Reducerea de accize la carburanți, așa cum dorește PSD, ar putea să ducă la o reducere a litrului de carburant dar pe termen scurt, a declarat prof. univ. dr. Mircea Coșea, pentru HotNews.ro.

Carburanti - pompa benzinarieFoto: DreamsTime

Potrivit acestuia, nu există posibilitatea ca la pompă să fie un control asupra distanței în timp și a voinței pe care distribuitorul o are, de a aplica reducerea la prețul final de la pompă.

„Chiar dacă se reduce acciza, distanța în timp de la această reducere până când se poate reduce și prețul la pompă nu poate să fie controlat”, spune el.

  • În mod normal așa ar trebui, dar având în vedere că există pe piața distribuitorilor o anumită formă de înțelegere mă îndoiesc că pe o perioadă mai îndelungată ar avea un efect.
  • Imediat s-ar putea ca la anumite pompe să fie mai ieftin, dar piața își revine și această reducere nu va fi susținută.

„În condițiile României există o cutumă pe care Consiliul Concurenței nu a reușit să o înlăture în incapacitatea lui de a rezolva problemele concurenței pe piață și anume că oricât variază prețul la brut, prețul la pompă în România este determinat de voința distribuitorului. Nu orice reducere a prețului la brut înseamnă o reducere și a prețului la pompă. Dacă există o reducere, ea se vede după o anumită perioadă sau nu se vede deloc”, a explicat el.

Mai mult, spune Coșea, chiar dacă se mărește prețul la brut, imediat se mărește prețul la pompă și nu este corect pentru că toți distribuitorii au stocuri, au achiziționat la prețuri mai mici.

„Deci nu e controlabil. Asta e singura piedică. Altfel, în teorie ar fi un lucru bun, cu rezervă majoră care, până la urmă, poate să fie o piedică de 100%”, a mai afirmat profesorul.

  • Trebuie să existe un studiu de impact asupra bugetului. Dacă nu există un studiu foarte serios pe o perioadă de cel puțin 6 luni ale acestui efect, măsura este o aventură.

Circa 50% din prețul benzinei la pompă reprezintă taxe

Conform unui raport al Consiliului Concurenței, preţul cu amănuntul la carburanţi (preţul la pompă) are o structură de bază reprezentată de preţul net (preţul fără taxe), la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată.

*prețul benzinei la pompa. Sursa: Consiliul Concurentei

Așa cum se vede din acest grafic, circa 50% reprezintă TVA și accize.

PSD vrea să propună scăderea accizei la carburanți la jumătate, conform unor surse citate luni de HotNews.ro.

Pe acest subiect s-a exprimat și Marcel Ciolacu, liderul social-democraților: "Cred că o înjumătățire a accizei va avea un efect benefic asupra inflației fiindcă a doua mare problemă după scumpire este inflația. După simulările făcute de ministru ar scădea prețul cu 1,2 lei. Pentru o perioadă, vedem cât suportă bugetul de stat. Știm foarte bine că efectul la carburanți are un efect pe linie la celelalte produse".