Bătălia în acest prim trimestru e pe trei componente: bani în economie, bani la cetățeni – ați văzut că din ianuarie s-a acordat o creștere de pensii – și măsuri care să stopeze inflația, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, într-o conferință de presă. „Ele vor genera la rândul lor niște efecte. Dacă cetățeanul consumă, economia supraviețuiește, efectul de multiplicare își continuă derularea. Atunci ai de unde”, a spus el.

Adrian CaciuFoto: Hotnews

Dacă nu faci nimic, spune Câciu, crizele vin peste tine.

„Și într-o casă de oameni, cade casa peste tine dacă nu-i faci o reparație. E, noi asta facem deja. Ceea ce facem noi și astăzi, ceea ce facem de când am venit, este să protejăm economia și cetățenii pentru a nu ajunge într-o situație de criză”, a mai afirmat ministrul Finanțelor.

• Da, este costisitor? Da, este. Da, este pe neplacul unor oameni din opoziție? Da, este. O să spun asta, poate să se supere oricine pe mine: societatea se construiește pe oameni, economie și capital, în ordinea și prioritatea asta.

„Ceea ce trebuie să facă oamenii este să aibă încredere pentru că în fiecare zi venim cu soluții. PSD, cel puțin, a intrat la guvernare și este parte a soluției. Iată situația primăriilor cu încălzirea. Se rezolvă luni, am găsit soluția. O să fie act normativ pentru a putea aduce bani către termie”, a mai spus Câciu.

Fiind întrebat dacă oamenii ar trebui să pună bani deoparte pentru zile negre, el a spus: „Nu, din punctul meu de vedere în momentul acesta cu tot ceea ce pregătim să intervenim, eu consider că oamenii merită să aibă o viață decentă. Ceea ce este datoria noastră, este să-i scăpăm de griji„