​​Peste 1500 de ucraineni și-au deschis conturi la băncile românești, iar câteva instituții de credit sunt în negocieri privind angajarea de refugiați, potrivit datelor agregate furnizate de bănci, la solicitarea HotNews.

HotNews.roFoto: Hotnews

Foarte multe bănci au lansat produse bancare cu comisioane zero, în lei, euro sau în dolari acelor ucraineni care au pașaportul în regulă și viză de intrare în România. Problema este că unii, din graba de a fugi cât mai repede, și-au lăsat documentele pe acasă sau și le-au pierdut pe drum. În acest caz băncilor le e imposibil să le deschidă conturi.

BCR: aproape 200 de conturi pentru cetățenii ucraineni

În ultimele trei săptămâni, BCR a deschis aproape 200 de conturi curente, la cererea cetățenilor ucraineni, au transmis oficialii băncii, la solicitarea HotNews.

”Deschiderile de conturi s-au derulat, în general, fără blocaje majore, deoarece am reușit să depășim, împreună cu cetățenii ucraineni, barierele conversaționale și operaționale. Chiar dacă nu a fost întotdeauna ușor, rețeta a constat din multă răbdare, colegi și colaboratori cunoscători ai limbii ucrainene mobilizați ca resurse suplimentare, fluxuri speciale și o ofertă dedicată pentru cetățenii ucraineni”, mai spun bancherii din BCR.

Banca le oferă costuri zero pentru deschiderea și administrarea unui cont curent, pentru emiterea și livrarea unui card de debit, pentru transferurile inter și intra bancare, pentru retragerile și operațiunile de la ATM-urile și POS-urile BCR.

Pentru deschiderile de cont curent, BCR solicită cetățenilor ucraineni atât pașaportul internațional, cât și actul de identitate ucrainean. ”Au existat, la început, unele situații provocate de o confuzie escaladată în media cu privire la actele de identitate ucrainene. Acestea sunt denumite în ucraineană tot pașaport, dar nu pot fi folosite la nivel internațional, nefiind bilingve (doar în chirilică).

Pentru a putea fi folosite, actele de identitate ucrainene trebuie traduse autorizat, conform legislației în vigoare, cu scopul de a avea informații 100% corecte și atestate legal cu privire la datele personale, operațiune în care îi sprijinim în mod proactiv. De altfel, în fiecare dintre situații, multe dintre ele specifice, punctuale, ne-am implicat activ pentru a putea găsi o soluție operațională de rezolvare”, ne-a mai transmis BCR.

Avem deja mai mulți vorbitori de ucraineană în rândul colegilor noștri, spun oamenii din BCR. ”De altfel, aveam chiar angajați ucraineni care lucrau încă dinainte de criză în BCR, alături de multe alte naționalități. În plus, am mobilizat colaboratori din rândul Asociației Tinerilor Ucraineni din România care muncesc deja, alături de colegii noștri în sucursalele din nordul țării”, au mai transmis reprezentanții băncii

În completare, ContactCenterul BCR oferă și sprijin în limba ucraineană, pe lângă cel în limba română și engleză, iar site-ul BCR dispune de o secțiune dedicată. Sprijinul telefonic îmbracă două forme: asistență din partea unui vorbitor, precum și un ghid robotic cu informații utile despre schimbul valutar, contul curent sau și carduri, retragerea de numerar, transferurile de la BCR către altă entitate sau transferurile din Ucraina către un cont BCR.

Suplimentar, am mobilizat flyere și afișe în română și ucraineană în toate sucursalele BCR, cu precădere în cele din nordul și estul țării, au mai transmis aceștia.

Reamintim că BCR și-a asumat pierderi mari, fiind singura bancă ce schimbă fizic grivne în lei.

Schimbul valutar cash hrivna - lei, se face în limita echivalentă a 1.000 de lei pentru fiecare deținător de pașaport ucrainean. Operațiunea este exclusiv umanitară.

Banca a mai făcut donații financiare directe către Salvați Copiii, Crucea Roșie Română și Asociația Tinerilor Ucraineni din România - ONG-uri care se implică susținut în criza refugiaților din Ucraina. În plus, a fost introdusă în aplicația George o secțiunea specială de donații online.

Încurajarea celor aproximativ 5.400 de angajați ai Grupului BCR de a face donații către ONG-uri prin dublarea sumei donate online, în George și de a se implica în acțiunile de voluntariat, având posibilitatea de a accesa cel puțin o zi liberă plătită de companie în acest scop. Mulți dintre colegii noștri s-au deplasat, de altfel, și au contribuit cu ajutoare din resurse proprii atât la vămile din Sighet, Siret, cât și la Gara de Nord din București.

Operaționalizarea rapidă a unui punct de sprijin mobil în Vama Isaccea, una dintre cele mai tranizate de către refugiați, prin intermediul TIR-ului nostru modular pe care îl foloseam ca sală de clasă mobilă pentru educație financiară în sprijinul copiilor. La Isaacea, oferim un ATM non-stop, prin care pot face conversia hrivnelor în lei prin card, la cursul de schimb al băncii emitente, cu absolut zero costuri din partea BCR și le punem la dispoziție informații de primă necesitate despre serviciile bancare la nivel general din România și operațiunile pe care le pot face.

În plus, împărțim cartele de telefonie mobilă puse la dispoziție de Vodafone, oferim mâncare caldă prin intermediul unui antreprenor local, îi sfătuim care sunt resursele de transport și cazare la care pot apela în România, le asigurăm transport zilnic până la Tulcea cu resurse proprii și, în general, le oferim sprijin emoțional și o vorbă bună din partea tuturor românilor. În ultimele 10 zile, 50 de voluntari de la BCR au muncit de dimineață și până seara la Isaccea, au mai transmis bancherii din BCR.

Raiffeisen Bank: Pana acum am inrolat aproximativ 150 de clienti. Deschidem cateva zeci de conturi zilnic.

Pana acum am inrolat aproximativ 150 de clienti. Deschidem cateva zeci de conturi zilnic. E greu de prevazut daca afluxul de refugiati va insemna si stabilirea unui numar semnificativ dintre ei in Romania pe un termen mai lung. Acestia vor fi probabil mai interesati in deschiderea de conturi bancare. In principiu, cei care se vor stabili aici, vor putea avea acces la produse si servicii ca orice rezident, au transmis HotNews reprezentanții Raiffeisen Bank.

Întrebați ce probleme întâmpină refugiații la deschiderea de conturi bancare și cum sunt aceste probleme rezolvate, oficialii Raiffeisen Bank ne-au declarat: ”Problemele intampinate sunt legate de lipsa documentelor si uneori de comunicare, din cauza ca nu vorbesc romana sau engleza. In aceste situatii, la prezentarea cetatenilor de nationalitate ucraineana, in orice agentie Raiffeisen Bank acceptam si cartile de identitate ucrainene, care sa aiba si transcriere in alfabet latin. Primim cererile celor care nu vorbesc romana sau engleza, cu ajutorul altor persoane, de multe ori chiar dintre angajatii nostri, care pot traduce din romana/engleza in ucraineana/rusa si invers.

Cererile de deschidere conturi bancare pot fi preluate in orice agentie Raiffeisen Bank. Le facilitam accesul la fondurile personale cu zero costuri. Informatiile despre serviciile bancii catre cetatenii din Ucraina sunt pe site-ul băncii in cele trei limbi – romana, ucraineana si engleza.

De asemenea, clientii băncii pot contribui cu donatii direct si simplu, din aplicatia Smart Mobile, la un fond de urgenta al United Way cu care se cumpara produse de prima necesitate (alimente, medicamente, lapte, scutece pentru copii etc).

ING Bank: 200 de solicitări de conturi

Până în prezent, am avut aproximativ 200 de solicitări de deschidere de cont bancar ING Elementar din partea refugiaților ucraineni. Ei s-au identificat fie cu copii după cărțile lor de identitate, fie cu pașapoartele, neexistând situații de cetățeni fără documente.

Am anticipat bariera de limbă și am reușit să ne organizăm rapid pentru a traduce documentele care prezintă detaliile produsului și serviciilor adiacente și am creat secțiuni speciale pe website-ul ING.ro în mai multe limbi străine. Totodată, avem în rândul colegilor noștri vorbitori de ucraineană și rusă care lucrează în regim voluntar pentru a intermedia discuțiile în Office-uri și contact center online sau telefonic, au transmis HotNews oficialii băncii

BT: Cetățenii ucraineni au deschis până acum aproape 500 de conturi la BT, în lei, EUR sau USD

Cetățenii ucraineni au deschis până acum aproape 500 de conturi la BT, în lei, EUR sau USD. Suportul băncii a constat inclusiv în susținerea cu alte servicii financiare, cum ar fi carduri sau schimb valutar, pentru nevoi financiare imediate ale acestora. Majoritatea persoanelor nu au avut nevoie de deschidere de conturi, ci au accesat direct banii din conturile lor, prin intermediul cardurilor emise de băncile din Ucraina, la bancomatele sau POS-urile BT. S-a dublat numărul de tranzacții cu cardurile emise în Ucraina, la POS-urile și ATM-urile Băncii Transilvania. Volumele totale tranzacționate în prima jumătate a lunii martie, cu cardurile emise în Ucraina, s-au triplat comparativ cu februarie a.c.

Cetățenii ucraineni care au solicitat deschiderea de conturi curente nu au întâmpinat dificultăți. De exemplu, documentele de identitate pe care le au asupra lor sunt în cea mai mare parte atât în alfabetul chirilic, cât și în cel latin. Cei care au venit până acum la Banca Transilvania vorbesc o limbă de circulație internațională sau, după caz, au fost asistați de persoane care au facilitat comunicarea.

La Banca Transilvania, în județele în care fluxul de refugiați este mai ridicat, avem în echipă vorbitori de ucraineană și încercăm să oferim suport acolo unde este nevoie. Mai mult, în echipa de call center am identificat o echipă vorbitoare de ucraineană, pe care am dedicat-o suportului exclusiv pentru aceste cazuri și, în plus, am alocat un număr de telefon pentru persoanele care au nevoie de informații în ucraineană (+40264 308 005).

Banca Transilvania este deschisă să primească viitorii clienți ucraineni. Primii pași făcuți au avut în vedere următoarele pe partea de servicii, produse și facilități/gratuități:

• cont curent în lei cu cost zero pentru deschidere și administrare, împreună cu un card de debit în lei, care poate fi folosit în România și în străinătate, inclusiv în Ucraina;

• cont curent în EUR sau USD;

• comision zero pentru retragere de bani de la bancomatele BT;

• posibilitatea de a accesa întregul site al băncii în limba ucraineană;

• lansarea unei secțiuni pe site, BT pentru ucraineni, https://www.bancatransilvania.ro/bt-pentru-ucraineni;

• lansarea unui call center în ucraineană (+40264 308 000, ucraina@btrl.ro).

Banca Transilvania se implică inclusiv umanitar, prin donațiile făcute pentru ucraineni, inclusiv prin posibilitatea efectuării de donații prin BT Pay către organizații care ajută ucrainenii. De asemenea, BT a anunțat recent că este deschisă să angajeze în toată țara ucraineni cu experiență în banking, vorbitori de română sau engleză, pentru a-i ajuta să se integreze mai ușor pe cei care doresc să rămână în România.

Și alte bănci din sistem confirmă deschiderea a zeci sau câteva sute de conturi pentru ucraineni și spun că printre refugiați au găsit viitori angajați

BRD a confirmat pentru HotNews numărul de circa 200 de conturi deschise pe numele refugiaților, banca având pregătite oferte de produse bancare dedicate acestora.Pachetul SolidUArity in RON contine Cont Curent in RON cu administrare lunara gratuita, Card de debit MasterCard in RON cu administrare anuala gratuită, o serie de operatiuni nelimitate si gratuite, costul total al pachetului fiind de zero lei. BRD mai are un produs similar în euro: Pachetul SolidUArity in EURO. În plus, banca oferă un curs de schimb valutar preferential, dedicat clientilor ucraineni care efectueaza tranzactii in agentiile BRD, pana la 1000 EUR/tranzactie. Cursul de schimb va fi disponibil pentru clientii cu pasaport ucrainean valabil, care au viza de intrare in Romania incepand cu data de 24 Februarie 2022.

Alte 3 bănci de pe piața românească au spus că din datele strânse până în 10 martie, numărul de conturi deschise de către refugiați a fost de 450 (cumulat)

Alte bănci au lansat abia de o zi sau două produse similare, dar încă nu au înregistrat deschideri noi de conturi pe numele refugiaților.

Una din bănci a transmis HotNews faptul că printre refugiați a găsit câțiva programatori foarte buni pe care intenționează să-i angajeze, procesul de recrutare fiind în curs.

De asemenea, clujenii de la Banca Transilvania spun că ne aşteptăm să putem integra anual câteva zeci, câteva sute în perioada următoare. (...) Ne-am pregătit, avem colegi vorbitori de limba rusă, pregătim un flux de onboarding, de pregătire pentru ei, în principal pentru persoane care au mai lucrat în bănci în Ucraina. Sunt acolo şi vorbitori de limbă română, aşa ar fi de preferat, însă nu este neapărat“, a declarat Nevenca Doca, director de resurse umane în cadrul BT, citată de Ziua de Cluj.