Cred că cea mai mare oportunitate este să construiești planuri pe termen lung, să construiești planuri pe 5 ani sau pe 10 ani și să continui să investești când majoritatea de fapt nu mai investește și se retrage este de părere Iulian Stanciu, executive chariman eMAG.

Iulian Stanciu CEO eMAGFoto: Hotnews

„Aici cred că sunt marile oportunități ale crizelor. Din experiențele trecute, din crizele trecute noi cam așa am făcut și am accelerat în momentele de criză. Am înțeles care sunt pericolele pe termen scurt, le-am adresat foarte repede, după care am continuat să investim pentru că nu cred că poți schimba ceva fundamental în produsul sau serviciul tău dacă nu investești pe termen mai lung: care înseamnă investiție mare, înseamnă software, hardware, fabrică nouă, instalație nouă care îți reduce costul ori îmbunătățește mult calitatea și te ajută să te diferențiezi în piață”, a mai arătat el, în cadrul unui eveniment organizat de EY România.

  • Asta văd marea oportunitate: să reușești să menții niște planuri pe termen lung. Provocarea care vine la pachet cu oportunitatea asta este capacitatea de a finanța în perioade dintr-astea această oportunitate.

„Prima și cea mai la îndemână oportunitate este cea bancară, dar există niște limite aici date de limitările de profitabilitate, îndatorare și așa mai departe, după care trebuie să ajungi la investitori, la diversele serii de finanțare. Aici investitorii sunt mai precauți în perioada aceasta”, a mai arătat Stanciu.

Aici, spune el, este nevoie de capacitatea de a arăta o execuție bună, niște planuri foarte bine închegate. Bani există, investitorii vor în continuare să investească dar trebuie un angajament al fondatorilor și o încredere în business.

Ce s-a schimbat mentalitatea antreprenorilor din zona serviciilor medicale în pandemie

Antreprenorii din zona medicală au realizat în pandemie că reziliența și agilitatea trebuie să se întâmple acum, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.

„Sectorul medical este foarte puțin disrupted, foarte puțin transformat pentru că este un sector cu zeci de ani de activitate. Suntem obișnuiți să facem lucrurile într-un anumit fel de foarte mult și peste noate au trebuit să se gândească cum ar trebui să facă lucrurile diferit", a mai afirmat el.

  • Pandemia a venit cu provocări pentru cei de talie medie. Pentru cei mari a însemnat o oportunitate de a consolida piața, de a putea merge și de a crește geografic, de servicii, de tranzacții noi.