Economia României a înregistrat un avans de 6,3% în 2021, graţie unei cereri interne solide, însă ritmul de creştere va încetini până la 4,2% în acest an, pentru ca în 2023 să accelereze uşor la 4,5%, conform previziunilor economice de iarnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE), scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

În toamna trecută, Executivul comunitar prognoza că Produsul Intern Brut al României va înregistra un avans de 7% în 2021, urmând ca în 2022 să încetinească la 5,1% iar în 2023 să crească la 5,2%.

"Spre finalul anului 2021, avansul creşterii s-a calmat din cauza restricţiilor de aprovizionare, a noului val de infecţii cu COVID-19 şi a relansării puternice a inflaţiei. În pofida acestei pierderi de elan, care ar urma să continue şi în primăvara lui 2022, cele mai recente date referitoare la încrederea în economie indică o perspectivă de creştere pozitivă, chiar dacă una moderată, în special în servici, comerţul cu amănuntul, construcţii şi industrie", estimează Comisia Europeană.

Potrivit Executivului comunitar, consumul privat ar urma să îşi revină în a doua jumătate a acestui an, când sunt aşteptate să fie relaxate restricţiile iar inflaţia să se modereze. De asemenea, investiţiile ar urma să rămână solide pe întreaga perioadă a intervalului de prognoză, susţinute de Facilitatea de redresare şi rezilienţă.

Pe de altă parte, Comisia Europeană şi-a majorat semnificativ prognoza de inflaţie pentru acest an în cazul României, de la 4% cât estima în noiembrie, până la 5,3% conform estimărilor de iarnă, după ce în 2021 rata medie a inflaţiei în România a fost de 4,1%, potrivit Executivului comunitar.

"Preţurile ar urma să continue să crească în 2022, din cauza preţurilor mari la energie şi a trecerii acestor costuri asupra preţurilor altor bunuri şi servicii. De asemenea, preţurile la alimente ar urma să crească ca urmare a unor preţuri mai mari şi a ofertei mai mici de îngrăşăminte. O dinamică mai puternică a salariilor decât se preconizează în prezent reprezintă un risc în sus la adresa prognozei de inflaţie", se arată în documentul publicat joi de Comisia Europeană.

O veste bună este că în 2023 previziunile Comisiei mizează pe o diminuare a ratei medii anuale a inflaţiei în România până la 2,5%, pe măsură ce preţurile la energie ar urma să se modereze şi va apărea şi un efect de bază.

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.

Previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2022 vor actualiza previziunile privind PIB-ul şi inflaţia şi se preconizează că vor fi prezentate în luna mai 2022.