FMI a atras un semnal de alarmă cu privire la excepțiile din Codul fiscal românesc. Jan Kees Martijn, șeful misiunii spunea că, „sistemul de taxare este complicat de excepții pentru sectoare specifice, tratamente speciale (inclusiv un nivel mic al taxei pe dividende), precum și lacune (inclusiv prin microîntreprinderi), care afectează eficacitatea și corectitudinea”.

Delegatia FMIFoto: Hotnews

Practic, cota unică a fost distrusă, iar dincolo de asta, unii nu o plătesc. Când spunem cota unică, ne referim la flat tax. Prin marea revoluție fiscală PSD a scăzut-o la 10%, iar ulterior a introdus mai multe categorii care au fost exceptate de la plată.

Mai nou, actuala coaliție (PSD-PNL-UDMR) a făcut același lucru prin modificările privind piața de capital, agricultură și indutria alimentară.

Care sunt excepțiile la care a făcut referire FMI

*O parte din lista de mai jos am realizat-o cu ajutorul lui Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali

1. IT-ști – scutire de impozit pe venit de 10%

2. Cercetători - scutire de impozit pe venit de 10%

3. Angajați construcții (aici intră și cei care lucrează în birou, șoferi, contabili etc.) – scutire de impozit pe venit de 10%, scutire la contribuția la sănătate și la Pilonul II

4. Agricultură: scutire de impozit pe venit, contribuția la sănătate și, opțional, Pilonul II (introdusă anul ăsta)

5. Industria alimentară (la fel ca la agricultură): scutire de impozit pe venit, contribuția la sănătate și, opțional, Pilonul II (introdusă anul ăsta)

6. Din 2023, investitorii de pe piața de capital românească vor plăti un impozit de 1 sau 3% (în funcție de perioada deținută), în loc de 10% cum este în prezent.

7. Activități independente - Se aplică doar impozitul pe venit, dar contribuțiile sociale sunt aplicabile doar asupra unei sume reprezentând 12 salarii minime pe economie.

8. Contracte de activitate sportivă - sunt taxate similar activității independente

9. Drepturi de autor - avem un sistem real de venituri minus cheltuieli exact ca la activitate independentă și un sistem forfetar în care se deduce o cotă de 40% și se aplică impozitul pe venit doar asupra acestor venituri reduse cu cota forfetară. Se aplică contribuția de pensie și sănătate doar dacă nu există alte tipuri de venituri de natură salarială.

10. Venituri din chirii - impozitul este 10%, dar avem deducere forfetară de 40% din venitul brut. Deci practic impozitul este de doar 6%, cu o contribuție la sănătate de 10% plafonată la 12 salarii minime/economie dacă se depășește plafonul.

11. Venituri din investiții - cotă generală de 10% aplicabilă pentru dobânzi, câștiguri de capital, cu excepția de 5% pentru veniturile din dividende. La fel, în această situație se aplică contribuție la sănătate doar dacă se depășește plafonul.

12. Microîntreprinderi (adică sub plafonul de 1 milion euro): taxare pe venit 1% sau 3%

13. Horeca: impozit specific în funcție de paturi sau suprafață (în funcție de domeniu)

Reprezentantul FMI afirma că fără o bază curată de impozitare, nu poți avea o cotă unică reală sau un impozit progresiv real, ducând discuția spre o curățare a Codului fiscal, adică eliminarea excepțiilor. E discutabilă totuși susținerea unui impozit progresiv de către FMI, când cota unică este distrusă. După ce vor fi eliminate excepțiile vom constata că nu este nevoie de impozit progresiv.