​Războiul în curs dintre Rusia și Ucraina și rundele de sancțiuni economice au evidențiat rolul important al banilor în conflictele armate. De-a lungul timpului, națiunile au folosit banii ca mijloc de control și influență geopolitică. Instrumentele financiare și sancțiunile economice erau mânuite ca orice altă armă, chiar dacă una mai puțin eficientă în cazul sancțiunilor.

Războiul și baniiFoto: Dreamstime.com

În Discursul său privind starea Uniunii din 1912, președintele SUA de atunci, William Taft a vorbit despre „diplomația dolarului”, scrie stokesfamilyoffice.com. Diplomația dolarului a fost o formă de politică externă americană pentru a minimiza utilizarea forței militare și, în schimb, să-și promoveze obiectivele politice din America Latină și Asia de Est prin utilizarea puterii sale economice.

Acest articol folosește studii de caz de-a lungul mai multor secole pentru a demonstra modul în care banii au fost transformați în arme sau folosiți ca instrument geopolitic în conflicte.

Jafuri și asedii: importanța banilor în conflicte

Puterea financiară a unui stat a fost întotdeauna un factor important în balanța unui război, dar această influență a devenit și mai pronunțată în Europa secolului al XVI-lea, o perioadă în care 95% din timp a fost ocupată de războaie.

Banii și finanțele au devenit extrem de importante în soarta unui război pe măsură ce inovațiile tehnologice și-au făcut tot mai mult loc în lume. De exemplu, introducerea prafului de pușcă a modificat radical modul în care s-au purtat războaiele. Istoricii Gennaioli și Voth explică: „Răspândirea tunului după 1400 a însemnat ca zidurile medievale să poată fi mult mai ușor distruse. Cetățile care rezistaseră asediilor timp de un an în Evul Mediu puteau cădeau în câteva ore acum. Ca răspuns, inginerii militari italieni au conceput un nou tip de fortificație - trace italienne. Era alcătuit din pereți de pământ, acoperiți cu cărămizi, care puteau rezista unui foc de tun.

Numai că aceste bastioane fortificate erau extrem de costisitoare. În plus, prelungeau durata războiului și deci perioada care trebuia finanțat conflictul.

Pe scurt, praful de pușcă a facilitat purtarea războaielor cu ajutorul tunurilor, ceea ce a dus la înlocuirea fortărețelor existente cu fortificații mai puternice, care puteau suporta loviturile de tun. Construirea acestor fortificații era costisitoare și prelungeau războiul.

Pe lângă asta, mai era ceva: Utilizarea prafului de pușcă și a tunurilor cereau o pregătire a soldaților, pregătire care costa și ea. Nemaivorbind de faptul că odată apărute, fiecare țară dorea să dețină cât mai multe tunuri și puști, ceea ce urca simțitor cheltuielile de înarmare ale țărilor beligerante.

În consecință, costurile de organizare și întreținere a unei armate permanente au fost revoltător de mari chiar înainte de a declara cuiva război. Desigur, pe măsură ce costurile de finanțare a armatelor au crescut, țările puternice economic aveau un avantaj semnificativ față de cele sărace.

Războaiele „falsificărilor”

Pe măsură ce banii au devenit mai influenți în conflictele militare, națiunile aflate în război au conceput rapid diferite strategii financiare. Un exemplu timpuriu în acest sens îl găsim în timpul Revoluției Americane, când Marea Britanie a inundat piața cu bancnote contrafăcute. Obiectivul a fost deprecierea monedei prin provocarea inflației din cauza unei oferte excesive de bancnote. „Banii de hârtie erau în acele vremuri moneda noastră universală. Dar, dușmanii noștri au hotărât să o deprecieze; iar cel mai eficient mijloc pe care l-au putut inventa era să o falsifice. Artiștii pe care i-au angajat au contrafăcut atât de bine banii noștri încât cantități imense din aceste contrafaceri (care proveneau de la guvernul britanic din New York), s-au plimbat prin mâinile cetățenilor tuturor statelor, înainte de a fi depistate”, a spus Benjamin Franklin.

Falsificările de bani au devenit atât de extinse încât pedepsele aplicate au fost majorate semnificativ. Oficialii americani au oferit recompense pentru prinderea falsificatorilor iar, într-un caz, un dezertor din Regimentul 8 din Pennsylvania, capturat cu bancnote false la el a fost condamnat la moarte de către George Washington.

Pe scurt, contrafacerile au funcționat cu succes pentru Marea Britanie. Inflația din SUA a atins 13,4% în 1778 și a rămas la peste 10% în următorii 4 ani.

Orice grafic recent al rublei ruse va dovedi că acest concept- de a viza moneda inamicului în perioadele de conflict- este încă practicat pe scară largă.

Sancțiuni și pietre Rai

Revenind la conflictul actual, decizia aliaților occidentali de a întrerupe accesul Rusiei la propriile rezerve valutare a fost o pedeapsă semnificativă din punct de vedere economic. Putin se baza pe aceste rezerve pentru a susține rubla atunci când a fost lovit de sancțiunile occidentale.

Dar această strategie de blocare a accesului la active financiare importante pentru inamic nu este nimic nou. De fapt, este reluarea unui scenariu derulat pe insula Yap din Pacific. Mai întâi să discutăm despre moneda Yap.

Localnicii au folosit „pietrele rai” ca monedă vreme de secole. Aceste „pietre”, erau niște discuri uriașe care cântăresc până la câteva tone. Ei au mers cu o canoe pe Insula Palau, bogată în calcar, și au „bătut” această monedă bizară. După ce s-au întors pe Yap, șeful tribului a apreciat public fiecare piatră rai în funcție de dimensiune și greutate.

Deși ciudat pentru actualele standarde privind schimburile financiare, acest sistem a funcționat. Când Yap a intrat sub administrația germană în secolul al XIX-lea, moneda lor a suferit probleme similare cu cele pe care le are Vladimir Putin astăzi.

Când oficialii germani au dorit să îmbunătățească drumurile și potecile de pe Yap, au fost întâmpinați cu o rezistență acerbă din partea localnicilor. Cu toate acestea, germanii nu au putut să-i amendeze pe șefii Yap, deoarece orice amenzi plătite în pietre rai erau fără valoare pentru cetățenii germani. Soluția germanilor a fost „confiscarea” pietrelor rai ale localnicului prin marcarea pietrelor cu un „X” mare negru. Germanii au anunțat că pietrele vor rămâne confiscate până când localnicii vor termina de reparat drumurile din Yap.

Deși este un exemplu extrem și bizar, această poveste are paralele clare cu războiul economic modern. Practic, Occidentul a marcat cu un X negru accesul Rusiei la rezervele valutare.

Povestea insulei Yap subliniază că banii operau ca arme economice sau ca instrumente de control și influență de sute de ani.

Geopolitica datoriilor

După ce Bulgaria a obținut independența față de Imperiul Otoman în 1878, noua țară a devenit imediat un câmp financiar de luptă pentru diferite alianțe europene. Pentru țările mai mici și mai puțin stabile din punct de vedere economic, cum ar fi Bulgaria, asigurarea finanțării externe prin împrumuturi de la puterile europene mai mari era esențială pentru supraviețuire.

De exemplu, acceptarea unui împrumut din Rusia sau Franța presupunea alinierea intereselor la alianța franco-rusă și la toate consecințele militare pe care aceasta le presupunea. Dacă țara creditoare a intrat în război, destinul țării debitoare era legat de rezultatul războiului. În cazul în care țara creditoare pierde, soarta țării debitoare ar putea fi îngrozitoare. Prin urmare, țări precum Bulgaria au trebuit să evalueze aspectele financiare ale împrumuturilor externe (rata dobânzii etc.) și „condițiile geopolitice atașate”.

În plus, creditori precum Franța, Rusia, Germania, Marea Britanie și Austro-Ungaria impuneau adesea măsuri suplimentare de control. De exemplu, în 1902 Bulgaria a acceptat un împrumut modest de la banca Paribas din Paris care includea asemenea măsuri.

Extrasul de mai jos este din raportul anual al lui Paribas din 1902: „În comun cu Banca de Stat a Rusiei, am acordat un împrumut Guvernul Prințului Bulgariei gajat cu veniturile din taxa pe tutun”. Pe scurt, Paribas avea dreptul să încaseze veniturile fiscale (valoroase) ale industriei tutunului din Bulgaria.

Această intruziune străină și supunerea unei puteri străine a fost nepopulară în Bulgaria.

Folosirea datoriilor pentru a exercita influență geopolitică este încă practicată pe scară largă. Am văzut recent China intervenind pentru a ajuta Rusia după ce sancțiunile occidentale au afectat finanțele statului condus de Putin.

În mod similar, China a instituit o politică a ceea ce unii numesc „diplomația capcanei datoriilor” în Africa, ”încărcând” națiunile cu datorii și confiscând active valoroase ale statului atunci când companiile africane nu au cum rambursa împrumuturile.

---