Președintele ASF, Nicu Marcu, nu este de acord cu listarea duală a companiilor de stat, conform unor declarații ale sale la ISF.

Nicu MarcuFoto: ASF

„Am văzut niște idei destul de năstrușnice ale unor colegi de-ai dvs. din piață cu privire la o listare duală”, a spus el, cel mai probabil făcând referire la ideea Fondului Proprietatea de listare a Hidroelectrica.

  • Cred că cel mai bine ar fi să gândească toată lumea și toți că este necesar să dezvoltăm bursa din România, să dezvoltăm economia României.

„Cred că România are în momentul de față și lichidități și active, așa că trebuie să le folosim și pe unele și pe altele astfel încât să trecem cu Bursa de Valori București la o nouă etapă net superioară față de cea care este acum. Ca atare ar trebui să ne iasă din vocabularul public o altă listare decât în România”, a afirmat Marcu.

În ianuarie, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond al Fondului Proprietatea a afirmat că există argumente puternice pentru a susține o listare duală a Hidroelectrica.