Calu Monica, Alin Iacob și Ștefan Voicu au fost selectați ca experți individuali în Grupul Utilizatorilor de Servicii Financiare (FSUG) pentru un mandat de patru ani. Grupul de utilizatori ai serviciilor financiare (FSUG) a fost înființat în 2010 prin decizia Comisiei Europene, pentru a implica utilizatorii serviciilor financiare în elaborarea politicilor din acest domeniu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sarcinile FSUG includ: consilierea Comisiei Europene în pregătirea inițiativelor politice și punerea în aplicare a legislației specifice sau care afectează utilizatorii serviciilor financiare, să consilieze și să stabilească legătura cu reprezentanții utilizatorilor de servicii financiare și cu organismele reprezentative la nivelul UE și la nivel național. De asemenea, FSUG se implică în identificarea în mod pro activ a problemelor cheie care afectează utilizatorii serviciilor financiare.

FSUG are 20 de membri. Acestea reprezintă interesele consumatorilor, ale investitorilor de retail sau ale microîntreprinderilor și includ, de asemenea, experți individuali cu experiență în servicii financiare din perspectiva consumatorilor.

Calu Monica este jurist specializat în Dreptul consumatorilor, cu o experiență de mai mult de un deceniu în acest domeniu. Este specializată în protecția drepturilor consumatorilor de servicii financiare, iar domeniile sale de expertiză includ contractele bancare, contractele de asigurări, reglementarea drepturilor consumatorilor de servicii financiare în legislația internă și a Uniunii Europene. Deține, de asemenea, o licență în economie. Este fondatoare și președinte a Asociației Consumers United/Consumatorii Uniți și membră în Banking Stakeholders Group (BSG) la Autoritatea Bancară Europeană (EBA) și în Insurance and Reinsurance Stakeholders Group (IRSG) la Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), reprezentând consumatorii. Este co-fondatoare a think thank-ului belgian Financial Inclusion Europe și membru independent în ONG-ul internațional Finance Watch.

Alin Iacob este presedinte al AURSF inca de la infiintarea sa, in 2013. Din aprilie 2016, Iacob este membru in conducerea Better Finance (Federatia Europeana a Utilizatorilor de Servicii Financiare). In plus, din 2011, el este membru al FSUG - grupul de experti al utilizatorilor de servicii financiare, de pe langa Comisia Europeana.

Alin Iacob este, din 2006, redactorul-sef al Conso.ro. Totodata, din aprilie 2016 este si reprezentantul consumatorilor in Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor din Domeniul Nebancar, SAL-FIN

Ștefan Voicu este Senior Research and Policy Officer la Better Finance. E specializat în reglementarea serviciilor financiare și cercetarea piețelor de capital, cu accent pe produse de investiții (fonduri mutuale și asigurări), asigurări pentru pensii și infrastructuri de piață. Coordonează patru grupuri de lucru pentru pensii, asigurări, investiții integrate și audit și raportare. Stefan urmărește îndeaproape toate subiectele derivate de interes pentru investitorii individuali, neprofesioniști.