Cum se infiltrează propaganda rusă în România și ce face statul să o prevină ● Arta și știința de a face produse grozave. Și avantajele începătorilor ● Expertul în energie Dumitru Chisăliță, despre modificările propuse la „Legea offshore”: Nu am făcut un pas înainte, ci din contră ● Cât costă și unde își ține România deșeurile radioactive ● Un episcop ieşean cu doctorat în exorcizare: despre oameni posedaţi, deochi și blesteme Mica Doză de Cultură generală Casiera Primăriei Vaşcău, judecată pentru delapidare. S-a „servit” cu peste 260.000 lei din taxele şi impozitele încasateÎn București sunt mai mulți oameni decât copaci Ce se întâmplă cu economiile europene dacă economia Germaniei încetinește sau chiar scade?

Business reportFoto: Profimedia Images

Cum se infiltrează propaganda rusă în România și ce face statul să o prevină. Propaganda putinistă lansează știri false în cascadă pentru a debusola publicul și apoi a-i induce îndoiala. Nicolae Țîbrigan, cercetător științific la Academia Română, explică la PressOne cât de repede se adaptează mașinăria de dezinformare și cât de dificil este de oprit.

Sondajele arată că majoritatea covârșitoare a românilor consideră agresiunea Rusiei asupra Ucrainei nejustificată. Cifrele se pot însă schimba oricând, avertizează cercetătorul Nicolae Țîbrigan, cu consecințe din cele mai grave, scrie PressOne.

Arta și știința de a face produse grozave. Și avantajele începătorilor. Bogdan este Vice President of Product Management la UiPath. A condus crearea și dezvoltarea de produs la Adobe România, Vector Watch și Fitbit și este unul dintre cei mai buni oameni din domeniu.

Iar această conversație este despre cum să creezi un produs remarcabil. ”Orice produs bun pleacă de la oameni”, spune Bogdan. Dacă înțelegem asta, rezolvăm o mare parte din întrebări.

Am vorbit despre curiozitate și de ce nu există produse bune fără ea. Despre întrebările care creează un produs bun și cum să-ți dai seama dacă ideea ta face vreun ban. Despre cum ne ajută sau ne încurcă experiența și de ce să nu știi poate fi un mare avantaj. L-am întrebat cum știi când produsul e ”gata” și cât de mult poți avansa cu o idee în capul tău.

Am vorbit despre marele inamic al cărui produs nou – zona de confort a oamenilor și de ce produsul tău trebuie să să fie de zece ori mai bun. Despre orgoliu și cum ne afectează deciziile și dacă fondatorii trebuie sau nu să rămână în contact cu clienții. În final, veți auzi despre cea mai bună sculă pentru a evalua un produs, scrie Andreea Roșca pe blogul personal.

​Expertul în energie Dumitru Chisăliță, despre modificările propuse la „Legea offshore”: Nu am făcut un pas înainte, ci din contră. Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, nu vede cu ochi buni modificările la „Legea offshore”, adoptate de coaliția de guvernare. Dumitru Chisăliţă a afirmat că sunt două aspecte care trebuie îmbunătăţite în lege, şi anume că nu se stimulează foarte mult partea de cercetare, pentru descoperirea de noi zăcăminte iar al doilea element important este că banii colectaţi din supraimpozit vor fi folosiţi pentru dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor.„Din păcate, ştim că acest combustibil este gândit la nivel europpean să asigure doar trecerea către altă formă de combustibil. Cred că noi dezvoltăm nişte investiţii pe care în curând va trebui să le oprim, nu cred că este bună o astfel de abordare”, a spus acesta, precizând că aceşti bani trebuiau folosiţi în reducerea pierderilor, în eficienţa locuinţelor, în folosirea energiei regenerabile, scrie mainnews.ro

Cât costă și unde își ține România deșeurile radioactive. Deșeurile radioactive rămân cea mai controversată problemă a folosirii energiei nucleare, alături de teama de accidente nucleare precum Fukushima sau Cernobîl. Anual, reactoarele nucleare din întreaga lume produc energie considerată curată, dar și deșeuri mai mult sau mai puțin radioactive, care sunt riguros procesate, stocate și inventariate. Pentru cele mai periculoase dintre ele, însă, guvernele și experții abia acum lucrează la dezvoltarea unor soluții de stocare definitivă, departe de orice posibilă interacțiune cu mediul sau cu oamenii.

Pentru că marea problemă a celor mai radioactive și periculoase deșeuri este chiar aceasta: deși nu există în cantități mari (reprezintă cam 5% din volumul tuturor deșeurilor radioactive produse la nivel global, conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică), ele nu pot fi eliminate definitiv, oricât de procesate ar fi, ci doar stocate undeva departe. Sau adânc, pentru că aceasta e soluția agreată de experții din toată lumea: cele mai radioactive deșeuri și ce rămâne neprocesat din combustibilul nuclear ars de reactoare vor fi depozitate la sute de metri adâncime, în formațiuni geologice dure și izolate, unde oamenii le pot considera eliminate, în siguranță, pentru sute de ani de acum încolo, scrie Panorama.

Un episcop ieşean cu doctorat în exorcizare: despre oameni posedaţi, deochi, blesteme şi bioenergie. Episcopul explică că există mai multe forme de posesie, de la persoană posedată şi până la casă posedată sau loc posedat, având diferite forme de manifestare, de la cele mai violente, pe care le putem vedea în filmele horror, şi până la stări de nelinişte pe care le resimţim în anumite locuri, anumite patimi ale oamenilor sau stări de nervozitate permamente şi inexplicabile ori gânduri obsesive şi chiar locuri posedate de animale dăunătoare, animale care nu pot fi alungate sub nicio formă „lumească”. Episcopul dă chiar exemplu de o locuinţă în care persoanele care au locuit acolo în decursul vremii s-au îmbolnăvit de diverse boli. PS Nichifor subliniază că în fiecare dintre noi se duce o anumită luptă şi trebuie să avem grijă şi discernământ până unde e liberul nostru arbitru, şi de unde încep „lucrările rele”.

„Când vorbim despre posedare vorbim despre o realitate care schimbă viaţa omului. Omul posedat întotdeauna este conştient de această realitate, de această luptă pe care o duce cu el însuşi, şi vorbim aici de o alterare a voinţei lui”, a precizat PS Nichifor, care a vorbit mai apoi despre cum s-a raportat Biserica la exorcisme în primele secole, cum au apărut rugăciunile de exorcizare şi chiar amintind de un episod de acum aproximativ 25 de ani de la Iaşi la care a asistat şi în care o fată de câţiva ani şi micuţă ca statură abia era ţinută de mai mulţi bărbaţi şi care vorbea cu o voce schimbată deşi nu i se mişca maxilarul.

„Se auzea o voce străină din corpul ei vorbind, iar ea abia mişcându-şi mandibula. Ca să vorbim, fiziologic, trebuie să mişcăm mandibula şi limba. Ea era ca într-o stare de transă, cu gura larg deschisă şi prin ea vorbea demonul, uneori vorbind cu voce ca animalele, iar alteori dezvăluind taine din viaţa celor de faţă pe care doar ei înşişi le ştiau”, a povestit PS Nichifor. pentru Ziarul de Iași.

Mica Doză de Cultură generală. Aveam la un moment dat ideea de a demara o incursiune fulger prin istoria culinară a omenirii, dar ni s-a făcut milă de cititori, așa că doar vom amâna momentul, până când vom fi ceva mai nervoși și lipsiți de empatie. Prin urmare, vom începe azi o incursiune prin lumea modei. Că tot vorbisem de pițiponcul de ieri, care a lansat primul catalog de modă (apropo, cred că am uitat să spunem că făcuse asta în secolul al XVI-lea).

Vom începe așadar pomenind de prima amantă oficială a unei rege al Franței. Dacă veți căuta informații, mare grijă să nu luați țeapă! De ce? Pentru că multe informații slab documentate (nu ca ale noastre) spun că prima amantă oficială ar fi fost Madame de Pompadour care bâțâia din... glezne pe la curtea lui Ludovic al XV-lea. După cum spuneam, țeapă! Nu a fost așa.

Prima amantă oficială din istorie a fost Agnes Sorel, care a trăit cu vreo 300 de ani mai devreme, și care s-a iubit nevoie mare cu Carol al VII-lea. Ăsta era individul pe care Ioana D`Arc tot se chinuia să îl urce pe tron. Ca să nu mai pățim ca ieri, spunem că ea a trăit între 1422 și 1450. Așa! Am scăpat de-o grijă. Acum, hai să vedem ce modă a lansat duduia de merită menționată, scrie pe Facebook Mica Doză de Cultură generală.

Casiera Primăriei Vaşcău, judecată pentru delapidare. S-a „servit” cu peste 260.000 lei din taxele şi impozitele încasate. Fosta casieră a Primăriei Vaşcău a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru delapidare în formă continuată, fiind acuzată că, vreme de aproape 3 ani, şi-a băgat periodic în buzunar diverse sume din taxele şi impozitele încasate.

Femeia, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Daniela Balasko, a fost referent cu atribuţii de casier în cadrul Primăriei Vaşcău în perioada 2015-2019, iar faptele le-a comis în perioada 2017-2019.

„În perioada 1 iulie 2017 - 17 octombrie 2019, inculpata şi-a însușit printr-un număr de 86 acte materiale, în mod nelegal, suma de 260.245 lei aflată în gestiunea sa”, după cum se precizează într-o informare transmisă pe marginea cazului, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, la solicitarea BIHOREANULUI.

Momentul în care Vladimir Putin ar putea deveni ținta unei lovituri de stat: doi experți ruși arată limitele loialității structurilor de forță de la Moscova. Opozanții politici ai lui Putin au fost fie uciși (precum Boris Nemțov, care a fost asasinat în apropierea Kremlinului în 2015), fie aruncați în închisoare (precum Aleksei Navalnîi, care a fost închis din ianuarie 2021 și care a primit recent o nouă sentință de nouă ani într-o colonie penală de maximă securitate) sau forțați să plece în exil (precum aproape toți locotenenții lui Navalnîi și un număr tot mai mare de foști inițiați, cum ar fi Vladimir Milov, fost ministru adjunct al energiei, Serghei Aleksașenko, fost ministru adjunct de finanțe, și chiar Andrei Kozirev, fost ministru de externe al Rusiei). În puținele ocazii în care membri ai armatei l-au provocat pe Putin, aceștia au fost ușor opriți din drum. În 2005, de exemplu, Vladimir Kvachkov, un colonel în retragere din cadrul serviciilor de informații militare, a încercat să-l asasineze pe Anatoli Ciubais, economistul cunoscut ca fiind părintele controversatului program de privatizare al Rusiei din anii 1990, scrie Libertatea.

În București sunt mai mulți oameni decât copaci. Bucureștiul este un oraș sufocat de trafic și de betoane, iar starea mediului a ajuns într-o fază critică. Pentru fiecare bucureștean există doar 0.88 copaci, în condițiile în care calculul e făcut pentru o populație de doar 1,9 milioane, conform cu ultimul recensământ din 2011. Cel mai prost o duc locuitorii din Sectorul 2, cu o jumătate de copac fiecare iar cel mai bine cei din Sectorul 1, doi arbori jumătate de fiecare. Datele și concluziile apar într-un raport de mediu, o cartografie a problemelor cu care se confruntă Capitala, întocmit de expertul independent prof. univ. dr. Cristian Iojă, și publicat pe Platforma de Mediu și citat de Buletin de București.

Ce se întâmplă cu economiile europene dacă economia Germaniei încetinește sau chiar scade? Germania, supranumită și "motorul Europei", riscă să intre în recesiune dacă livrările de gaze și petrol din Rusia se opresc brusc. Țările membre UE discută impunerea unui embargo, dar Germania vrea reducerea treptată a dependenţei energetice de Rusia pentru că altfel ar însemna să-și pună în pericol stabilitatea economică și socială, după cum a explicat ministrul de finanțe, Christian Lindner. A continua importurile de gaze înseamnă să alimentezi financiar mașina de război a Rusiei, spune Radu Dudău, directorul Energy Policy Group.

Cinci institute economice din Germania atrag atenția că țara ar putea intra în recesiune până în 2023, pe fondul războiului din Ucraina și în cazul unei eventuale întreruperi bruște a importurilor de gaze și petrol din Rusia. O oprire imediată a livrărilor ar cauza pierderi cumulate de 220 de miliarde de euro anul acesta și anul viitor, ceea ce înseamnă mai mult de 6.5% din producția economică anuală, scrie RFI.

O treime din spitalele românești s-ar prăbuși peste pacienți în cazul unui cutremur . Clădiri vechi, unele cu bulină, saloane cu zeci de paturi, blocuri operatorii îngrămădite și improprii actului medical sau pereți care ascund infecții greu de ucis sunt câteva din problemele sistemului medical românesc.

Cu Sănătatea românească fac ping-pong autoritățile locale, cele județene sau cele de la centru de fiecare dată când se pune problema construirii unui spital nou. De 32 de ani, România a reușit să construiască o singură clădire nouă de stat, în timp ce spitalele sale trec unul câte unul pe lista construcțiilor în pericol, scrie Europa Liberă.

Legea care ne-ar face independenți de gazul rusesc pleacă spre Parlament: principalele prevederi. Așteptat de ani de zile, proiectul noii legi offshore renunță la multe din prevederile care au descurajat, în ultimii 4 ani, investițiile în explorarea și exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Cu volumul de gaze naturale ce poate fi extras offshore, România ar putea renunța total la gazele cumpărare pe diverse căi de la Gazprom și ar putea deveni independentă de gazul rusesc. Dintre cele mai importante prevederi ale noii versiuni se remarcă creșterea pragului de preț de la care se supraimpozitează veniturile și eliminarea restricției de vânzare pe piață. Adoptată în 2018 sub guvernarea PSD-Dragnea, versiunea aflată în vigoare a Legii Offshore a determinat compania americană ExxonMobil să renunțe la participația sa la cele mai bogat zăcământ descoperit până acum, în platforma rom,ânească a Mării Negre, Neptun Deep, scrie Curs de Guvernare.

Legea arendei – depusă în Parlament.Arendă pe minim 10 ani cu reziliere unilaterală pentru neplată. Noua lege a arendei se instituie ca durata arendării să fie de minimum 10 ani pentru a asigura o predictibilitate și stabilitate în această materie.

”Durata minimă obligatorie se impune ca urmare a dreptului, cât și a obligației arendașului de a investi în teren, ori orice investiție se face într-un context de stabilitate, fiind imperios necesară o perioadă de amortizare a investițiilor. Astfel, se urmărește dezvoltarea în domeniul agriculturii, ori dezvoltarea este condiționată de accesarea de fonduri europene, de contractarea creditelor bancare, de investiții pe termen mediu și lung, toate acestea impunând o stabilitate, care se poate asigura doar prin impunerea unei durate minime a contractelor de arendare. În România există o nouă categorie de investitori, neimplicați în mod tradițional în sectorul agricol, alcătuită din traderi individuali și fonduri de investiții”, se arată în nota de fundamentare a inițiativei legislative, potrivit AgroIntel.

Piața muncii mai efervescentă ca oricând în pofida contextului incert: 8 din 10 angajatori recrutează conform planului de la început de an sau chiar mai intens. Efervescența de pe piața muncii e mai intensă ca oricând. Deși aproape 35% dintre angajatori spun că resimt incertitudine în acest moment, planurile de recrutare nu par a fi afectate de acest lucru, ba din contră. Astfel, 8 din 10 companii spun că recrutările continuă conform planurilor sau chiar au crescut volumul de angajări față de ce previzionau pentru acest an, arată datele celui mai recent sondaj eJobs, liderul pieței de recrutare din România. 15,8% spun că anul acesta vor scoate la bătaie mai multe locuri de muncă comparativ cu 2021, în timp ce 8% angajează, în acest moment, peste estimările inițiale pentru acest an. Doar 16% dintre companii spun că și-au pus pe pauză anumite proiecte de recrutare, scrie FinEco24News.

Obiectivitate și echitate. În proiectele de transformare organizațională pe care le fac împreună cu clienții mei există un exercițiu dificil dar extrem de important de aliniere a viziunii echipei de management despre cum ar arăta organizația lor în mod ideal, ce norme comportamentale ar trebui să fie prezente și care nu. Pentru asta folosesc o listă standardizată cu 120 de norme comportamentale și le cer să se pună de acord despre fiecare, pe o scară de la 1 la 5, în ce măsură ar vrea ca acea normă să fie prezentă în organizația lor. Rezultatul exercițiului e o imagine destul de precisă a ceea ce își doresc de la organizație cei care o conduc, dar e și o imagine bună a sistemului lor personal de credințe, în ce fel înțeleg ei funcționarea organizațiilor, relațiile dintre oameni, sursele motivației și multe altele.

Între cele 120 de afirmații există câteva care suscită discuții aprinse și controverse. Printre ele e aceasta: “să rămână detașați și perfect obiectivi”. Întrebarea generală e: “în ce măsură în organizația voastră vă doriți, în mod ideal, să se aștepte de la membri să:”. E surprinzător pentru mine ce seducătoare e această afirmație pentru foarte mulți manageri. Din fericire, nu pentru toți, de asta și generează discuții aprinse, scrie Adrian Stanciu pe blogul personal.

Fostul director al spitalului Malaxa, Florin Secureanu, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Secureanu a primit două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni. În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu. Pe latură civilă, Florin Secureanu a fost obligat de judecători să plătească Spitalului Malaxa daune de 482.815 lei, iar în solidar cu Ionuţ Valentin Tănase suma de peste 270.000 lei, scrie Presshub.