărul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a crescut cu 30% între anii 1999 și 2019, rata de angajare în rândul lor a scăzut cu aproximativ 12% în aceeași perioadă. Dintre tinerii care sunt angajați, mulți se află în economia informală și ocupă locuri de muncă cu salarii mici, condiții de muncă periculoase și cu siguranța redusă. Aceștia au fost cei mai expuși pierderii locurilor de muncă în timpul pandemiei, scrie FinEco24News.