Din perspectiva modului în care vor evolua dobânzile în perioada următoare, pot să spun că pentru anul 2023 ne așteptăm la o începere de scădere a acestora, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, după ce Guvernul a adoptat ordonanța prin care românii care au probleme cu ratele, pot amâna plata pentru 9 luni, cu costurile aferente, bineînțeles.

Adrian CaciuFoto: Captura Guvern

Referindu-se la dobânzile cu care se împrumută statul pe piață, el a spus că România nu se mai împrumută cu 9,3%, ci cu 8,6%.

“Există o volatilitate din perspectiva modului în care lichiditatea pe piața financiară este în volum. Acel vârf de dobândă a venit pe fondul în care existau incertitudini pe piața europeană privind fragmentarea dobânzilor în zona euro. BCE chiar pregătește un ansamblu de măsuri în sensul în care anumite dobânzi, mai ales în țările sudice se ridicaseră foarte puternic. Vorbesc de Italia, Spania și Grecia. În acel context, noi deja având deja anticipat un program de finanțare, am avut o creștere de dobândă”, a explicat Câciu.

Potrivit acestuia, Ungaria se împrumută la 8,4%.

“Dobânzile țărilor care sunt la granița cu conflictul sunt foarte sus, au crescut foarte sus. Băncile centrale au trebuit să intervină”, a precizat el.