Banca Centrală Europeană le-a spus creditorilor activi în Rusia să raporteze riscurile cu care se confruntă, în contextul tensiunilor privind Ucraina, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Sediul BCEFoto: Martti Kainulainen / Shutterstock Editorial / Profimedia

Instituţia cu sediul la Frankfurt lucrează cu băncile pentru a evalua riscurile în privinţa lichidităţilor, a portofoliilor de credite, a tranzacţiilor şi a poziţiilor valutare, precum şi capacitatea lor de a menţine derularea operaţiunilor. BCE vrea ca creditorii să evalueze scenarii care includ sancţiuni economice severe şi consecinţele globale ale unei invazii, susţin surse citate de Agerpres.

Banca Centrală Europeană monitorizează situaţia şi este în contact strâns cu instituţiile financiare, precum şi cu autorităţile naţionale de reglementare privind potenţialele riscuri care ar putea apărea în urma escaladării conflictului. Deşi expunerea la Rusia a băncilor din zona euro este diferită, pe ansamblu pare să fie ţinută sub control, a declarat un purtător de cuvânt al BCE.

În timp ce unele bănci internaţionale şi-au redus operaţiunile în Rusia în ultimii ani, Societe Generale SA, UniCredit SpA şi Raiffeisen Bank International AG sunt printre cele mai mari bănci din Europa prezente în această ţară, conform unui raport publicat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

BCE şi creditorii încă analizează efectele sancţiunilor, iar instituţia cu sediul la Frankfurt a identificat deja cele mai expuse bănci la Rusia şi Ucraina, şi analizează potenţialele surse de risc, susţin sursele.

Luna aceasta, grupul bancar austriac Raiffeisen a anunţat că a făcut provizioane de 25 milioane de euro pentru riscurile geopolitice din Ucraina şi 21 milioane de euro pentru sancţiunile din Rusia.