Economia Chinei a crescut mai mult decât se estima, avansul fiind de 4,8% pe primul trimestru, în vreme ce estimările indicau o creștere de 4,3%. E drept, datele oficiale au mai arătat o contracție a activității consumatorilor, pe fondul reizbucnirii pandemiei.

Navetisti in ChinaFoto: Costfoto / ddp USA / Profimedia

Vânzările cu amănuntul, un indicator al consumului privat au scăzut cu 3,5% în martie – prima contracție din iulie 2020 încoace – pe măsură ce autoritățile au înăsprit restricțiile de circulație pentru a contracara cel mai grav focar de coronavirus din țară din ultimii doi ani.

Numărul infecțiilor cu Covid-19 în China au crescut în aprilie, iar Shanghai, principalul centru financiar, a rămas în mare parte închis.

Fu Linghui, un purtător de cuvânt al Biroului Național de Statistică, a declarat că „economia a fost în general stabilă”, dar a subliniat „focarele frecvente” de Covid-19 și un „mediu internațional din ce în ce mai grav și complex”, scrie Financial Times.

Blocarea Shanghaiului a început la sfârșitul lunii martie, ceea ce înseamnă că impactul total a fost înregistrat în primul trimestru, care a luat în calcul doar blocajele mai puțin severe din centrele de producție Shenzhen și Jilin.