Consiliul Economic şi Social condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei şi atrage atenţia că respectarea drepturilor omului şi dezvoltarea economică şi socială a tuturor statelor lumii sunt în mod indisolubil dependente de starea de pace, precum și de soluţionarea conflictelor pe cale diplomatică și cu respectarea legislatiei internaționale, se arată într-un comunicat al instituției.

CESFoto: CES

„Fiecare minut de conflict crește numărul de persoane rănite și decedate, precum și numărul refugiaților, adăugând drame familiale cu consecinte grave pe timp îndelungat. Consiliul face apel la actorii politici, economici, sociali și civici să promoveze, prin pozițiile şi măsurile adoptate, încetarea focului și reluarea mijloacelor diplomatice, legale, de solutionare a conflictului, precum şi să facă toate demersurile necesare pentru a oferi asistență umanitară celor afectați de război”, menționează sursa citată.

În contextul acestei situații, CES face apel la Guvernul României și își oferă, după caz, susținerea pentru a lua o serie de măsuri urgente, inclusiv:

  • Oferirea de sprijin umanitar Ucrainei, în vederea ameliorării capacității acesteia de gestionare a consecințelor umanitare aferente agresiunii militare.
  • Promovarea de măsuri de descurajare a agresiunii militare, precum sancțiunile, inclusiv în colaborare cu alte state, corelativ cu adoptarea de măsuri de protejare a agenților economici din România care ar putea fi afectați. Menținerea unei comunicări şi colaborări strânse cu reprezentanții mediului de afaceri, sindical și civic, inclusiv prin Consiliul Economic şi Social, în acest sens.
  • Sprijinirea autorităților locale şi colaborarea cu structurile neguvernamentale care pot oferi sprijin pentru gestionarea afluxului de refugiați, inclusiv prin reducerea birocraţiei, îmbunătăţirea reglementărilor care vizează functionarea parteneriatelor în acest sens şi asigurarea fondurilor necesare. Eforturile autoritatilor publice şi ale societății civile trebuie să fie complementare si coordonate, in special în situația în care conflictul militar şi criza umanitară asociată vor continua să escaladeze.
  • Sprijinirea tinerilor ucraineni în vederea continuării studiilor în România şi în statele Uniunii Europene, dacă vor fi nevoiți să părăsească Ucraina pe termen lung. Sustinerea colaborării între instituții de învățământ superior din România și din Ucraina pentru ameliorarea daunelor suferite de cele din urmă.
  • Sprijinirea structurilor sindicale, patronale și civice în vederea promovării păcii și respectării suveranității și integrității teritoriale în relație cu structuri omoloage din alte ţări, pentru sprijinirea continuității activității structurilor omoloage şi pentru documentarea oricăror încălcări ale drepturilor omului care vizează membrii lor.

Urmarește evenimentele: LIVE TEXT Război în Ucraina