​Cele 60 de zile pe care le ia ANAF în considerare pentru deschiderea dosarelor penale pentru reținerea și neplata, respectiv încasarea și neplata la termen a impozitelor și/sau a contribuțiilor cu reținere la sursă expiră pe 1 mai.

FiscalitateFoto: DreamsTime

*prevederile din OUG se aplică de la 1 martie, dar cele 60 de zile expiră în mai

Așadar, începând cu luna mai, ANAF ar urma să deschidă dosare penale, în baza OUG trenuleț (130/2021).

Problema ordonanței este că dacă un antreprenor are de primit bani de la stat, poate TVA-ul nu i-a fost rambursat ori a avut un contract și nu a fost plătit, tot el este cel care se va trezi cu dosar penal dacă nu a reușit să plătească la timp impozitele cu reținere la sursă.

Acest lucru ar fi trebuit să fie corectat deja de Ministerul Finanțelor. Ei bine, nu s-a mai întâmplat. Timpul a trecut: cele 60 de zile s-au cam scurs.

A existat o variantă de proiect, dar se pare că nu a fost realizată cum trebuie. Ministerul Justiției, conform surselor noastre, a venit cu observații pe mai multe pagini. O variantă nouă ar fi aproape gata, dar nu a fost pusă în dezbatere, încă.

În ședința Comisiei de dialog social, din 11 aprilie, Lucian Heiuș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a spus pe marginea proiectului de corecție a OUG Trenuleț că: “plătitorul unor astfel de contribuții se poate afla într-una din situațiile în care obligațiile lor de plată nu sunt considerate a fi obligații fiscale restante (au în derulare înlesniri la plată, au un plan de reorganizare judiciară aprobat și confirmat în condițiile legii etc.)”.

Așadar, conform prezentării sale, se propune excluderea caracterului penal al faptei dacă neplata sumelor la expirarea celor 60 de zile reținute a fost determinată de neîncasarea creanțelor de către plătitor.

Practic, organele fiscale (dacă s-ar adopta corecțiile la OUG Trenuleț) vor trebui să facă o analiză înainte de a iniția demersurile pentru un dosar penal.

Întrebarea este ce va face ANAF de la 1 mai? Va lua în considerare faptul că există un proiect de modificare sau va trece direct la dosare penale pe motiv că trebuie să respecte legea?

Sursă foto: DreamStime.com