Sistemul e-Transport sau Radarul Mărfurilor se aplică de la 1 iulie, conform OUG 41/2022, publicată în Monitorul Oficial. Dacă există un transport de bunuri cu risc fiscal ridicat, dar și alte bunuri ce nu sunt considerate cu risc fiscal, toate bunurile transportate se vor declara în sistemul RO e-Transport, se arată într-o analiză realizată de consultantul fiscal Adrian Bența.

TransportFoto: DreamsTime

În esență, spune el, transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat va fi declarat și înregistrat în acest sistem ce va genera un cod UIT. Acest cod UIT va fi elementul fundamental urmărit de către autorități și trebuie să însoțească transportul bunurilor cu risc fiscal fie în format fizic, fie electronic împreună cu documentul de transport.

Au obligația declarării în sistemul RO e-Transport următoarele categorii de operatori economici:

  • Pentru livrările pe teritoriul României de bunuri cu risc fiscal obligația este în seama furnizorului din România;
  • În cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal obligația declarării este în seama beneficiarului din România ce a efectuat achiziția intracomunitară;
  • În cazul importurilor sau a exporturilor obligația declarării este în seama importatorului, respectiv a exportatorului;
  • În cazul în care există transporturi intracomunitare de bunuri aflate în tranzit cu încărcare/descărcare/depozitare pentru formarea unui nou transport, obligația declarării este în seama depozitarului în incinta căruia se efectuează descărcarea/depozitarea.

Pentru obținerea codului UIT utilizatorii sistemului RO e-Transport pot solicita obținerea acestui cod cu maxim 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului. Codul UIT este valabil 5 zile calendaristice începând cu data de începere a transportului.

În termen de 15 zile, prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilesc bunurile cu risc fiscal ridicat al căror transport rutier face obiectul monitorizării prin sistemul RO e-Transport.

Conform unui proiect al ANAF, este vorba despre:

  • Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare
  • Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni
  • Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment
  • Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate
  • Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate
  • Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole

Foarte important: prezenta ordonanță nu aduce modificări la legislația privind protecția datelor cu caracter personal, astfel, legiuitorul a prevăzut că acele date cu caracter personal obținute în sistemul RO e-Transport vor fi folosite doar în scopul prezentei ordonanțe, iar persoanele cu atribuții din autoritatea fiscală ce au acces la aceste date trebuie să păstreze secretul fiscal.

Sunt mai multe tipuri de amenzi care se aplică. De exemplu:

  • Declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri se pedepsește cu amendă de la 10.000 la 50.000 lei în cazul persoanelor fizice sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice, precum şi confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.
  • Conducătorul vehiculului de transport este obligat să prezinte la solicitarea organelor competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Autorității Vamale Române documentele care însoțesc transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat. Dacă nu face asta, va fi sancţionat cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Sursă foto: DreamStime.com