Indemnizaţia de şomaj şi beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă se majorează cu 5,1% începând cu 1 martie, a transmis, miercuri, Ministerul Muncii.

BaniFoto: dreamstime.com

”Potrivit Legii nr.225/2021, începând cu anul 2022, ISR se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS). Acest indicator stă la baza stabilirii cuantumurilor prestaţiilor de şomaj şi al unor măsuri active, precum şi al beneficiilor de asistenţă socială”, a transmis, miercuri, potrivit News.ro, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că rata medie anuală a inflaţiei care va sta la baza stabilirii noilor cuantumuri de prestaţii sociale şi beneficii de asistenţă socială este de 5,1%, ceea ce înseamnă că valoarea ISR creşte de la 500 de lei la 525,5 lei.

Beneficiile de asistenţă socială care sunt raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia lunară de plasament, prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulţi şi copii), nivelul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei de acomodare, sprijinul pentru adoptatori şi ajutorul pentru refugiaţi.

”Ca urmare a aplicării noii valori a ISR, baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserţie va creşte de la 1.500 la 1.576 de lei şi subvenţia pentru persoane marginalizate, de la 2.000 la 2.102 lei. Acelaşi procent de creştere, de 5,1%, va fi aplicat şi în cazul beneficiilor de asistenţă socială”, a mai transmis Ministerul Muncii.

Spre exemplu, ajutorul social urmează să crească de la 142 la 149 de lei, indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului, de la 1.250 la 1.314 lei, iar indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap se majorează astfel: de la 350 la 369 de lei (grav), de la 265 la 279 de lei (accentuat).