România se află în momentul de față în întârziere cu 40 de ani (cu două generații) față de nucleul dezvoltat al țărilor europene bogate: Germania, Franța, Anglia, Olanda, Italia, Spania, a arătat luni sociologul Mirel Palada cu ocazia lansării noului set de indicatori ai proiectului ”România Durabilă”. Față de media europeană, România se află la o distanță de 20 de ani (o generație), iar dacă ne comparăm cu Polonia, suntem cu ”doar 10 ani în urmă, a arătat sociologul. La evenimentul de luni au mai participat președintele INS, Tudorel Andrei, ministrul Laszlo Borbely, reprezentanți ai SGG și alți oficiali.

Suntem la doua generatii distanta fata de bogatii EuropeiFoto: Profimedia Images

(Click pe imagini pentru a le mări)

După o recuperare puternică a decalajului de dezvoltare până în deceniul 7 al secolului trecut, urmată de o stagnare de un deceniu în anii 80 (“obsedantul deceniu” post-Pacepa), după un hiatus cvasi-catastrofic în primul deceniu post-decembrist, generat de schimbarea de regim, din 2000 încoace România a recuperat puternic din punct de vedere economic întârzierea față de restul Europei, odată cu integrarea în spațiul capitalist / euroatlantic, însă pierde încetul cu încetul pasul în privința educației și urbanizării, a spus Palada.

Din păcate, a mai precizat el, divergența în creștere în domeniul educației va reverbera în următoarele decenii în domeniul economic, punând în primejdie recuperarea de care a dat România dovadă în momentul de față.

”Noi suntem acum unde erau bogații Europei în 1980. România are în momentul de față nevoi preponderent materialiste, asemănătoare cu cele pe care țările bogate europene le aveau acum două generații, acum 40 de ani, în 1980: acumularea de resurse, dezvoltarea infrastructurii (e.g. autostrăzi). Ne confruntăm azi cu tensiunea dintre aceste nevoi preponderent materialiste, de creștere economică și socială, și politicile publice impuse de nucleul dezvoltat al Europei bogate post-materialiste, care pun accentul pe prezervarea acumulărilor anterioare și pe minimizarea amprentei de carbon în detrimentul creșterii economice și a infrastructurii”, a mai spus Palada în prezentarea făcută luni.

Cât timp România va accepta necondiționat discursul post-materialist specific societăților puternic dezvoltate occidentale, recuperarea decalajului de dezvoltare va fi problematică, riscând să cronicizăm întârzierea față de restul Europei.

Middle Income Trap. Pericolul divergenței educaționale

”Sunt semne din ce în ce mai clare că România este pe cale să intre în capcana venitului mediu (Middle Income Trap), i.e. să-și atingă potențialul de dezvoltare specific țărilor ce pun accentul pe forța de muncă ieftină și pe infuzia de capital și tehnologie străine. Pentru a face saltul la o societate dezvoltată (OECD, knowledge-based economy), e imperios necesară creșterea complexității mediului social, îndeosebi a stocului și complexității educaționale a populației. În momentul de față, din păcate, România în loc să crească strocul / cadența recuperării decalajului educațional față de restul Europei, dă semne din ce în ce mai clare că pierde această cursă”, mai spune sociologul citat. Spre deosebire de România, Polonia, o țară asemănătoare cu noi din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, al contextului geostrategic și al istoriei recente, a adoptat de 10 ani încoace o politică susținută de creștere a investițiilor în cercetare / dezvoltare. ”Fără o astfel de politică asumată, cu accent pe educație și cercetare / dezvoltare, România e sortită mediocrității”, crede Palada.

Indexul Dezvoltării Umane

În mare, palierele de decalaj / întârziere identificate pe baza acestui indicator sunt asemănătoare cu cele identificate pe baza analizei anterioare, PIB / locuitor, cu mici variații. Recuperare după WWII.

”Stagnare anii 70. Scădere post-Pacepa. Prăbușire post 1989. Recuperare din 2000 încoace. Momentan suntem la 30 de ani distanță de Europa bogată, la 20 de ani de media europeană și la 15 ani de Polonia”, a mai spus Palada.

Decalaj temporal. Întârzierea de dezvoltare

România a cunoscut în istoria sa recentă următoarele etape semnificative de recuperare economică față de restul Europei (etape în mare măsură identificate și anterior, la analiza PIB / locuitor):

• 1960 … 1980 Post WWII Convergență / Recuperare decalaje. Modernizare, industrializare, urbanizare forțate, pe baza planificării comuniste. În deceniul 7, recuperarea are de-a face și cu cuplarea României la capitalul și tehnologia occidentale, pe baza politicii externe inițiată de Ceaușescu (tratatul cu FMI, clauza națiunii celei mai favorizate cu SUA). Recuperare puternică, de la peste 100 de ani întârziere la 40 de ani (2 generații)

• 1980 – 1990 Obsedantul deceniu Stagnare. Criza relației dintre România și Occident (incidentul Pacepa, urmat de insistența lui Ceaușescu de a se decupla de la capitalul occidental prin plata datoriilor externe), duce la decuplarea economică a României de Occident (capital, tehnologie), fapt ce produce o stagnare în ultimul deceniu al perioadei comuniste (“obsedantul deceniu”). Stagnare a întârzierii la un palier de 40 de ani (2 generații)
  

• 1990 – 1995 Post ’89 / Schimbare de regim. Prăbușire. Schimbarea de regim politic și de sistem economic, trecerea de la comunism la capitalism, a dus la o prăbușire spectaculoasă a economiei românești. În decurs de cinci ani, ne-am îndepărtat economic cu mai mult de o generație (25 de ani) față de restul țărilor europene. Cădere la o întârziere de 70 de ani față de restul Europei (3,5 generații). De-abia în 2005 am reușit să recuperăm această cădere, revenind la nivelurile pre-decembriste din comunism
  

• 1995 ... 2010 Integrare capitalistă Convergență / Recuperare decalaje. Odată cu integrarea României în mecanismele economice capitaliste globale, cu reluarea cuplării la capitalul și tehnologia occidentală și mai ales la instituțiile occidentale de securitate (NATO) și politico-economice (UE), România revine la procesul de convergență economică față de restul Europei, recuperând în bună măsură întârzierile acumulate. Întârzierea scade la 30 de ani față de restul Europei (o generație și jumătate). De remarcat convergența puternică a României din punct de vedere a intensității utilizării economice a energiei: câți kW se consumă pentru a se produce o unitate de plus valoare economică (un $) Dacă în 1995 eram cu 30 de ani în urma Europei în această privință, în 2010 deja depășisem media europeană, fiind cu aprox. 5 ani înaintea celorlalte țări din punct de vedere al eficienței energetice. Semn de puternică recuperare tehnologică, de renunțare industriile energofage, specifice industriei comuniste, și de creștere a sectorului terțiar (al serviciilor). De remarcat de asemenea strânsa corelare dintre creșterea PIB / locuitor și creșterea productivității orare în această perioadă 1995 ... 2010
  

• 2010 ... prezent Middle income trap Plafonare / stagnare. După aproape două decenii de recuperare (1995 ... 2010), România a intrat în cel mai recent deceniu într-un proces de relativă stagnare, un plafon de diferență relativ constantă față de restul Europei pe care nu-l poate deocamdată depăși. Fenomenul este cunoscut în literatura de specialitate drept “capcana economiilor mijlocii” (middle income trap), din care nu se poate ieși fără conversie spre economia cunoașterii, “knowledge economy”, pe baza de investiții masive în educație (v. mai jos). De remarcat decuplarea dintre evoluția PIB / locuitor și productivitate. În ultimul deceniu, productivitatea continuă să crească, fără ca asta să se vadă în PIB. Este foarte posibil ca acest fenomen să fie datorat maturizării proceselor financiare capitaliste, îndeosebi a extracției de plus-valoare a multinaționalelor către paradisurile fiscale
  

EDUCAȚIE: România vs UE

Decalaj temporal. Întârzierea de dezvoltare. Diferență ani. 1960 ... 2020

România a cunoscut în istoria sa recentă următoarele etape semnificative de recuperare educațională față de restul Europei:

• 1960 … 1980 Post WWII Convergență / Recuperare decalaje. Ca urmare a modernizării forțate realizată de planificatorii comuniști, sistemul educațional a cunoscut în primele trei decenii de după WWII o convergență constantă față de restul Europei. Dacă în 1960 diferența din punct de vedere al stocului de educație în populație era de ceva mai mult de jumătate de generație (o întârziere de 15 ani), în 1980 România deja prinsese din urmă media europeană din punct de vedere al anilor de școlarizare. Această creștere a stocului educațional a dus la o creștere a complexității forței de muncă, fapt care s-a văzut în convergența economică a României din perioada comunistă (cf. supra, capitolul anterior
  

• 1980 … 2000 Decrețeii. Stagnare. Pe parcursul următoarei generații, cea educată între anii 1980 și 2000, adică generația decrețeilor și imediat după, România cunoaște o stagnare din punct de vedere al stocului de educație față de restul Europei. Stagnare, da, însă la nivelul cele mai bun pt România pe tot parcursul evoluției sale post-WWII. Aceste două decenii reprezintă singurul moment din istoria recentă a României când nu a existat vreun decalaj în privința stocului de educație față de media europeană
  

• 2000 ... prezent Reforma post-decembristă Divergență / creștere decalaj. În ultimii 20 de ani, din 2000 încoace, suntem martorii unei continue îndepărtări a României față de restul Europei din punct de vedere educațional. Și asta luând în considerare doar indicatorii aflați la dispoziție, cei cantitativi en gros, privind stocul de educație în populație: ani de școlarizare, potențial de școlarizare, fără a ține cont și de calitatea actului de învățământ: testele PISA, calitatea învățământului superior, migrația studenților buni către universitățile străine. Motivele acestei divergențe educaționale sunt multiple: Reforma educațională, care mai mult a hăbăucit sistemul decât să-l vindece, Scăderea dramatică post-decembristă a statusului social al corpului educațional: nivel de salarizare, prestigiu social, modele mass-media, schimbarea de generații: ieșirea din sistem a generațiilor de profesori formați în perioada comunistă, intrarea în sistem a profesorilor ei înșiși educați după ‘89, Scăderea rigurozității examenelor și cvasi-instituționalizarea fraudei în învățământ, Concurența oferită de sistemul de educație superior din străinătate: brain drain. Această divergență educațională recentă este de departe concluzia cea mai importantă a acestui studiu. Dacă în perioada comunistă economia României a recuperat considerabil decalajul față de restul Europei, recuperare datorată în bună măsură inclusiv creșterii stocului de educație în rândul populației, în schimb în perioada post-decembristă / capitalistă sistemul educațional a suferit o continuă divergență de media europeană
  

Această divergență actuală va reverbera puternic din punct de vedere economic în următoarele decenii, pe măsură ce generațiile educate recent, mai puțin și mai slab pregătite decât restul Europei vor intra în câmpul muncii și vor prezenta o complexitate profesională mai scăzută).

SĂNĂTATE: România vs UE. Decalaj temporal. Întârzierea de dezvoltare

România a cunoscut în istoria sa recentă următoarele etape semnificative de recuperare față de restul Europei din punct de vedere al sănătății:

• 1960 … 1965 Pre-Ceaușescu Aproape egalitate. Până în 1965, nu existau diferențe atât de mari între România și restul Europei, nici din punct de vedere al indicatorilor de proces (IN, medici / mia de loc), nici din punct de vedere al indicatorilor de rezultate (OUT, speranța de viață; nu avem date disponibile privind mortalitatea infantilă, unde sunt indicii că diferențele erau mai mari). Din punct de vedere al dotărilor medicale, România era comparabilă cu media europeană din punct de vedere al dotărilor de personal (numărul de medici la mia de locuitori), chiar cu un ușor avans, de aprox. 5 ani. Din punct de vedere al speranței de viață, eram în urmă cu aprox 10 ani față de restul Europei (atenție! ca întârziere / decalaj temporal, nu ca valoare absolută a speranței de viață; dat fiind că acest indicator este singurul exprimat în ani, să nu facem confuzia între indicatorul în sine: speranță de viață și decalajul față de restul Europei)
  

• 1965 … 1980 Ceaușescu pre-Pacepa Ușoară divergență. În prima parte a guvernării Ceaușescu, în ciuda recuperării economice semnificative identificate în capitolele anterioare, indicatorii privind sănătatea cunosc o îndepărtare ușoară față de restul Europei. Asta nu din cauza scăderii acestora în România, ci din cauza creșterii mult mai accelerate în restul Europei. Întârziere cu aprox. jumătate de generație: 10 – 15 ani
  

• 1980 … 2000 Austeritate pre- și post ‘89 Divergență puternică. După criza Pacepa, ce a generat ruptura dintre Ceaușescu și Occident, indicatorii de sănătate se îndepărtează din ce în ce mai puternic de media europeană, drept urmare a stagnării din perioada deceniului 8 (“obsedantul deceniu”). Această întârziere se accentuează și în primul deceniu capitalist, deceniul 9, ca urmare a zăticnirii sociale generată de schimbarea de regim din 1989. Din punct de vedere al medicilor, România ajunge în 2000 să fie întârziată față de restul Europei cu o generație (20 de ani). Din punct de vedere al mortalității infantile, chiar și mai mult, cu 25 de ani. Iar diferența cea mai puternică o identificăm în cazul speranței de viață, unde întârzierea României față de restul Europei ajunge să fie de 35 de ani (atenție: nu e vorba despre valoarea propriu-zisă a speranței de viață, ci de diferențele în timp ale României față de restul societăților europene). De remarcat felul în care mortalitatea infantilă are mai puțin de suferit de pe urma acestei dificile perioade sociale din România decât speranța de viață. De remarcat de asemenea divergența continuă a numărului de medici la mia de locuitori, îndeosebi după schimbarea de regim din 89, ca urmare a exodului profesional de medici în străinătate (brain drain)
  

• 2000 … 2010 Integrare în NATO / UE Convergență / Recuperare decalaje. Odată cu integrarea în structurile instituționale euro-atlantice (NATO, UE) și cu creșterea economică generată drept consecință, România începe să recupereze din punct de vedere al sănătății pe parcursul primului deceniu de integrare: 2000 – 2010. Speranța de viață prezintă o recuperare semnificativă a întârzierii, de la distanță de aproape două generații (-35 de ani) la doar o generație (-20 de ani). Mortalitatea infantilă prezintă o recuperare asemănătoare, tot înspre o întârziere de 20 de ani. Doar numărul medicilor își păstrează tendința de divergență, rămânând la -25 de ani. De remarcat că această recuperare are loc doar la nivel de indicatori de rezultat, de consecință: speranța de viață, mortalitatea infantilă, nu și la nivel de indicatori de proces: medici la mia de locuitori.acă în perioada 1980 ... 2000 cele două tipuri de indicatori scădeau în tandem, într-o foarte posibilă relație de cauzalitate, din 2000 încoace rezultatul stării de sănătate al populației nu mai depinde în așa de mare măsură de stocul de personal medical, intervenind din ce în ce mai mult recuperarea de tehnologie medicală care vine să compenseze lipsa resursei umane (medici)
  

• 2010 … prezent Middle Income Trap Stagnare / Plafonare. Ca și în cazul indicatorilor economici, România cunoaște din 2010 încoace un fenomen de plafonare / stagnare a recuperării decalajelor în privința sănătății. La nivel de procese sanitare (resursă umană), suntem cu 25 de ani în urma mediei europene. La nivel de consecințe, de indicatori de stare: speranța de viață, mortalitatea infantilă, suntem în urmă cu o generație (20 de ani) față de media europeană

Vezi aici intreaga prezentare