Foarte mulți americani nu-și plăteau impozitul pe venit. Așadar, cunoscutul economist Milton Friedman a venit cu o soluție: reținerea la sursă a impozitului pe venit. Asta scriu în cartea Freakonomics, Steven Levitt și Stephen J. Dubner. Situația era puțin mai complicată, dacă ne uităm spre alte surse.

TaxeFoto: DreamsTime

Până să apară reținerea la sursă a impozitului pe venit, în același an, Disney a lansat o animație (ianuarie 1943), cu privire la motivele pentru care trebuiesc plătite taxe și de ce să economisească angajații pentru asta. Îl vedeți mai jos.

Mulți angajați care nu erau la curent cu modificările fiscale, la început nu au înțeles de ce li s-a redus salariul. Întrebarea pe care mulți și-o puneau era: „Unde au plecat banii mei?”.

De ce s-a decis reținerea la sursă a impozitului pe venit

Într-un interviu din 1995, Friedman a povestit cum s-a ajuns la acest lucru.

El lucrat la Trezorerie în perioada celui de-al doilea război mondial. Se gândeau atunci cum să strângă mai mulți bani pentru război. Ideea era ca o cât mare parte a acestor cheltuieli să vină din taxe, asta și pentru a evita inflația.

El amintește că în primul război mondial, de exemplu, o parte mică din cheltuieli au fost finanțate de taxe, iar după acesta prețurile s-au dublat.

Nu au vrut să repete aceeași greșeală.

S-au apucat apoi să caute soluții până când grupul din care făcea parte a venit cu soluția. Evident, după ce a fost prezentată, unii au fost împotrivă. Printre ei, chiar cei de la Fisc. Friedman spunea că s-a întâmplat asta deoarece „fiecare organizație știe că singurul mod în care poți face ceva este modul în care o faci deja”.

Li s-a spus că este imposibil de aplicat etc. Friedman spunea că reținerea la sursă a impozitului pe venit este o mare greșeală în vremuri de pace, dar atunci s-au concentrat pe război.

Așadar, au reușit să introducă acest nou concept.

A avut Milton Friedman un rol decisiv?

Într-un alt interviu, acordat în 2003 (vedeți clipul mai jos de la minutul 6,50), spune că nu a fost ideea lui, ci că a făcut parte din acea echipă. El spune că e posibil să fi avut o influență asupra modului în care a fost structurat și a detaliilor.

„Recunosc că la acel moment nu mi-am dat seama ce daune va face pe termen lung. (...) Știam că pentru război trebuie să strângem cât mai mult din taxe pentru a plăti pentru el”, spunea el.

Surse:

Freakonomics, Steven Levitt și Stephen J. Dubner

Reason.com

Taxhistory.org

Marketplace.org