Sindicatele TMK Artrom din Reșița și Slatina au cerut autorităților, în cadrul unei întâlniri, anumite derogări, după ce ANAF a blocat conturile, aplicând sancțiuni în linie cu alte state europene în urma declanșării războiului de către Rusia în Ucraina.

Palatul VictoriaFoto: Guvernul Romaniei

De precizat că acea companie este controlată de rusul Dmitry Alexandrovich Pumpyansky.

Mai exact, potrivit Guvernului, reprezentanții sindicatelor au solicitat derogări pentru efectuarea de exporturi către SUA și Canada precum și livrări pe piața internă.

De asemenea, a fost solicitată și menționarea altor drepturi asimilate celor salariale, conform contractelor colective de muncă, precum plata tichetelor de masă.

Autoritățile vor analiza solicitările transmise,spune Guvernul, urmând să elaboreze, în acest sens, un plan de monitorizare a fluxurilor financiare, pentru respectarea cadrului normativ european.

Conform datelor europene, Dmitry Alexandrovich Pumpyansky este președintele consiliului de administrație al PJSC Pipe Metallurgic Company, precum și președintele și membru al consiliului de administrație al Group Sinara. Așadar, acesta sprijină și beneficiază de cooperarea cu autoritățile și cu întreprinderile de stat din Federația Rusă, inclusiv căile ferate rusești, Gazprom și Rosneft. Prin urmare, este implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei.

La 24 februarie 2022, după etapele inițiale ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Dmitry Alexandrovich PUMPYANSKY, alături de alți 36 de oameni de afaceri, s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin și cu alți membri ai guvernului rus pentru a discuta impactul acțiunilor întreprinse în urma sancțiunilor occidentale.

Faptul că a fost invitat să participe la această reuniune arată că este membru al cercului cel mai apropiat al lui Vladimir Putin și că sprijină sau pune în aplicare acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, precum și stabilitatea și securitatea Ucrainei.

De asemenea, acest lucru arată că este unul dintre oamenii de afaceri importanți, implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venit guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei.