​Pe e-Factura există diverse elemente de neclaritate, existând situații în care aparent s-ar declara de mai multe ori anumite operațiuni, a declarat Costin Manta, partener asociat EY România.

FiscalitateFoto: Freepik.com

„Să vă dau exemplul unui retailer. În primul rând, avem declarația SAF-T (406) care va fi de la 1 iulie obligatoriu, dar ei deja declară, cei care și-au adoptat sistemul mai repede. Atunci declară tranzacțiile în SAF-T”, a spus el.

Apoi, afirmă reprezentantul EY, am bonul fiscal care este conectat prin casele de marcat electronice la ANAF.

„Așadar, dacă vine un client după bon fiscal și cere și o factură, în principiu, așa cum este scrisă legea în prezent, ar trebui să declar factura prin e-factura. Dacă vorbim de un comerciant care într-o localitate de lângă București sau un alt oraș mare are un magazin sătesc, nu știe dacă ar avea capacitatea să primească e-factura”, a afirmat Manta.

  • Care e riscul de fraudă? Deja declar în SAF-T, de ce ar trebui neapărat să declar și prin e-Factura?

„Din discuțiile pe care le-am avut cu autoritățile fiscale, ne-au spus că în momentul de față nu avem excepții în lege. Deci ar părea că ar trebui declarate”, a explicat el.

Acesta este doar unul dintre elementele ce ar trebui clarificate.

Multe sisteme trebuiesc actualizare într-un timp scurt.

„Există și contribuabili care speră într-o amânare. Totuși, în momentul de față, nu avem schimbarea termenului de 1 iulie. Deci sfătuim contribuabilii să se pregătească ca fiind acest termen”, a precizat Costin Manta.

  • Sperăm ca cel puțin la început, odată cu intrarea în vigoare a termenului, poate nu vor fi atât de rapid aplicate sancțiunile.