Avem deja 13.000 de tranzactii cu carduri din Ucraina făcute în ultimele zile, fie că vorbim de sume ridicate la bancomatele din zona de granita, fie de plăți la comercianți. Retragerile cu cardurile ucrainene au fost de peste 900.000 de lei. Cardurile ucrainene functioneaza fără probleme în țara noastră, a spus luni Dana Dima, VP Retail & Private Banking BCR.

Conferinta BCR de luniFoto: Hotnews

În România sunt acceptate plățile făcute cu cardurile din Ucraina. Iar dacă cetățenii ucraineni doresc să-și aducă banii de pe cardurile lor pe unul românesc, acest lucru se face în doar câteva secunde, a mai spus Dana Dima la conferința de prezentare a rezultatelor financiare ale Grupului BCR.

De asemenea, BCR a suplimentat încă de saptamana trecută cash-ului din bancomatele băncii și în mod special am asigurat 24/24 ca bancomatele să fie full. Atât pentru clienții din Ucraina dar și pentru cei din România, a mai spus Dima.

BCR a înregistrat un profit net de 1.409,8 milioane de lei (286,5 milioane de euro) în 2021, în creștere cu 73,0%, față de 814,1 milioane de lei (168,3 milioane de euro) în 2020, atât datorită performanței operaționale îmbunătățite în principal pe fondul unui volum de business mai mare, cât și a alocării de costuri cu riscuri mai reduse.